Povestea adevărată a fondării Romei
Celebra statuie din Roma cu lupoaica car-i alăptează pe Romulus şi Remus
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Ab urbe condita!
Astfel a răsunat deasupra celor Şapte Coline, strigătul triumfător în
latină care anunţa fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos.
Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată şi ridicată la
rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi fraţi gemeni, cu
atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus şi Remus.
Tot conform legendelor se pare că în decursul unei certe violente între
cei doi, ceartp care avea ca obiect locul amplasării viitoarei aşezări,
Romulus l-a ucis pe Remus, iar oraşul i-a preluat numele. Nu este
singurul mit. Altă legendă ne povesteşte despre o femeie
misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături
de căpetenia tracă Eneas şi restul supravieţuitorilor căderii cetăţii
Troiei.
Din punct de vedere strict istoric şi arheologic, se pare că zona pe
care a fost ridicată Roma era locuită încă din secolul unsprezece
înainte de Hristos, după cum confirmă urmele unor fortificaţii străvechi
de sub Colina Palatină.
Gravură în limba latină Sursa foto: Shutterstock
Aproape toţi istoricii antici romani în furnte cu Livius şi Plutarh
susţineau că oraşul cetate a fost fondat în anul 753, pe data de 21
aprilie. Se pare că tot Romului fondatorul este primul conducător care a
instaurat tradiţia primilor regi romani. După Romulus, pe tronul
cetăţii a mai domnit un număr de şase regi până în anul 509 înainte de
Hristos, când locuitorii s-au răsculat contra ultimului rege, Tarquinius
Superbuis, şi au instaurat republica romană.
Din acel moment, în toată istoria veche a Romei, locuitorii acesteia,
fie că erau plepei, patricieni, oameni liberi sau senatori, cu toţii
s-au temut de preluarea puterii de către o singură persoană fapt care
ducea deseori la istalarea unui monarh cu apucături tiranice.
Vechii romani credeau cu străşnicie în cele două mituri
distincte care explicau originea lor, cel al lui Romulus şi Remus,
alături de cel al navigatorului fugar Eneas.
Simboluri ale civilizaţiei romane Sursa foto: Shutterstock
Bizar sau nu, ambele mituri fondatoare se referă la asasinate politice
în scopul obţinerii puterii absolute. Căci dacă Romulus şi-a ucis
fratele geamăn, iată că şi Eneas s-a văzut nevoit să-şi ucidă rivalul,
pe Turnus, în luptă dreaptă. Sfârşitul sângeros al miturilor explică
parţial rădăcinile sângeroase ale istoriei ulterioare a Romei, alături
de perioadele deloc rare de războaie civile.
Romulus şi Remus, Eneas şi aşezarea Alba Longa
Originea divină şi destinul aparte al personajelor menţionate provin
fără îndoială dintr-o perioadă îndepărtată, când adevărul istoric se
contopea cu fantezia populară. Se crede că gemenii s-au născut în urma
relaţiei dintr-o vestală virgină pe nume Rhea Silvia şi zeul Marte. Rhea
este nevoită să-şi abandoneze pruncii imediat după naşterea acestora,
doar că sclavul căruia i se încredinţase această poruncă se decide să-i
salveze.
În loc să-i ucidă, sclavul îi aşează într-un coş de răchită pe care îl
pune în apele râului Tibru. Copiii plutesc în siguranţă până cînd coşul
se opreşte pe viitoarea Colină Palatină, unde sunt găsiţi d eo lupoaică
cu pui care-i adoptă şi hrăneşte. Pruncii au fost descoperiţi ulterior
în vizuina lupoaieci de către un păstor pe nume Faustulus care-i adoptă,
crescându-i alături de soţie ca pe proprii săi fii. La maturitate, cei
doi îşi descoperă originea şi îl reistalează pe tron ca rege pe bunicul
lor, tatăl Rheei Silvia.
Ruinele Forumului din Roma Sursa foto: Shutterstock
Moştenitori ai tronului, cei doi intră în conflict asupra locului care
avea să fie piatra de fundament a noii capitale. Romulus prefera Colina
Palatină, iar Remus Colina Aventină. Cei doi se ceartă, conflictul
culminînd cu momentul în care Remus dărâmă un zid proaspăt ridicat re
Romului, iar acesta înfuriat, îşi ucide fratele. În ciuda fratricidului,
Romulus întăreşte fortificaţia pe care o numeşte Roma, iar aşezarea
începe să atragă tot mai mulţi oameni din împrejurimi.
Legenda lui Eneas din Eneidele lui Vergilius a fost scrisă la sfârşitul
unui îndelungar război civil în Roma, precum şi în vremurile tulburi ale
unor schimbări politice majore, în care Republica Romană ajungea să fie
condusă de Augustus. Poetul antic Vergilius şi-a scris opera
principală, Eneida în timpul primei decade a conducerii lui Augustus.
Poemul reproduce un mit mai vechi despre aventurile lui Eneas, un prinţ
troian care a scăpat din cetate imediat după ce grecii aheeni au
incediat-o. Eneas a reuşit să fugă alături de tatăl său, fiul său cel
mic şi alţi câţiva refugiaţi troieni. Eneas avea cu el o statuie sacră
salvată din mîinile grecilor, intitulată Palladium.
Primele şase cărţi ale Eneidei relatează despre călătoriile lui
Eneas în căutarea unor tărâmuri sigure, precum şi despre popasul său în
Cartagina condusă pe atunci de regina Dido. Între cei doi se pare că a
fost o relaţie deosebit de pasională. Căci după ce Eneas şi oamenii săi
părăsesc Cartagina şi se îndreaptă spre Peninsula Italică, regina Dido
se sinucide, nu înainte de a-i blestema pe Eneas şi pe toţi descendenţii
acestuia.
Legionari romani Sursa foto: Shutterstock
Blestemul explică la nivel mitologic rivalitatea istorică dintre romani
şi cartaginezi. Ultimele şase cărţi ale Eneidei ne relatează despre
sosirea şi stabiliere lui Eneas în Italica precum şi încercările sale de
a găsi pământuri pentur oamenii săi şi dea stabili alinţe cu
localnicii. Cu toate acestea, va izbucni un război între tracii lui
Eneas şi rutuli, un trib local condus de regele Turnus.
Cu toate că legendele despre Eneas le precedă pe cele cu Romulus şi
Remus, mitul fondatorului trac nu a fost edificat definitiv decât după
opera poetului Vergilius. Acest fapt nu a servit doar la cimentarea
mitului Eneidei dar a serivit mai ales ca motiv de propagandă pentru
legitimitatea domniei lui Augustus. Mai departe, scrierile lui Vergilius
menţionează Războaiele Punice, victoria lui Octavian de la Actiom
asupra lui Marc Antoniu şi Cleopatrei precum şi despre măreţia lui Eneas
oglindită în bravura descendenţilor săi Iulius Cezar şi Augustus.
Statuia lui Augustus din Roma Sursa foto: Shutterstock
În cele din urmă Eneas nu a fondat Roma, dar a devenit strămoş şi tată
al poporului roman. Adevăraţii fondatori ai strălucitoarei citatele a
Antichităţii s-au dovedit a fi descendenţii săi. Miturile curg mai
departe povestindu-ne despre Eneas, şi el un semizeu, fiu al zeiţei
Afrodita şi al muritorului Anchises, care a fugit din Troia în flăcări
alături de fiul său, Ascanius. După numeroase aventuri şi peripeţii, cei
doi au ajuns în aşezarea Laurentum de pe coasta de vest a Peninsulei
Italice.
Acolo, Eneas s-a recăsătorit cu Lavinia, fiica unui rege băştinaş pe
nume Latinus. Eneas a fost cel care a fondat aşezarea Lavinium în
onoarea noii sale soţii. Ulterior, Ascanius a decis să fondeze o nouă
aşezare denumită Alba Longa de la Munţii Alban din apropiere. Alba
Longa a fost locul unde de-abia peste douăzeci de generaţii de la
strămoşul Eneas, aveau să se nască cei doi gemeni, Romulus şi Remus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu