Operaţiunea Paperclip, sau cum au „furat” americanii savanţii naziştilor
Decolarea unei naveste spaţiale amaericane
Sursafoto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Ce te faci când n-ai savanţi?
Recrutarea, răpirea sau chiar vânătoarea de oameni capabili şi inventivi
nu este deloc o îndeltnicire nouă la scara istoriei. Ba din contră!
Dacă studiem puţin trecutul militar al omenirii descoperim că de la
sumerieni, egipteni, romani, bizantini, mongoli, otomani, până în zilele
noastre, fiecare forţă militară angajată în orice conflict, încerca cu
orice mijloace capturarea armurierilor şi meşterilor constructori
inamici. Evident, odată ajunşi în tabăra duşmană, aceştia nu aveau
încotro şi trebuiau să-şi ofere cunoştinţele acestora.
Fenomenul a fost prezent în mai toate epocile istorice, având însă
punctul culminant în perioada celor două Războaie Mondiale din secolul
trecut. Confruntările americanilor cu armata nazistă au scos la iveală
un fapt deranjant pentru autorităţile de la Washington. Din punct de
vedere al armelor deţinute, dar mai ales al tehnologiilor militare de-a
dreptul vizionare, germanii aveau un avans considerabil în faţa
anglo-americanilor, nu mai pomenim de sovietici...
un grup de 104 experţi germani în tehnologia rachetelor la baza din Fort Bliss, Texas
Problema era una deosebit de importantă şi delicată, căci nici nu se
sfârşise bine cea mai mare conflagraţie din istorie şi zorii Rozboiului
Rece băteau deja la uşă. Statele Unite şi Marea Britanie, în particular
erau conştiente de faptul că Uniunea Sovietică avea nu se va limita la
rolul de rival eideologic şi cultural, dar prin politicile sale se erija
deja într-un rival militar şi economic în viitor. Cu toate că
războiul încă nu se încheiase, Marea Britanie şi Statele Unite ştiau
deja că alianţa cu sovieticii se va sfârşi cât de curând, iar în
codiţiile tensionate de atunci, oricare parte care ar fi obţinut
supremaţia militară, urma să domine lumea şi să dicteze termenii
propriei sale politici.
Ţinând cont de aceste raţiuni de stat de maximă importanţă Joint
Intelligence Objectives Agency (un gen de agenţie de informaţii care
combina activitatea viitoarei C.I.A. cu cea a unui serviciu de
contraspionaj militar) a demarat un program extrem de ambiţios care avea
să se concretizeze în celebra Operaţiune Paperclip. Atât de important
era ţelul final al operaţiunii, încât agenţii săi au negat aliaţilor lor
sovietici (de atunci) şi britanici că ar fi interesaţi de cunoştinţele
savanţilor germani, cunoştinţe pe care le desconsiderau şi ridiculizau
la nivel oficial.
Tot la nivel oficial termenii Operaţiunii Paperclip interziceau
recrutarea sau racolarea oricărui savant sau cercetător german care a
fost memebru al Partidului Naţional Socialist al lui Hitler sau ar fi
fost implicat în experimente sadice, inumane sau ar fi luat parte la
crime împotriva umanităţii. Realitatea a fost cum nu se paote mai
diferită...
Mult râvnita listă a lui Osenberg
Într-adevăr, lista aceasta era probabil cel mai căutat document militar
german de la închierea războiului, însă încă mai căutaţi erau oamenii
care făceau parte din ea. Regimul nazist a fost dintotdeauna conştient
atât de progresele tehnologiilor sale militare, cât şi de valoarea şi
pregătirea oamenilor din spatele acestor adevărate inovaţii ale Zeului
Marte.
După eşecul cuceririi şi ocupării URSS-ului, şi mai ales după începerea
devastatoarei ofensive a sovieticilor care nu aveau să se oprească decât
la Berlin, autorităţile naziste au fost conştiente de pericolul care-i
viza pe cercetătorii lor cei mai importanţi care riscau să fie executaţi
sau capturaţi de sovietici. Atunci, naziştii au ordonat întoarcerea în
Germania a celor mai importanţi oameni de ştiinţă, cercetători şi
tehnicieni.
Baza de rachete din Cape Canaveral, Florida Sursafoto: Shutterstock
Aceştia trebuiau neapărat să se întoarcă în interiorul granişelor
germane unde urmau să fie folosiţi la alcătuirea unui plan fulger
destinat stopării înaintării Armatei Roşii. „Armata de genii a lui
Hitler”, cum fusese numită în grabă de către Aliaţi, această unitate
formată în grabă de nazişti, includea un număr de circa 4.000 de experţi
şi ingineri în studiul şi dezvoltarea potenţialului militar al
rachetelor (în fond rachetele erau tot o invenţie germană). Savanţii
germani au fost detaşaţi rapid în baza militară din Peenemunde, pe
coasta maritimă din nord-estul Germaniei.
Firi suspicioase, naziştii vroiau ca toţi savanţii selectaţi pentru
viitoarele lor planuri de război să corespundă din punct de vedere
ideologic şi politic programei Partidului Naţional Socialist. Din acest
motiv, i-au încredinţat lui Werner Osenberg, un cercetător militar,
misiunea de a întocmi o listă cu colegii săi corecţi d.p.d.v. politic,
deci demni de încrederea şi aprecierea finală a lui Adolf Hitler în
persoană. Aşa a apărut Lista lui Osenberg, un document păstrat secret
pentru mulţi ani de atunci încolo.
Racheta germana V2
Aliaţii au dat din pură întâmplare peste ea. În luna mai a
anului 1945, un spion polonez a găsit fragmente din Lista lui Osenberg
ascunse într-o toaletă dintr-o clădire a Universităţii din Bonn. Lista a
ajuns în mâinile celor din serviciul secret MI6, care au trimis-o
omologilor lor americani. Robert B. Staver, şeful Direcţiei de
Studii şi Cercetări asupra Aparatelor de Propulsie cu Reacţie din cadrul
Armatei Americane s-a folosit din plin de această listă pentru a
înjgheba, şi apoi completa, un prim nucleu de savanţi germani care aveau
să fie capturaţi şi interogaţi. Printre primele nume din listă se
evidenţia şi cel al celebrului Werner von Braun, cel mai important
savant german şi pionerul rachetelor aşa cum le ştim şi la ora actuală.
Schimbarea taberelor (cu tot ce înseamnă asta)
Fenomenul nu este deloc unul nou în istorie. Cu atât mai mult cu cât
savanţii germani nu prea aveau de ales. Un refuz de colaborare ar fi
însemnat să intre pe mâna sovieticilor care s-ar fi purtat cu ei mult
mai aspru decât americanii, şi germanii ştiau ce înseamnă să fii
prizonier de război al Armatei Roşii, sau ar fi putut fi deferiţi
Tribunalului de la Nurnberg pentru colaborarea unora dintre ei cu şefii
lagărelor de exterminare de tristă amintire. În plus, miza şi interesele
aflate în joc erau atât de mari încât americanii le-ar fi iertat
savanţilor inclusiv participarea activă la crime împotriva umanităţii,
în schimbul cunoştinţelor lor.
La urma urmei nu au lansat ei expresia, cât se poate de adevărată, de altfel, „Knowledge is Power” ?
Werner von Braun, spre exemplu, avea grad de colonel în SS, şi
se folosea din plin de acest grad pentru a se deplasa pe tot teritoriul
deţinut de germani, chiar şi în ultimele săptămâni de dinaintea
încheierii războiului. Talentul şi creativitatea omului care inventase
tehnologia rachetelor precum şi prototipul V2 erau suficiente pentru ca
americanii să ordone o operaţiune de „înălbire” a trecutului acestuia
înainte de a fi trimis în Statele Unite unde a beneficiat de cele mai
bune condiţii de trai şi lucru din lume pentru restul tuturor zilelor
sale.
Ordinul de „înălbire” a sa fusese semnat chiar de preşedinţii americani
din acele vremuri, iar von Braun a fost creierul din spatele
aselenizării cu succes a americanilor din anul 1969. Cazul său nu a fost
deloc singular, sute de astfel de cercetători germani au fost
transformaţi pe loc, cu cetăţenie şi drepturi sporite în „cercetători
guvernamentali americani”. După capturarea majorităţii savanţilor
germani descoperiţi la Baza din Peenemunde, americanii i-au transferat
temporar, cu tot cu familii, într-un loc sigur din Landshut, în sudul
Bavariei. Dacă nu ar fi fost descoperită lista din toaletă, sovieticii
ajungeau înaintea lor, iar Uniunea Sovietică ar fi avut un mare avantaj
militar asupra întregii omeniri...
Werner von Braun (centru) în anul 1961, alături de membri ai echipei sale de studii.
Începând cu luna iulie a anului 1945, savanţii lui Hitler, cum li se
zicea deja în cancelariile occidentale au fost transferaţi rapid pe
pământ american. Iniţial au fost ţinuţi pentru interogatorii într-o
închisoare secretă din Fort Hunt, statul Virginia. Conform surselor
oficiale americane, savanţii germani nu au fost torturaţi, marea lor
majoritate acceptând de bunăvoie să-şi continuie cercetările sub
cetăţenie şi identitate americană.
Nici nu ar fi avut de ales...
Sovieticii începuseră deja propriile lor „vânători de genii”, dar nu
avuseseră norocul americanilor. Cu toate acestea, Washingtonul dăduse
deja undă verde unei alte operaţiuni specializate, denumită Proiectul
Safeheaven, care avea ca scop identificarea savanţilor capturaţi de
sovietici, precum şi a celor care reuşiseră să fugă în Africa, Spania
sau America de Sud.
În anul 1947, Operaţiunea Paperclip putea fi considerată deja un succes,
căci americanii reuşiseră să obţină un număr de aproximativ 1.800
cercetători germani, alături de 3.700 rude şi membri ai familiilor
acestora care reuşiseră să scape de sovietici.
Se estimează că din cauza acestei operaţiuni, Statele Unite au ţinut în
loc reconstruirea Germaniei timp de trei ani de zile, căci şi statul
german ar fi avut mult de câştigat de pe urma cercetătorilor săi.
Inteligenţă artificială Sursafoto: Shutterstock
În urma Operaţiunii Paperclip, atât forţele armate americane,
cât şi cercetarea ştiinţifică la nivel mondial au primit un impuls fără
precedent, de-a dreptul extraordinar.
Se estimează că în anul 1955, alţi 94 de savanţi germani care lucraseră
la bazele americane din Germania, au ajuns în Stetele Unite, ridicând la
circa 1,600 de oameni, numărul cercetătorilor puşi de americani să
lucreze pentru ei. Mulţi dintre ei au impulsionat decisiv domenii
importante ale ştiinţei şi cercetării. Bunăoară ingineria rachetelor
americane a beneficiat nu numai de Werner von Braun, dar şi de Rudi
Beichel, Magnus von Braun, Georg von Tiesenhausen, Ludwig Roth, Artur
Rudolph şi mulţi alţii fără de care nu se poate imagina Programul
Spaţial American de la începuturile sale până în prezent.
Cercetatea în domeniul aeronauticii a fost impulsionată de nume mari
precum Sighars F. Hoerner şi Alexander Martin Lippisch. Medicina,
cercetarea în domeniul electronicii, ba chiar şi serviciile secrete au
avut numai de câştigat de pe urma creierelor germane.
Gurile rele vorbesc chiar despre faptul că toate tehnicile de tortură şi
interogatorii dure folosite în CIA ar fi fost alcătuite pe baza
informaţiilor obţinute de la cercetătorii germani care au făcut
experimente pe oameni în lagărele naziste. Este cazul lui Hubertus
Strughold care deşi a fost învinuit în cadrul Procesului de la Nurnberg
că făcea experimente cumplite pe deţinuţii din Dachau, nu doar că nu a
păţit nimic, dar se pare că a avut o funcţie importantă în cadrul NASA,
iar biblioteca unei baze militare din San Antonio, Texas, poartă şi
astăzi numele său...
Întotdeauna politicile mari au propriile raţiuni şi judecăţi de măsură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu