Care este cea mai răspândită creatură de pe Pământ?
Până
de curând, specialiştii în domeniu ar fi răspuns că forma de viaţă cea
mai comună pe planeta noastră este o bacterie numită Pelagibacter
ubique, cel mai frecvent întâlnit dintre membrii unui grup de bacterii
numit SAR11, care constituie împreună o treime dintre formele de viaţă
unicelulare din oceane. Dar, recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că
titlul de „cea mai răspândită formă de viaţă de pe Terra” se cuvine, de
drept, unei alte creaturi.
Se cunoaşte deja faptul că, în general, paraziţi sunt mai numeroşi decât gazdele lor; o specie-gazdă poate fi parazitată de mai multe specii de paraziţi.
Pornind de aici oamenii de ştiinţă s-au gândit că ar putea exista o specie care să paraziteze şi bacteria Pelagibacter ubique, iar această specie de parazit - nu bacteria - ar fi cea mai răspândită formă de viaţă de pe Pământ.
Ce „paraziţi” ar putea avea bacteriile? Există forme de viaţă care atacă bacteriile, şi anume nişte virusuri numite bacteriofagi (sau, pe scurt, fagi).
Din 1990, când a fost descoperit grupul de bacterii SAR11, şi până acum, aparenta invulnerabilitate a acestor bacterii la atacul fagilor i-a uimit pe microbiologi: aceste bacterii păreau să nu aibă „paraziţi”. Unii au ajuns la concluzia că tocmai acest fenomen ar explica abundenţa bacteriilor SAR11.
Însă un studiu recent a arătat că aceste microorganisme nu sunt invulnerabile: bacteriile SAR 11 au şi ele bacteriofagii lor.
Într-un articol publicat în Nature, o echipă de cercetători de la Oregon State University a anunţat că a descoperit misterioşii bacteriofagi care atacă bacteriile SAR 11.
A încerca să descoperi un anumit virus în apa oceanului pare o sarcină imposibilă, de vreme ce un litru de apă de mare conţine miliarde de asemenea entităţi. Cu ajutorul tehnicilor moderne de genetică pot fi obţinute secvenţe ADN din aceste virusuri, dar nu se poate face legătura dintre un anumit virus bacteriofag şi o anumită specie de bacterie-gazdă.
Însă cercetătorii de la Oregon State University au abordat problema într-un mod ingenios: au folosit o tehnică utilizată în homeopatie, diluând o cantitate de apă de mare în apă pură, în asemenea măsură încât, statistic vorbind, în 100 de microlitri de soluţie ar fi putut exista cel mult una sau două particule virale. Au amestecat câte o porţie de diluţie în câte un tub cu apă ce conţinea culturi pure de P. ubique, punând astfel în contact bacteriile cu potenţialii lor paraziţi.
După 60 de ore, au analizat mostrele respective pentru a vedea ce s-a întâmplat. În cele mai multe dintre ele, bacteriile se înmulţiseră, ceea ce dovedea că nu avuseseră niciun „duşman” - în diluţia de apă de mare nu fusese niciun virus.
În câteva dintre mostre, însă, bacteriile fuseseră distruse de ceva ce părea a fi o infecţie virală. Apelând la tehnici de secvenţiere a genomului, cercetătorii au descoperit nu unul, ci 4 virusuri diferite care parazitau bacteria P. ubique.
Oamenii de ştiinţă au comparat ADN-ul obţinut cu informaţiile din bazele de date ADN, ce conţineau secvenţe ADN obţinute din mostre de apă de mare din întreaga lume, pentru a afla cât de abundent sunt aceste virusuri.
A rezultat că un virus numit HTVC010P era cel mai comun, iar acestuia i-a revenit, aşadar, titulul de „cea mai răspândită formă de viaţă de pe Terra”.
Sursa: The Economist
Se cunoaşte deja faptul că, în general, paraziţi sunt mai numeroşi decât gazdele lor; o specie-gazdă poate fi parazitată de mai multe specii de paraziţi.
Pornind de aici oamenii de ştiinţă s-au gândit că ar putea exista o specie care să paraziteze şi bacteria Pelagibacter ubique, iar această specie de parazit - nu bacteria - ar fi cea mai răspândită formă de viaţă de pe Pământ.
Ce „paraziţi” ar putea avea bacteriile? Există forme de viaţă care atacă bacteriile, şi anume nişte virusuri numite bacteriofagi (sau, pe scurt, fagi).
Din 1990, când a fost descoperit grupul de bacterii SAR11, şi până acum, aparenta invulnerabilitate a acestor bacterii la atacul fagilor i-a uimit pe microbiologi: aceste bacterii păreau să nu aibă „paraziţi”. Unii au ajuns la concluzia că tocmai acest fenomen ar explica abundenţa bacteriilor SAR11.
Însă un studiu recent a arătat că aceste microorganisme nu sunt invulnerabile: bacteriile SAR 11 au şi ele bacteriofagii lor.
Într-un articol publicat în Nature, o echipă de cercetători de la Oregon State University a anunţat că a descoperit misterioşii bacteriofagi care atacă bacteriile SAR 11.
A încerca să descoperi un anumit virus în apa oceanului pare o sarcină imposibilă, de vreme ce un litru de apă de mare conţine miliarde de asemenea entităţi. Cu ajutorul tehnicilor moderne de genetică pot fi obţinute secvenţe ADN din aceste virusuri, dar nu se poate face legătura dintre un anumit virus bacteriofag şi o anumită specie de bacterie-gazdă.
Însă cercetătorii de la Oregon State University au abordat problema într-un mod ingenios: au folosit o tehnică utilizată în homeopatie, diluând o cantitate de apă de mare în apă pură, în asemenea măsură încât, statistic vorbind, în 100 de microlitri de soluţie ar fi putut exista cel mult una sau două particule virale. Au amestecat câte o porţie de diluţie în câte un tub cu apă ce conţinea culturi pure de P. ubique, punând astfel în contact bacteriile cu potenţialii lor paraziţi.
După 60 de ore, au analizat mostrele respective pentru a vedea ce s-a întâmplat. În cele mai multe dintre ele, bacteriile se înmulţiseră, ceea ce dovedea că nu avuseseră niciun „duşman” - în diluţia de apă de mare nu fusese niciun virus.
În câteva dintre mostre, însă, bacteriile fuseseră distruse de ceva ce părea a fi o infecţie virală. Apelând la tehnici de secvenţiere a genomului, cercetătorii au descoperit nu unul, ci 4 virusuri diferite care parazitau bacteria P. ubique.
Oamenii de ştiinţă au comparat ADN-ul obţinut cu informaţiile din bazele de date ADN, ce conţineau secvenţe ADN obţinute din mostre de apă de mare din întreaga lume, pentru a afla cât de abundent sunt aceste virusuri.
A rezultat că un virus numit HTVC010P era cel mai comun, iar acestuia i-a revenit, aşadar, titulul de „cea mai răspândită formă de viaţă de pe Terra”.
Sursa: The Economist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu