Jack LaLanne: omul care ne-a revoluţionat corpul şi sănătatea

Trimite pe email

Nicu Pârlog | 23.07.2014 |

0 Comentarii

Cuplu de campioni la fitness.     Sursa foto: Shutterstock + zoom

Galerie foto (7)

Cu mult timp înainte de apariţia „power yoga”, pilates, tae-bo, cross-fit şi restul metodelor de slăbit, tonifiat şi transformat omul modern într-un atlet cu trup de copertă de revistă glossy, avea să se nască un om care şi-a dedicat viaţa şi eforturile inerente descoperirii celor mai potrivite metode de mişcare fizică coroborate cu dietele care să ducă la obţinerea unei vieţi lungi şi sănătoase. Cunoscut marii majorităţi a românilor drept bătrînelul simpatic care face relame TV despre storcătoarele de fructe, Jack LaLanne, căci despre el este vorba a fost de fapt un deschizător de drumuri fără precedent încă din timpurile în care America şi lumea întregă nici nu visau la necesitatea unei vieţi active din punct de vedere fizic şi a unei diete sănătoase.

 

Copilul dependent de dulciuri

 

 

Viitorul fenomen s-a născut în anul 1914 în California. Părinţii săi erau doi emigranţi francezi care ajunseseră în Statele Unite în căutarea unei vieţi mai bune.

Cel care avea să devină cea mai influentă persoană din lume în privinţa adoptării unei vieţi şi diete sănătoase, obişnuia să se descrie drept un copil problemă, încăpăţânat şi agitat care era dependent de dulciuri şi suferind de migrene şi bulimie. În plus, nici şcoala nu-l atrăgea aşa că a abandonat-o pe când avea doar 14 ani.

 

Un an mai târziu, atenţia adolescentului agitat avea să fie atrasă de conferinţele şi cărţile lui Paul Bragg, unul dintre primii promotori în Statele Unite ale beneficiilor unei diete sănătoase şi al legăturii dintre starea generală a sănătăţii şi o dietă curată, din care să lipsească carnea şi zahărul.

 

Abdomen tonifiat.    Sursa foto: Shutterstock

 

Acela a fost cel mai mare moment de cotitură din viaţa lui LaLanne, care avea să-şi schimbe definitiv nu numai obiceiurile alimentare dar şi modul în care va privi şi perfecţiona mişcările de gimanstică adaptate creşterii parametrilor sănătăţii. Tot atunci, tânărul avea să descopere şi beneficiile practicării înotului şi ale sportului cu greutăţi. Asta se petrecea în perioada interbelică, cu mult timp ca Joe Weider, şi mai apoi Arnold Schwarzenegger să descopere şi să dezvolte şi să popularizeze culturismul aşa cum îl cunoaştem astăzi.

 

Cu mintea şi sufletul liniştite în urma dietelor sănătoase şi a practicării zilnice a sportului, Jack LaLanne a conştientizat importanţa şcolii şi a studierii ştiinşifice a alimentaţiei umane, a anatomiei şi a sporturilor. Prin urmare, fostul rebel şi-a continuat studiile şi nu s-a lăsat până nu a obţinut titlul de doctor chiroparctor. În paralel, Jack şi-a concentrat cercetările personale şi în domeniul exerciţiilor cu greutăţi destinate dezvoltării musculaturii.

 

Fitness & Aerobic    Sursa foto: Shutterstock

 

Era deja anul 1936 şi Jack LaLanne reuşea să deschidă ceea ce se putea numi prima sală de fitness-culturism în accepţiunea modernă a termenilor din Statele Unite, respectiv din lume!

 

 

Lupta cu prejudecăţile şi obiceiurile alimentare proaste

 

 

Acolo, în acea sală personală din Oakland, California, Jack era prezent în fiecare zi pentru a superviza exerciţiile fizice dezvoltate de el însuşi şi de a oferi în paralel consiliere în domeniul nutriţiei sportive şi al alimentaţiei corecte. Nu i-a fost deloc uşor!

 

Căci astăzi, chiar dacă am zâmbi la asemenenea motivaţii şi explicaţii, mai multe cadre emdicale din acele vremuri începuseră o campanie de avertizare a pacienţilor proprii pe care-i sfătuiau la modul cel mai serios să stea departe de sala lui LaLanne, căci era o ocupaţie despre care nimeni nu auzise nimic până atunci!

 

În plus, în concepţiile aceloraşi cadre medicale, Jack LaLanne era nimic altceva decât un fanatic al exersării cu greutăţi, iar „exerciţiile recomandate de el vă pot provoca dezvoltarea muşchilor alături de alte probleme grave de sănătate”...

Timpul avea să le demonstreze medicilor cât de mult greşiseră.

 

Exerciţii de cross-fit.    Sursa foto: Shutterstock

 

„Pe atunci, mulţi oameni credeau că sunt un şarlatan sau un nebun. Doctorii erau împotriva mea la modul cel mai nebunesc posibil – ajunseseră să le spună oamenilor că lucrul cu greutăţi la sală le provoacă infarct şi impotenţă”, declara în interviurule sale Jack LaLanne. Însă atletul nu se dădea deloc bătut. LaLanne a fost cel care a inventat primele sisteme cu scripeţi şi greutăţi, primele aparate  cu rol multiplu pentru  exersarea musculaturii, aparate care astăzi sunt nelipsite în orice sală de fitness şi culturism.

 

Tot atunci, în anii săi de glorie, LaLanne încuraja şi femeile să facă exerciţii cu greutăţi moderate, stârnind iarăşi oprobiul public şi fiind acuzat deschis că ar fi vrut să le transforme pe femei în nişte monştri musculoşi cu alură şi aspect masculin. La fel, Jack a ştiut cum să-şi apere cauza şi ideile, iar perseveranţa sa l-a dus spre culmi nebănuite ale succesului.

 

Astfel încât între anii 1980-1990, reţeaua sa de Health Spa-uri din Europa însuma peste 200 de astfel de săli. A cochetat şi cu wrestlingul profesionist încă din primii săi ani de activitate, aşa că mulţi dintre primii săi promotori şi susţinători erau wrestler-ii profesionişti care-i frecventau asiduu sălile şi-i urmau sfaturile. 

 

Multă ambiţie. Şi mult umor!

 

Vizionar şi inteligent, LaLanne şi-a dat seama încă de la bun început de impactul uriaş pe care avea să-la aibă televiziunea la nivel social. Dina cest motiv şi-a început propria emisiune de televiziune, care a debutat în anul 1953 sub forma unui program de doar 15 minute, pentru a deveni cu timpul cea mai lungă emisiune-serial de televiziune pe subiect de fitness din întreaga lume.

 

Numai puţin de 34 de ani neîntrerupţi, Jack avea să apară pe ecranul televizoarelor  pentru a sfătui, inspira, încuraja şi mobiliza o naţiune care deja era atinsă de morbul sedentarităţii şi al alimentaţiei greşite. În emisiunile sale le vorbea oamenilor cu entuziasmul unui predicator TV despre binefacerile mişcării fizice susţinute, insistând asupra faptului că oamenii pot face sport la modul eficient şi în propriile case ajutându-se de obiecte banale sau de greutatea propriului corp.

 

Omul avea o apropiere minimalistă dar entuziastă faţă de publicul său ţintă. Încă de la primele sale emisiuni, Jack s-a luptat cu ideile preconcepute, foarte răspîndite atunci, cu privire la riscurile educaţiei fizice şi ale sporturilor cu greutăţi. Decenii la rând, acest om le-a prezentat privitorilor săi toate dovezile ştiinţifice şi anatomice care demontau mituri urbane frecvente atunci, mituri conform cărora exerciţiile cu greutăţi dăunează flexibilităţii, mobilităţii şi vitezei sportivilor de performanţă sau provoacă hernii, hemoroizi sau chiar căderea testiculelor din scrot...

 

Imagine dintr-o sală de fitness.    Sursa foto: Shutterstock

 

Până să apară Jack LaLanne, nici măcar antrenorii din sporturi precum luptele libere, boxul sau fotbalul american nu susţineau exerciţiile specializate cu greutăţi de teamă că sportivilor le-ar putea scade per total randamentul. De abia în urma emisiunilor sale, echipa de fotbal american Dallas Cowboys avea să fie prima care să angajeze în anul 1975 primul antrenor de culturism din istoria unei echipe sportive profesioniste americane. Astăzi, antrenamentul specializat cu ajutorul greutăţilor este indispensabil în toate sporturile profesioniste de la tenis de câmp la MMA.

 

LaLanne a publicat şi multe cărţi în domeniu, precum şi insturcţionale video despre fitness şi nutriţie. Şi-a lansat propriile linii de suplimente, vitamine şi de echipament sportiv (doar trăia în America, nu?). Dar avea sp devină cunoscut publicului tânăr mai mult pe seama reclamelor TV pe care le făcea storcătoarelor electrice de suc (Jack era un mare iubitor de sucuri proaspete de fructe şi legume).

 

Dieta sa, alături de campaniile împotriva consumului de „junk food” aveau să adauge raze noi aurei celebrităţii de care se bucura.

 

Jack LaLane acordând un autograf pe una dintre numeroasele sale cărţi.    Sursa foto: Shutterstock

 

Jack învinuia vehement produsele de alimentaţie rafinate excesiv, industrializate, cu multe „E” uri şi exces de zahăr, arome, îndulcitori, potenţiatori de gust şi sare. În anii săi de glorie, LaLanne nu mai era un vegetarian convins, ci susţinea că o dietă sănătoasă trebuie să conţină carne, care trebuie mâncată în schimb dimineaţa, iar legumele şi carbohidraţii la amiază şi seara. Cu toate acestea, în ultimi săi ani de viaţă, Jack renunţase complet la consumul de carne înlocuind acest aliment controversat şi în prezent cu peştele şi ouăle.

 

Nu bea deloc cafea sau băuturi alcoole, iar de ţigări nici nu vroia să audă. Era foarte circumpspect cu privire la mâncarea servită în restaurante şi fast food-uri. La fel de mult ura şi semipreparatele pe care le considera „bombe cu cancer”. Avea două vorbe celebră în această direcţie: „dacă alimentele au fost făcute de alţi oameni, nu le mânca” şi „dacă mâncarea are gust foarte bun, atunci scuip-o imediat”. Când îţi făcea antrenamentul personal zilnic, Jack lucra până când muşchii îi ardeau în urma efortului. Nu era deloc un adept al exerciţiilor îndelungate de încălzire fizică, „ce, un leu se încălzeşte înainte de a ieşi la vânătoare? Aaaa, uite o zebră, o să mă apuc să mă încălzesc după care o să o alerg, poate o prind”, declara deseori ironic.

 

Imagien cu Jack LaLane tânăr dintr-uin film omagial rulat la înmormântarea sa.    Sursa Foto: AFP

 

Aşa a continuat să se antreneze până a depăşit vârsta de 90 de ani, când devenise şi un adept al plimbărilor lungi. În viaţa sa personală, LaLanne a fost un familist fidel şi convins prin definiţie. A avut o singură soţie, cu care a rămas căsătorit timp de peste 50 de ani, până la moartea sa.

 

Însă pe data de 23 ianuarie 2011, Doamna cu Coasa şi-a făcut în cele din urmă curaj şi a venit să-l ia pe Jack deghizată sub forma unei insuficienţe respiratorii datorate pneumoniei. „Tatăl” aerobicului şi fitness-ului modern avea venerabila vârstă de 96 de  ani şi niciun regret.

La urma urmei, el a fost omul care spunea deseori în glumă că „Nu pot să mor. Pur şi simplu mi-aş ruina propria imagine”!

Horia Colibăşanu pe Everest fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor

Trimite pe email

25.03.2014 |

0 Comentarii

+ zoom

Galerie foto (3)

Singurul român care a primit distincţia “Spirit of Mountaineering” (Piolets d'Or, 2009), din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume, Horia Colibăşanu vrea să escaladeze anul acesta Varful Everest, fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.

Expediţia Everest 2014 (martie – mai 2014) are ca obiectiv cucerirea vârfului Everest (8.848m), cel mai înalt loc de pe Pământ, cu propriile forţe fizice şi psihice (fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor). O tentativă reuşită ar echivala cu o nouă premieră a sa, a şasea, pentru România.

 

Partenerul său va fi slovacul Peter Hámor (cu zece vârfuri de 8.000m în palmares), unul dintre cei mai buni alpinisti din lume la ora actuală.

 

 

 

Credit video: Sport.ro

 

Horia Colibăşanu    

 

Urmăriţi pagina Descopera.ro de Facebook pentru actualizări din timpul expediţiei

 

Urmăriţi pagina www.koyos.ro/horia pentru a urmări traseul în timp real.

 

Despre Horia Colibasanu:
Horia Colibasanu, 37 de ani, este medic stomatolog si traieste in Timisoara. El este singurul roman care a escaladat varfurile Annapurna, K2 si Dhaulagiri, trei din topul celor mai periculoase cinci varfuri de 8.000m din lume, dupa rata de mortalitate.

 

Horia a inceput sa urce munti din afara tarii la varsta de 21 de ani. El a escaladat primul munte de peste 8.000m (optmiar) – K2 din Pakistan, cel mai dificil varf – la 27 de ani, in 2004.
Cunoscut ca “Muntele Salbatic”, K2 (8.611m) este al doilea ca inaltime, dupa Everest.
Ascensiunea pe K2, premiera pentru Romania, a avut loc fara oxigen suplimentar si fara ajutorul serpasilor. Performanta lui Horia pe K2, considerata cea mai importanta din alpinismul romanesc, a ramas neegalata.

 

Performantele au continuat cu alte premiere nationale – cinci pana in prezent – printre care Dhaulagiri (2007) si Annapurna (2010) din Himalaya nepaleza, munti inclusi, ca si K2, in Top 5 varfuri mortale din lume. In total, Horia Colibasanu a atins sase varfuri de peste 8.000m, in stilul expeditiilor clasice, fara oxigen suplimentar si serpasi. Astfel, Horia Colibasanu este
considerat alpinistul roman cu cele mai bune performante la altitudine extrema.

El este si singurul roman care a primit distinctia “Spirit of Mountaineering” (Piolets d'Or, 2009), din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume. Distinctia a venit ca urmare a unui gest considerat eroic, petrecut intr-o expeditie din 2008, pe Annapurna, cand a avut loc cea mai ampla operatiune de salvare din istoria Himalayei. Actiunea a devenit subiectul unui film documentar, “Pura Vida / The Ridge”, premiat la Festivalul de Film San Sebastian. 

 

Despre Everest:
Muntele Everest (8.848 m) este cel mai inalt din lume si este situat la granita dintre Nepal şi Tibet (China). Denumirea tibetana, Chomolungma, inseamna “Mama-Zeita a Lumii”. 

 

Italianul Reinhold Messner a fost primul care a escaladat Mt. Everest, fara oxigen suplimentar, in 1978 (ruta sudica) si 1980 (prin Nord). Varful Everest fusese escaladat pentru prima oara in 1953, de catre Edmund Hillary (Noua Zeelanda) si Sherpa Tenzing Norgay (Nepal). Pana in 2012 (ultimele date disponibile), Muntele Everest avusese 5.656 ascensiuni reusite, potrivit lui Eberhard Jurgalski, citat de “The Economist”, in mai 2013.

 

Doar 3% dintre ascensiunile reusite au fost in stil alpin, clasic (fara oxigen imbuteliat si serpasi).  

 

Muhammad Ali: geniul din ringul de box

Trimite pe email

Nicu Pârlog | 10.02.2014 |

4 Comentarii

Muhammad Ali în postura sa de gardă      + zoom

Galerie foto (9)

Este probabil cel mai renumit sportiv din istoria recentă, iar majoritatea cunoscătorilor în domeniu îl consideră şi cel mai bun boxer din toate timpurile. Chiar şi cei pentru care Tyson, Marciano, Klitschko sau Louis reprezintă zeii absoluţi ai ringului cu corzi, se văd nevoiţi a recunoaşte talentul uriaş şi creativitatea unică a celui care a revoluţionat definitiv nobila artă a boxului! Căci boxul în sine a fost transformat de prezenţa în ring a lui Muhammad Ali. Şi nu şi-a lăsat amprenta inconfundabilă nu doar în arta pugilatului, ci şi în televiziune, cinema, show-biz şi evenimente de caritate. Acesta a fost şi este omul devenit legendă încă din timpul vieţii, al cărui geniu în ring a fost egalat doar de umorul şi generozitatea sa.

 

Omul care ştia să strălucească

 

 

La peste patruzeci de ani de când a strălucit pentru prima dată cu medalia de aur câştigată la Olimpiada de la Roma din 1960, Muhammad Ali este şi în prezent una dintre cele mai mari personalităţi ale timpurilor moderne. Succesul său ca boxer amator şi apoi profesionist este recunoscut şi respectat pe toate meridianele globului. Dar marele triumf al lui Ali ca fiinţă umană este întregit şi de moştenirea şi exemplul său ca sportiv, lider de opinie, activist umanitar şi artist fără egal. A fost ales drept cel mai mare sportiv al seculului trecut de către toată pleiada publicaţiilor respectabile în domeniu precum Sports Illustrated, BBC, GQ magazine, World Sports Award, etc.

 

În ciuda comentariilor sale spumoase şi cumva infatuate, care au făcut la rândul lor istorie, Ali a fost, şi a rămas un om de o modestie rară, timid chiar, particularităţi pe care a învăţat de unul singur să şi le ascundă magistral în spatele glumelor şi ironiilor sale. Ca boxer în ring, Ali a schimbat din temelii metodica, tactica şi strategiile tipice unui pugilist de categorie grea. Viteza, reflexele şi agilitatea sa incredibile pentru un sportiv de categoria grea, au rămas până astăzi puncte de referinţă şi surse de inspiraţie pentru generaţii întregi de boxeri străluciţi de pe toate continentele.

 

Nobila artă, cum i se mai spune boxului, este un sport deosebit de elegant dar şi de dur    

 

Realizările sale din ring sunt de-a dreptul legendare şi se pot constitui în poveşti magistrale de succes. Căci este aproape de neconceput să duci două meciuri cu Sonny Liston, trei adevărate bătălii epice cu Joe Frazier, o victorie uluitoare asupra lui George Foreman în „Rumble in the Jungle”, plus detronarea lui Leon Spinks pentru a deveni campion mondiala la grei pentru a treia oară, record fără precedent. Şi totuşi Ali le-a reuşit pe toate!

 

Viaţa lui Muhammad Ali a fost de la începutul carierei sale pe prima pagină a publicaţiilor de toate genurile, nu doar pe cele de sport. Relaţia sa cu „Nation of Islam„ şi insistenţa cu care cerea să fie numit Muhammad Ali în loc de „Cassius Clay”, numele său din naştere despre care ajunsese să creadă că era „un nume de sclav şi nimic altceva”, au deschis noi orizonturi în lupta pentru afirmarea şi emanciparea minorităţii de culoare din Statele Unite. Refuzul său categoric de a se înrola în armata americană pentru a lupta în Vietnam ( cum să mă duc să omor nişte oameni de la mii de kilometri depărtare, care nu mi-au făcut niciodată ceva?, se justifica Ali în faţa camerelor de filmat ale televiziunilor avide) a anticipat şi ispirat cumva marile mişcări sociale anti-război, atât de caracteristice anilor 1960-1970. 

 

Muhammad Ali a fost de fapt un rebel neobosit împotriva sistemelor politice. Firea sa sensibilă la suferinţele celor mulţi şi săraci l-a făcut să se implice activ în sponsorizarea misiunilor umanitate în Afganistan şi Coreea de Nord. La fel, s-a implicat puternic în trimiterea de echipamente medicale în Cuba, în ciuda embargoului împus acestei ţări. Tot el este omul care s-a dus până în Irak pentru a trata eliberarea a 15 angajaţi ONU în timpul Primului Război din Golf, şi tot el s-a numărat printre primii oameni care au ajuns în Africa de Sud pentru a-l felicita personal pe Nelson Mandela după eliberarea acestuia din închisoare.

 

Muhammad Ali decorat de preşedintele american George Bush Jr.    

 

Chiar şi astăzi, când suferă de maladia Parkinson în stadiu destul de avansat, misiunile umanitare sunt foarte importante pentru Regele Ringului de odinioară, şi se pare din toate timpurile, chiar. Activitatea sa a fost de-adreptul providenţială pentru livrarea a 232 milioane de mese zilnice pentru nefericiţii soartei din Lumea a Treia. Călător activ prin lume, Ali a oferit mese gratis şi medicamente pentru copii din Coasta de Fildeş, Indonezia, Mexic, Maroc şi multe alte state.

 

Tot el s-a implicat masiv într-o serie de evenimente sociale de mare anvergură destinate strângerii de fonduri pentru persoanele fără adăpost din Statele Unite. Ali este stindardul modificărilor legale care vizează o mai bună protecţie a copiilor din SUA. Nu i-a uitat nici pe boxeri, el fiind în spatele celebrei „Muhammad Ali Boxim Referorm Act”, o lege federală care protejează statutul boxerilor profesionişti de promotorii lipsiţi de scrupule, şi reglementează asigurările medicale atât de necesare acestei categorii de sportivi de contact, foarte expuşi de altfel problemelor de sănătate.

 

 

Geniul cu mănuşi şi bicicleta furată

 

 

Cine ar fi crezut că un incident aparent banal precum furtul bicicletei unui copil va fi elementul cheie care va determina apariţia unui boxer într-atât de fenomenal precum Ali?

 

Dar acesta şi nu altul a fost adevărul. În anul 1954, un puşti de 12 ani, pe numele său Cassius Marcellus Clay se plimba cu un amic de vârsta lui în Columbia Auditorium când i-a fost furată bicicleta de la intrare. Micul Cassius a alergat furios spre Joe Martin, primul poliţist întîlnit, pe care l-a interpelat vociferând în stilul caracteristic care avea să-l facă ulterior celebru, spunându-i că „sunt gata să-l termin pe ăla care mi-a furat bicicleta, oricare ar fi el”. Înţelegător şi împăciuitor poliţistul i-a replicat:

„Mai bine te duci să înveţi să boxezi”...

 

Iar Clay i-a urmat sfatul după câteva minute de reflecţie. După doar câteva săptămîni de antrenament, Cassius, pe atunci în greutate de doar 40 kilograme, avea să câştige primul său meci. Pentru următorii 27 de ani, avea să fie Regele Ringului, sursă de inspiraţie chiar şi pentru celebrii săi adversari. Încă din acei primi ani sub semnul mănuşilor şi sacului de box, ambiţia sa fără oprelişti îl îndemna să viseze la titlul de campion mondial al greilor.

 

Ali într-unul dintre meciurile sale legendare    

 

 Destinul său părea gata trasat, dar viaţa avea să-i ofere numeroase puncte de cotitură.

S-a dedicat boxului cu o fervoare şi un entuziasm unice. Astfel, boxul a devenit peste noapte singura sa ocupaţie. Ca adolescent nu a fost niciodată angajat, nu a lucrat nicăieri. Doar se antrena  din greu şi lupta în ring. La amatori, Clay a avut un număr de 108 partide disputate. Conform lui Joe Martin, poliţistul amator de box care l-a descoperit, Cassius s-a evidenţiat în faţa tuturor tinerilor boxeri de pe atunci, prin două lucruri definitorii: era sfidătorprin definiţie şi în acelaşi timp muncea la antrenamente mai mult decât toţi ceilalţi.

 

Rezultatele nu au încetat să apară. Şase Mănuşi de Aur ale statului Kentucky câştigate consecutiv şi două titluri de campion naţional la amatori al Statelor Unite, câştigate înainte de a împlini vârsta de 18 ani. De fapt, Clay a câştigat titlul olimpic la Olimpiada de la Roma, la doar câteva luni după ce trecuse de cei 18 ani. Conform legislaţiei americane, era încă un minor...

Cu toate că s-a întors glorios acasă, oraşul Loiusville făcea parte pe atunci din sudul segregat de rasism al Statelor Unite. Chiar dacă tânărul Clay se întorsese cu medalia de aur olimpică la gât, nu a putut să se angajeze nici măcar ca spălător de vase la un restaurant local!

 

Cassius s-a văzut nevoit să intre în lumea dură şi încâlcită a boxului profesionist. Era pe atunci sponsorizat de Louisville Sponsoring Group, un consorţiu local de afacerişti albi, care l-a trimis pe Clay să se antreneze sub auspiciile lui Angelo Dundee, după ce Archie Moore, şi chiar Sugar Ray Robinson (nimeni altul decât boxerul favorit al lui Clay) au refuzat să stea la colţul proaspătului medaliat olimpic.

 

Muhammad Ali după retragerea din box    Sursa foto: Shutterstock

 

 Cu Dundee la colţ, şi stabilit în Miami, Cassius a început să-şi croiască drum printre boxerii categoriei grele.Tot atunci , Ali a marcat arta boxului cu stilul său neobişnuit. Ali se specializase în a deveni un „vânător de capete”, adică un pugilist care preferă întotdeauna să lovească capul adversarului. Niciodată nu a lansat lovituri de KO la corp. Şi-a ales acest stil de a boxa încă din adolescenţă deoarece avea alonjă naturală mare şi nu-i plăcea să stea să încaseze lovituri. În plus a fost primul şi singurul boxer greu cu simţ genial al distanţei faţă de adversar.

 

Clay nu ţopăia în jurul adversarilor precum ceilalţi boxeri, Clay literalmente „dansa” până-i ameţea suficient de mult încât să se apropie şi se declanşeze serile sale năucitoare de pumni.. Ca tactician de ring, Clay era neîntrecut între boxerii grei. O parte din acest secret era dat de genetica picioarelor sale, căci Ali a avut probabil cele mai puternice, agile şi sigure picioare între toţi boxerii. Parcă aluneca în ring ca pe ghaeţă, solid, stabil, sigur şi mobil. Extrordinar de mobil şi agil!

 

El este cel care a inventat tactica „Ali Shuffle”, o menevră complexă de joc de picioare în care se mişca rapid pe vârfuri în jurul adversarului pentru a-l încurca şi intimida, în timp ce-l lovea. Avea jocul de picioare şi agilitatea unui boxer de categorie uşoară şi forţa unui boxer de cateogorie grea. Cu siguranţă cea mai temută combinaţie pe care o poate avea un boxer. Iar Ali avea în plus şi geniul şi carisma sa unice!

 

Al treilea element caracteristic adus de Ali în boxul profesionist, altădată sobru, rigid şi violent, erau vociferările şi atitudinea sa cocoşească-ironică. Nu-i tăcea gura niciodată. Mai ales când lupta în ring. Încă de când era un puşti se alesese cu porecla „The Louisville Lip”. Nu era doar un flecăritor de ocazie, ci un „miştocar” vitriolant.

 

Într-o vreme în care boxerii nu dădeau de regulă interviuri şi se fereau de mass-media sau dădeau declaraţii doar prin intermediul managerilor şi promotorilor, Ali iubea să fie în centrul atenţiei Universului, dacă se putea, căci lumea i se părea prea mică!

 

Muhammad Ali, spectator la un meci de box    

 

În timp ce se antrena pentru titlu împotriva temutului greu Sonny Liston, Clay l-a întâlnit pe şeful comunităţii musulmane din Miami care l-a introdus ulterior pe boxerul genial lui Malcom X, liderul controversat al formaţiunii Nation of Islam. Clay s-a covertit peste noapte. A doua zi, Clay a anunţat lumea întreagă că devenise un membru al Nation of Islam, iar noul său nume avea să fie Cassius X. X-ul simboliza numele necunoscut al strămoşului său, nume uitat de negustorii de sclavi care i-au adus strămoşii din Africa pe pământ american, acum câteva sute de ani.

 

Alegerea sa a dus la o reacţie imediată, negativă şi intensă din partea opiniei publice americane. Faptul l-a îndârjit pe Cassius X care a decis să adopte un nume musulman 100%. Şi astfel a apărut Muhammad Ali. Refuzul său de a se înrola pentru Războiul din Vietnam a dus în cele din urmă la răzbunarea sistemului american. Mai precis, fiecare stat american i-a refuzat licenţa de a mai boxa. Timp de trei ani jumătate, Ali a stat departe de ringul oficial, paşaportul i-a fost refuzat, iar licenţele de boxer anulate.

 

Cu toate acestea, el era o adevărată mină de aur pentru sistem, astfel încât autorităţile americane s-au văzut nevoite să-i redea în cele din urmă dreptul de a boxa. A pierdut însă meciul de întoarcere la titlu în compania lui Joe Frazier. Anii de pauză şi-au spus cuvântul, căci mobilitatea sa legendară nu mai era aceeaşi.

 

 

Rumble în the Jungle şi Thrilla în Manilla

 

 

Dar sorţii erau de partea sa. După cîteva lupte de acomodare şi revenire, cel care după spusele proprii „Zbura ca un fluture, dar înţepa ca o albină” era din nou în forma care-i adusese gloria. Ali era gata pentru cel mai mare meci din toată cariera sa, Rumble in the Jungle. Oponentul său, George Foreman, campionul de atunci, era un adversar cumplit, extrem de puternic, dur, rezistent, precis, neiertător.

 

Foreman este cel care l-a făcut KO în joacă aproape pe Ken Norton şi l-a ridicat de-a dreptul de pe podeau ringului pe Joe Frazier cu o singură lovitură de pumn. Faimosul promotor Don King a cheltuit cu guvernul zairez suma de 10 milioane $ (o sumă colosală pe atunci) pentru a pregăti meciul în capitala Kinshasa. Ali era într-un fel acasă în inima Africii.

 

Cu toate că şi despre Foreman se putea spune acelaşi lucru, şi el fiind de culoare, carisma şi şarmul lui Ali îi cucerise deja pe spectatorii africani care-l adorau şi strigau neîncentat, Ali Boma Ye (Ali, ucide-l). Meciul care a urmat a fost de-adreptul epic.

 

Geniu în ring    

 

Din cauza căldurii ucigătoare, Ali nu-şi mai putea pune în valoare strategia sa unică, jocul de picioare, eschivele, atacurile false şi scăderile de nivel caracteristice. A fost nevoit să se blocheze în gardă cu spatele pe corzi şi să-l lase pe Foreman să-l lovească năpraznic până într-un final, acesta a obosit. Asta se întâmpla în repriza a opta, când Foreman nu mai avea vlagă. Atunci Ali a explodat şi şi-a trimis adversarul în lumea viselor după o serie de combinaţii năucitoare.

 

A urmat apoi o altă confruntare de istorie, Trhilla în Manila, pe pământ filipinez, sau a treia confruntare între Ali şi Joe Frazier, un măcel dur care s-a întins pe durata a paisprezece reprize. Ali iarăşi nu a mai putut să-şi pună în valoare tactica şi cei doi nu s-au menajat deloc. La fix 59 secunde de la începutul ultimei runde, Ali a câştigat prin KO tehnic.

 

 

Eroii nu mor niciodată. Dar se pot îmbolnăvi...

 

 

Ali a fost într-adevăr un greu unic. Jab-ul său de stânga era aproape perfect, şi cu ajutorul său îşi dezechilibra adversarii. Tot cu jab-ul putea ţinuti pe loc un oponen suficient timp încât să-l doboare definitiv cu o lovitură a braţului din spate.  Avea de altfel lovituri nimicitoare de dreapta cu care a dat multe KO-uri. În perioada sa de glorie, Ali a fost un luptător defensiv prin excelenţă, folosindu-se de viteza sa naturală pentru a evita pe cât posibil loviturile adversarilor, precum şi de alonja sa mare pentru a-i ţine pe aceştia la distanţă.

 

Un om de o carismă şi umor unic : Muhammad Ali    

 

Din nefericire, spre sfârşitul carierei, Ali şi-a pierdut mare parte din aceste calităţi, şi a apucat să încaseze lovituri foarte puternice de la Joe Frazier, Ken Norton, George Foreman şi Larry Holmes. Capacitatea sa de a încasa lovituri puternice l-a costat scump. După retragerea din viaţa sportivă, Ali a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, iar medicii susţin că aceasta a fost provocată în mare parte de cumulul uriaş de lovituri încasate de-a lungul fulminantei sale cariere.

 

Maladia s-a declanşat la scurt timp după retragerea sa petrecută în anul 1981, şi marele campion suferă de ea şi în prezent. Cariera sa profesionistă s-a compus din 61 de meciuri, dintre care un număr de 56 au fost victorii (37 dintre acestea prin KO) şi 5 înfrângeri (un singur KO).

 

Steaua lui muhammad Ali de pe Hollywood's Hall of Fame    Sursa foto: Shutterstock

 

Muhammad Ali  are nouă copii şi a scris recent un volum autobiografic inititulat The Soul of a Butterfly: Reflections on Life’s Journey în care îşi spune opiniile referitare la  sensul religiei, iertării, precum şi comentarii asupra momentelor definitorii din cariera sa. Cartea nu a fost încă tradusă în limba română...

 

Ali a inspirat milioane de oameni de pe mapamond, boxeri şi nu numai. Sufletul şi jovialitatea sa molipsitoare l-au făcut iubit şi admirat inclusiv de foştii adversari din ring alături de care a scris probabil cele mai frumoase pagini din istoria boxului. Într-un fel, Ali ne-a făcut pe toţi nişte luptători!

Ce este mai benefic pentru inimă decât alergatul şi totodată mai comod? Răspunsul e surprinzător

Trimite pe email

05.04.2013 |

0 Comentarii

+ zoom Galerie foto (1)

Un nou studiu arată că mersul rapid reduce riscul de afecţiuni cardiace mai eficient decât alergatul în cazul în care consumul de energie al celor două activităţi este luat în calcul.

Cercetătorii au comparat datele obţinute în urma a două studii efectuate pe 33.060 de alergători şi 15.045 de persoane care merg rapid. Pentru aceeaşi cantitate de energie consumată, persoanele care mergeau rapid obţineau beneficii pentru sănătate mai ample decât persoanele care alergau.
Participanţii la studiu aveau vârste cuprinse între 18 şi 80 de ani, iar cercetătorii au studiat efectele acestor activităţi de-a lungul unei perioade de şase ani.
Alergatul reducea riscul de afecţiuni cardiace cu 4,5%, pe când mersul reducea acest risc cu 9,3%.
De asemenea, atunci când alergatul şi mersul rapid erau comparate folosind acelaşi nivel al energiei consumate, mersul avea un impact mai pronunţat în ceea ce priveşte factorii de risc asociaţi problemelor de inimă. Riscul de hipertensiune era redus cu 4,2% prin alergare şi cu 7,2% prin mers rapid.
Riscul de a atinge un nivel mare al colesterolului era redus cu 4,3% prin alergat şi cu 7% prin mers. În ceea ce priveşte riscul de a suferi de diabet, ambele metode prezentau un beneficiu similar, înregistrându-se o scădere cu 12% a acestuia.
„Mersul rapid şi alergatul constituie un test ideal al beneficiilor pentru sănătate oferite de plimbările de o intensitate moderată şi de alergatul de o intensitate ridicată pentru că folosesc aceleaşi grupe de muşchi şi sunt aceleaşi activităţi realizate la intensităţi diferite”, a comentat doctorul Paul Williams de la Lawrence Berkeley National Laboratory din California, coordonatorul acestui studiu.
„Cu cât alergau mai mult cei care au ales alergatul şi cu cât mergeau mai mult cei ce preferau mersul rapid, cu atât beneficiile pentru sănătate erau mai mari. Dacă totalul energiei consumate era egal între cele două grupuri, beneficiile pentru sănătate erau comparabile”, a explicat specialistul.
„Oamenii îşi caută mereu scuze ca să nu facă sport, dar acum au opţiunea de a investi în sănătatea lor viitoare prin alergat sau prin mers”, a concluzionat doctorul Williams.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Arteriosclerosis, Thrombosis and Vascular Biology.
Sursa: The Guardian

Cum se relaxează dependenţii de adrenalină la 900 de metri deasupra oraşului Rio? (VIDEO)

Trimite pe email

26.03.2013 |

3 Comentarii

+ zoom Cum se relaxează dependenţii de adrenalină la 900 de metri deasupra oraşului Rio? / Credit foto: Scott Rogers Galerie foto (1)

Mersul pe „sârmă” poate fi obositor chiar şi pentru dependenţii de adrenalină. Aşa se explică de ce în video-ul de mai jos îl puteţi observa pe sportivul Brian Mosbaugh relaxându-se pe sârmă la o altitudine de 900 de metri deasupra oraşului Rio de Janeiro.

Alături de el, în acelaşi video, pot fi observaţi şi Andy Lewis, Hayley Ashburn şi Scott Rogers care împreună sunt cunoscuţi sub numele de Moab Monkeys. De-a lungul timpului, aceştia au călătorit prin lume pentru a descoperi noi locuri potrivite pentru BASE jumps şi „mers pe sârmă”. 
Highlining, mersul pe sârmă la înălţimi mari, este considerat apogeul sportului numit slacklining, prin care sportivii îşi ţin echilibrul mergând pe o sfoară amplasată la o distanţă mică de sol. 
Imaginile incredibile de mai jos au fost surprinse de Rogers, din Utah, SUA, cel care a fotografiat şi filmat o parte dintre momentele utilizate în video. 
„Pe o scară de la 1 la 10, practicarea sportului highlining este destul de sigură, dar atunci când o faci fără coardă de siguranţă, sau doar cu o coardă de gleznă, aşa cum face Andy, pericolul poate atinge nota nouă sau chiar mai mult. Noi suntem foarte experimentaţi şi ne place să credem că riscul este destul de mic, dar ştim cu toţii că pot exista consecinţe mari, precum moartea instantanee”, a declarat Rogers. El a mai explicat că în timpul uneia dintre încercări, Andy Lewis a alunecat de pe sârmă. „Pentru a se ridica, Andy a trebuit să apuce coarda cu care era legat, să se prindă de sfoară, lucru destul de dificil care necesită mult antrenament şi forţă fizică. Cu toate acestea, îi cunosc de mult timp pe băieţi şi ei sunt cei mai buni din câţi există, au nişte aptitudini uimitoare”. 
Pentru mai multe informaţii şi imagini puteţi accesa profilul de Facebook al grupului Moab Monkeys. 
Sursa: Daily Mail

Când zbori la fel ca Superman: wingsuit flying în Rio de Janeiro! (VIDEO)

Trimite pe email

19.03.2013 |

0 Comentarii

+ zoom Doi pasionaţi ai sporturilor extreme au zburat printre doi zgârie-nori, printr-o breşă de doar 8 metri lăţime. Galerie foto (2)

V-aţi imaginat vreodată cum este să zbori peste un oraş de mari dimensiuni, aşa cum o face Superman, celebrul supererou de benzi desenate? Doi temerari, norvegianul Jokke Sommer şi francezul Ludovic Woerth, au aflat răspunsul la această întrebare. Cei doi practicanţi ai sportului extrem „wingsuit flying” au filmat reuşita lor fără precedent: au sărit dintr-un avion de mici dimensiuni deasupra oraşului Rio de Janeiro, zburând în costume „wingsuit” printre clădirile metropolei braziliene.

Sommer, un paraşutist profesionist, a folosit o cameră instalată pe casca sa pentru a oferi oamenilor o perspectivă unică asupra oraşului brazilian. Cei doi temerari au fost sponsorizaţi de Red Bull.
„Mereu mi-am dorit să realizez un zbor urban cu ajutorul unui wingsuit”, a explicat Sommer.
  Cei doi pasionaţi ai sporturilor extreme nu s-au limitat la a zbura deasupra oraşului, ci au decis să treacă printr-un spaţiu foarte îngust, de doar 8 metri, ce separă cele două clădiri Ventura Corporate Towers. La prima vedere, cei doi bărbaţi par a se îndrepta spre o coliziune fatală, însă reuşesc să treacă la timp prin breşa dintre cele două clădiri.
„Odată ce ne-am dat seama că putem face acest lucru, am măsurat distanţa la care era nevoie să fim aruncaţi din avion, de la ce altitudine şi la ce distanţă de aceste clădiri”, a explicat Sommer.
Sommer recunoaşte că nu a obţinut o autorizaţie pentru a efectua această cascadorie fără precedent. Din acest motiv, cei doi pasionaţi ai sporturilor extreme au efectuat saltul la ora 5:45 dimineaţa, cu 20 de minute înainte ca primul zbor comercial să apară pe orizontul oraşului Rio de Janeiro.
Iată uluitorul salt realizat de cei doi:
  Aceasta nu a fost prima săritură a celor doi, care au mai explorat în aceeaşi manieră canioane şi munţi din întreaga lume. După această reuşită, Sommer are un plan şi mai mare: „Mi-ar plăcea să vizitez New Yorkul din zbor. Acesta este cel mai mare vis al meu”, a concluzionat norvegianul.
Sursa: ABC News

Cum e să cazi 30 de metri de pe o stâncă? (VIDEO)

Trimite pe email

12.03.2013 |

1 Comentarii

+ zoom Cum e să cazi 30 de metri de pe o stâncă? Galerie foto (1)

Alpinistul britanic, Mark Roberts, în vârstă de 47 de ani, a căzut 30 de metri de pe o stâncă de gheaţă în Wales. Din fericire, în urma incidentului, Roberts s-a ales doar cu o gleznă ruptă şi un video pe care îl putem vedea mai jos.

Când o bucată de gheaţă a căzut spre Roberts, acesta s-a dezechilibrat iar colţarii nu le-au mai putut ajuta să se menţină în poziţia iniţială. Totuşi, alpinistul purta o cască, lucru care probabil că i-a salvat şi viaţa. 
  În filmarea realizată de camera instalată pe casca alpinistului se poate observa cum acesta a folosit pioletul pentru a încetini alunecarea. Din fericire pentru Roberts, în apropiere se afla o echipă de salvamontişti care l-a transportat la spital. Înafară de glezna ruptă, alpinistul s-a mai şi cu o serie de vânătăi. 
„Se mai întâmplă şi accidente, dar Mark era bine echipat, purta o casă şi acest lucru i-a salvat viaţa”, a explicat salvamontistul Elfyn Jones. 
Poate părea o ironie dar. viaţa de zi cu zi, Roberts este angajat ca safety consultant. 
„Uneori pare de râs, dar serios, chiar şi cu o experienţă în evaluarea riscului şi luarea deciziilor, uneori nu poţi evita astfel de situaţii. Când lucrurile se dezlănţuie atât de repede încerci să nu te panichezi şi speri ca norocul să fie de partea ta”, a declarat alpinistul. 
 

Sorry

The creator of this video has not given you permission to embed it on this domain. This is a Vimeo Plus feature.

Sursa: Descovery