duminică, 9 martie 2014

Bizarerie preistorică – Vânătorii-culegători din Spania aveau pielea neagră și ochi albaștri


1 / 1 imagini
La Braña 1, numele oferit de cercetători scheletului unui bărbat care a trăit acum circa 7.000 de ani pe teritoruiul Spaniei actuale, reprezenta o veritabilă bizarerie, mai ales că avea pielea neagră și ochi albaștri, se arată într-un studiu condus de Dr. Charles Laluela-Fox de la Centrul Național de Cercetare din Spania și omologii săi de la Centrul pentru GeoGenetică din Danemarca, studiu publicat în revista Nature.
La Braña 1 a trăit în Mezolitic (perioadă de mijloc a Epocii Pietrei, de acum circa 10.000 de ani până acum 5.000 de ani), o perioadă care se încheie cu apariția agriculturii și cu domesticirea animalelor, practici originare din Orientul Mijlociu. În fapt, începutul Neoliticului, cu diete bazate pe carbohidrați și cu noi agenți patogeni transmiși de animalele domestice, a generat modificări imunologice și metabolice care se reflectă în populațiile următoare. Printre acestea, inclusiv capacitatea de a digera lactoza, capacitate pe care La Braña 1 nu o avea.
„Cea mai mare surpriză a venit în momentul în care am descoperit în genomul acestui vânător-culegător european, versiuni africane ale genelor care determină pigmentarea, fapt ce dovedește cu certitudine că bărbatul în cauză avea pielea neagră. Mai mult, La Braña 1 poseda o variație genetică ce duce la apariția culorii albastre a ochilor, fenotip clar nord-european”, afirmă Dr. Laluela-Fox.
Studiul a dovedit faptul că La Braña 1 era cel mai apropiat genetic de populațiile din Suedia și Finlanda, strămoșii comuni ai acestor populații fiind originari din zona lacului Baikal din Siberia. „Datele pe care le-am obținut indică faptul că a existat o continuitate genetică între populațiile din centrul și vestul Eurasiei. Iar astfel de descoperiri sunt dublate de izvoarele arheologice, spre exemple celebra Venus Preistorică, figuri antropomorfe similare atât în Europa cât și în Siberia”, adaugă Dr. Laluela-Fox.
Situl La Braña-Arintero din Spania a fost descoperit întâmplător în anul 2006, și a fost excavat de către arheologul Julio Manuel Vidal Encinas. Până în prezent, au fost excavate rămășițele a doi indivizi botezați La Braña 1 și La Braña 2. Conform declarațiilor lui Iñigo Olalde, unul dintre semnatarii studiului, pentru a înțelege misterele acestor strămoși ai europenilor de azi, este necesară descifrarea genomului și a celui de a doilea bărbat, La Braña 2,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu