joi, 17 aprilie 2014

„Vitamina uitată”: de ce e important să ne reamintim de vitamina K?

17.04.2014 |
0 Comentarii
Cercetări recente au scos în evidenţă rolurile importante ale unei forme specifice a vitaminei K - vitamina K2.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom „Vitamina uitată”: de ce e important să ne reamintim de vitamina K?
Galerie foto (1)
Vitaminele sunt esenţiale pentru sănătatea umană, dar, în veme ce mulţi oameni ştiu despre vitaminele A, B, C, D şi E, vitamina K pare să fi intrat într-un con de umbră în ultimii ani. Un specialist reaminteşte de ce trebuie să-i acordăm importanţă.
Dr. Katarzyna Maresz,  coordonator ştiinţific şi preşedinte al  International Science and Health Foundation, numeşte vitamina K „vitamina uitată”, deoarece despre ea s-a vorbit tot mai puţin în ultimii ani.
Însă vitamina K are funcţii extrem de importante în organismul uman. Cea mai cunoscută este aceea de stimulare a coagulării sângelui, proces de însemnătate vitală pentru  vindecarea rănilor. Dar dr. Marezs reaminteşte şi alte funcţii, mai puţin cunoscute, dar dezvăluite de cercetări recente, ale unei forme intens bioactive a vitaminei, numită vitamina K2: 
  • vitamina K2 (care face parte dintr-un grup de substanţe numite menaquinone) ajută la formarea oaselor, stimulând încorporarea calciului în ţesutul osos. Osteocalcina, o proteină deosebit de importantă pentru formarea oaselor, are nevoie de prezenţa vitaminei K2 naturală pentru a funcţiona normal. În cazul unei carenţe pe termen lung a vitaminei K2, ţesutul osos devine mai puţin rezistent.
  • paralel cu stimularea fixării calciului în oase, vitamina K2 reduce acumularea de calciu pe pereţii interni ai vaselor de sânge. Acumularea excesive de calciu în vase este nocivă, deoarece măreşte rigiditatea şi fragilitatea vaseler sanguine, afectând negativ fluxul sanguin către  şi dinspre inimă.
 
Cine are nevoie în mod deosebit de vitamina K2?
Deşi este evident că, în virtutea rolurilor ei esenţiale în organism, toată lumea are nevoie de această vitamină, există unele categorii de vârstă care necesită un aport crescut.
  • copiii, deoarece scheletul se dezvoltă mai intens pe parcursul copilăriei şi al adolescenţei.
  • femeile şi bărbaţii de vârstă mijlocie; după 40 de ani, începe pierderea de masă osoasă, iar acest proces este mai accentuat în cazul deficienţei unor factori care stimulează formarea osului, printre care şi vitamina K2.
  • vârstnicii, pentru a atenua pierderea de masă osoasă şi a menţine sănătatea cardiovasculară.
 
Surse de vitamina K2
Vitamina K2 se găseşte în mod natural în multe alimente de origine animală, precum carne roşie şi carne de pui, brânzeturi şi ouă. (Cealaltă formă, vitamina K1, se găseşte în special în legumele cu frunze verzi.)
O formă pură şi foarte activă de vitamina K2 este menaquinona-7 (MK-7), care poate fi administrată la nevoie în doze exacte, prescrise de medic. 
Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul vitamink2.org
Sursa: Fox News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu