O schimbare revoluţionară în gândirea evoluţionistă oferă sugestii importante pentru dezvoltarea creierului uman
Rolul pe care rezistenţa fizică l-a jucat în modelarea omenirii a intrigat antropologii şi a captivat imaginaţia populară pentru timp îndelungat. În 2004, doi biologi evoluţionişti, Daniel E. Lieberman de la Universitatea Harvard şi Dennis M. Bramble de la Universitatea Utah, au publicat în jurnalul Nature un articol fundamental, intitulat „Endurance Running and the Evolution of Homo”. În acest articol, cei doi oameni de ştiinţă postulau că strămoşii noştri bipezi au supravieţuit devenind atleţi de rezistenţă, capabili să doboare prada mai rapidă prin fermitate, alergând şi mergând în spatele ei până când animalul ceda.
Rezistenţa a produs mese, care ofereau energia pentru înmulţire, ceea ce însemna că persoanele capabile să alerge mai bine îşi răspândeau genele mai departe. În acest mod, selecţia naturală i-a făcut pe strămoşii noştri să devină chiar mai atletici, au explicat oamenii de ştiinţă, corpurile lor dezvoltând picioare mai lungi, degete de la picioare mai scurte, păr mai puţin şi mecanisme în interiorul urechii care menţin echilibrul şi stabilitatea în timpul mersului. Mişcarea a modelat corpul uman.
Simultan avea loc un proces pe care, până de curând, oamenii de ştiinţă îl considerau complet separat: oamenii deveneau mai deştepţi. Creierele lor creşteau rapid în dimensiuni.
Antropologii spun că astăzi oamenii au un creier care este trei ori mai mare decât ne-am putea aştepta luând în calcul dimensiunea corpului nostru şi comparându-l cu cel al altor mamifere.
Pentru a explica aceste creiere supradimensionate, oamenii de ştiinţă evoluţionişti au sugerat că se datorează consumului de carne sau nevoii strămoşilor noştri de a forma interacţiuni sociale. Primii oameni aveau nevoie de a plănui şi a duce la bun sfârşit partidele de vânătoare ca un grup, ceea ce necesita tipare de gândire complicate. Acest lucru, credeau cercetătorii, a dus la recompensarea persoanelor sociale şi cu un creier dezvoltat, acestea având parte de succes evoluţionar. Conform acestei ipoteze, evoluţia creierului uman a fost condusă de necesitatea gândirii.
Acum, însă, unii oameni de ştiinţă sugerează că şi activitatea fizică a jucat un rol critic în dezvoltarea creierelor noastre.
Pentru a ajunge la această concluzie, antropologii au început mai întâi prin studierea datelor existente referitoare la dimensiunea creierelor şi la capacitatea de anduranţă a unui număr mare de mamifere, printre care câini, porci de Guineea, vulpi, şoareci, lupi, şobolani, zibete, antilope, manguste, capre, oi şi antilopele eland. Cercetătorii au descoperit un tipar remarcabil. Speciile precum câinii şi şobolanii ce prezentau o capacitate de rezistenţă înnăscută, despre care se poate presupune că a evoluat de-a lungul mileniilor, prezentau totodată un volum al creierului mare în comparaţie cu dimensiunile corpului.
Cercetătorii au luat în calcul, de asemenea, experimentele recente în care şoarecii şi şobolanii au fost crescuţi în mod sistematic pentru a fi „alergători de maratoane”. Animalele de laborator care alergau în mod voluntar cei mai mulţi kilometri pe roţile din cuşti au fost încrucişate, rezultatul fiind o linie genetică de animale de laborator care excela la alergat.
În mod interesant, după mai multe generaţii, aceste animale au început să prezinte de la naştere un nivel ridicat al substanţelor care promovează creşterea ţesutului şi sănătatea, inclusiv o proteină cunoscută sub numele de „factor neurotrofic derivat din creier” (BNDF - brain-derived neurotrophic factor). Aceste substanţe sunt importante pentru performanţa în sporturile de anduranţă. De asemenea, ele sunt cunoscute pentru că stimulează dezvoltarea creierului.
David A. Raichlen, un antropolog de la Universitatea din Arizona, concluzionează că toate aceste elemente sugerează că activitatea fizică a contribuit la strămoşilor noştri în oameni mai deştepţi. Cercetătorul oferă mai multe detalii într-un nou articol pe tema evoluţiei creierului uman publicat în numărul din ianuarie 2013 al publicaţiei ştiinţifice Proceedings of the Royal Society Biology.
„Credem că ceea ce s-a întâmplat” în rândul strămoşilor noştri vânători-culegători este că persoanele mai atletice şi mai active au supravieţuit şi, la fel ca şoarecii de laborator, au dat mai departe caracteristicile fiziologice care le-au îmbunătăţit rezistenţa, inclusiv nivelul ridicat de BDNF. Cu timpul, aceşti atleţi timpurii aveau suficient BDNF în corpul lor încât o parte din el putea să migreze de la muşchi la creier, unde a stimulat dezvoltarea ţesutului cerebral.
Aceşti strămoşi ai noştri au folosit această capacitate tot mai mare de a gândi pentru a vâna prada cu mai multă acurateţe, devenind cei mai bine hrăniţi oameni şi cei mai de succes din punct de vedere evoluţionar. Pentru că se mişcau tot timpul au devenit mai deştepţi, iar faptul că au devenit mai deştepţi le-a permis să se mişte mai eficient.
Din tot acest proces a apărut, în cele din urmă, capacitatea de a înţelege matematică complexă şi de a inventa iPad-uri – dar asta mult mai târziu.
Ideea cea mai importantă ce reiese din acest nou punct de vedere al oamenilor de ştiinţă este următoarea: dacă activitatea fizică a ajutat la modelarea structurii actuale a creierului nostru, atunci este foarte probabil ca aceasta să rămână un factor esenţial pentru sănătatea creierului, explică John D. Polk, profesor de antropologie la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, co-autor al articolului publicat de doctorul Raichlen.
Cercetătorii subliniază că există dovezi ştiinţifice care susţin această idee. Profesorul Polk subliniază că studiile recente arată că „activitatea fizică regulată, chiar şi mersul, duce la abilităţi mentale mai dezvoltate, începând din copilărie şi până la bătrâneţe”.
Desigur, ipoteza că alergatul după pradă a facilitat dezvoltarea creierului uman este doar o ipoteză, explică Dr. Raichlen, fiind dificil de demonstrat.
Daniel E. Lieberman, biolog la Universitatea Harvard, afirmă că ipoteza este convingătoare. „Sunt în mod fundamental de acord că există o legătură evoluţionară adâncă între un corp sănătos şi o minte sănătoasă”, a comentat Lieberman.
Aşadar, teoriile ştiinţifice pe tema evoluţiei umane reprezintă un motiv în plus pentru a fi activi în anul 2013.
Sursa: New York Times
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu