Yakuza: mafia care se reinventează
Un membru Yakuza cu mască şi sabie katana
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Kabuki-Mono: Haimanalele cu săbii
Cu toate că niciun istoric nipon nu a reuţit să identifice momentul în
care au apărut primele grupări de crimă organizată în Imperiul Japonez,
majoritatea grupărilor moderne reunite sub termenul general de yakuza,
îşi au originea în perioada Edo (anii 1603-1868), când analele forţelor
de ordine de pe atunci aveau în vedere grupările Tekya specializate în
comerţul ilicit şi furturile, şi pe cele Bakuto, care erau implicate în
prostituţie şi jocuri de noroc. Pe baza documentelor istorice nipone,
relatări despre clanurile de tip Yakuza apar prima dată în anul 1621,
când oamenii cunoscuţi sub denumirea generală de Kabuki-Mono (Clanul
Nebunilor) au început să atragă atenţia autorităţilor shogunale. Hainele
lor vechi, tunsorile bizare şi comportamentul nebunesc, alături de
protul disntinctiv a două săbii katana lungi, i-a făcut să iasă rapid în
evidenţă.
Curând Kabuki-Mono au început să atace să să brutalizeze oamenii fără
nicio cruţare. Cîteodată obişnuiau să taie cu sabia oameni nevinovaţi,
doar din plictiseală şi amuzament.
Mai toţi cei din grupările Kabuki-Mono erau samurai fără stăpân
şi foşti piraţi. Cu toţii şi-au adăugat nume scandaloase pentru fiecare
bandă, iar loialitatea lor, unii faţă de ceilalţi, precum şi pentru
familiile lor, era de-a dreptul nelimitată.
De fapt, mare parte din Kabuki-Mono erau samurai ronini,
foşti angajaţi cu simbrie ai shogunilor şi ai marilor nobili, samurai
şomeri care se mai numeau şi Hatamoto-Yako( Angajaţi ai shogunilor).
Imediat după perioada de pace impusă de Yeiasu Tokugawa, grupurile de
ronini rămase fără slujbe auprindeau aproape 500.000 de excelenţi
războinici. Rămaşi fără niciun mijloc de subzistenţă, marea lor
majoritate s-au transformat în bandiţi şi răufăcători, care jefuiau
periodic satele şi transporturile de valori din imperiu.
Totuşi, aceşti ronini, nu pot fi văzuţi cu toţii drept precursori ai
Yakuza. Chiar şi istoricii fenomenului infracţional japonez consideră că
oamenii Machi-Yoko (Protectorii satelor şi oraşelor) erau adevăraţii
strămoşi direct ai Yakuza. Ei erau de cele mai multe ori angajaţi să
apere aşezările de raidurile celor din Hatamoto-Yoko. Mulţi dintre ei
erau la rândul lor ronini.
Machi-Yoko era de fapt o adunătură pestriţă care mai cuprindea în
rândurile sale, negustori, mici proprietari de tarabe, muncitori şi
ţărani. Cu toţii mai erau uniţi de un singur lucru: pasiunea şi
implicarea în jocuri de noroc. Detaliu care ducea la cimentarea
legăturilor dintre ei şi şefii lor, situaţie perpetuată până astăzi în
grupările Yakuza.
Mafiot din Yakuza Sursa foto: Shutterstock
Machi-Yoko urmau să devină curând eroi locali, proslăviţi în folclorul
japonez pentru măsurile de protecţie contra roninilor periculoşi. Încă
din acele vremuri, caracatiţa Yakuza a început să fie structurată sub
forma unor familii extinse, adoptând o relaţie de tip oyabun-kobun
(adică tată-fiu), în care oyabun-ul (tatăl, corespondent cumva al
„naşului” din mafiile italiene) oferea sfaturi, experienţă, cunoaştere,
bani, protecţie şi ajutor, iar kobun-ul (executantul) era asemeni unui
fiu care „jura şi oferea loialitate nelimitată şi îndeplinirea oricăror
ordine”. Celebrele ceremonii de iniţiere din carrul Yakuza îşi trag
originea tot din acea perioadă a mijlocului secolului optsprezece.
În loc de ceremoniile sângeroase practicate de Triade şi mafiile
italiene, membrii Yakuza schimbau între ei ceşti de sake care simbolizau
intrarea neofitului într-o grupare care avea să aibă notorietate la
nivel mondial. Ceremoniile aveau şi o însemnătate religioasă, fiind
performate întotdeauna în faţa unui altar shitoist.
Celebrele tatuaje elaborate, sofisticate şi pline de simboluri ţi
înţelesuri ascunse, sunt un atribut al celor din grupările Bakuto. Tot
ei au contrubuit la împământenirea obiceiului pariurilor în Japonia,
precum şi la adoptarea sinistrului obicei Yubitsume, adică tăierea unui
deget. Yubitsume era efectuat în mod ritual, ca un act de implorare a
iertării unui oyabun. Tăierea falangelor avea rol şi de pedeapsă
ultimativă înainte de explulzarea definitivă din grupare.
Sabie japoneză de tip wakizashi Sursa foto: Shutterstock
Tot mişcările Bakuto stau la baza denumirii de Yakuza, denumire
care provine dintr-un joc de cărţi nipon al cărui regulament este
similar cu cel de blackjack. Una dintre cele mai proaste „mâini” consta
într-o combinaţie de cărţi precum 8-9-3, adică o ya-ku-sa, expresia care
cu timpul a ajuns să semnifice ceva fără valoare, fără rost, marginal.
Termenul a fost adoptat de către cei din Bakuto, ca un apropo amar la
faptul că societatea îi respinsese şi ei trăiau la marginea ei...
Moda tatuajelor provine tot din acele vremuri când un infractor era de
obicei tatuat cu un cerc de culoare neagră pe braţe pentru fiecare faptă
reprobabilă înfăptuită de acesta. Cu timpul, tatuarea a devenit o
dovadă de rezistenţă din partea neofitului, ţinând cont că în vremurile
vechi aplicarea unui astfel de cerc negru putea să dureze şi 100 de ore
până la terminarea sa. Tatuajul mai simboliza şi acceptarea sorţii de
rebel, de neadaptat respins de societate şi gata să-şi ofere viaţa către
Yakuza.
Societăţi stradale şi realităţi post şi ante-belice
Reforma care a urmat Epocii Meiji, începută în anul 1867 a dus la
renaşterea Japoniei pe diverse planuri, precum şi la transformare
acestui imperiu într-o naţiune industrializată cu partide politice,
parlament şi o armată puternic. Yakuza a început să se modernizeze şi
ea. A început să-şi recruteze noi membrid in rândul docherilor şi
muncitorilor în construcţii.
Tot atunci a fost momentul când Yakuza a început să se implice în
politică, susţinând anumite partide şi politicieni. Regimurile
guvernamentale au găsit rapid o slujbă pentru Yakuza ca un ajutor
suplimentar în teren pentru ultranaţionaliştii care câştigau tot mai
mult teren. Mai multe societăţi secrete au luat fiinţă atunci, iar
membrii lor au fost antrenaţi în sitem marţial-militarist. Aceste
grupări armate din cadrul Yakuza s-au ocupat cu asasinate la comandă,
şantaje şi intimidări.
Regimul militarist –ultranaţionalist care susţinea politic Yakuza a
rezistat până în anul 1930. Ocupaţia americană de după război avea să
descopere în Yakuza cel mai periculos inamic. Americanii au
început să ancheteze şi să investigheze activitatea infractorilor niponi
până în pragul anului 1948 când au crezut că ameninţarea Yakuza a fost
cu mult diminuată. Se înşelau amar.
Piaţa neagră era dominată de Gurentai, nimic altceva decât organizaţii
aflate în slujba marilor familii tradiţionale care alcătuiesc caracatiţa
Yakuza. Forţele de ocupaţie americane s-au văzut în faţa unei grupări
organizate exemplar, ermetică şi imposibil de controlat, cu atât mai
mult cu cât marii Oyabuni beneficiau de susţinerea multor oficiali de
rang înalt niponi, cu identitate ascunsă. Americanii s-au văzut nevoiţi
ca în anul 1950 să se declare învinşi de Yakuza, declarând public că nu
pot proteja populaţia niponă de marea organizaţie infracţională.
Unul dintre modelele preferate de tatuaj al celor din Yakuza Sursa foto: Shutterstock
Atunci, Yakuza a devenit tot mai violentă. Celebrele săbii
ţineau deja de trecut, iar tot mai mulţi executanţi apelau la arme de
foc. Tot atunci, înfăţişarea lor a început să fie influenţată de
imaginea mafioţilor italo-americani din filmele de la Hollywood.
Mafioţii Ţării Soarelui Răsare au început să poarte costume negre,
cravate şi ochelari de soare asemeni unor bizari şi anacronici
„sicilieni cu ochi oblici”.
Între anii 1958-1963, numărul membrilor Yakuza a explodat pur şi simplu
ajungând la aproximativ 184.000 oameni, mai mulţi decât soldaţii din
Armata Naţională Niponă. Tot atunci, conform datelor poliţiei, existau
5.200 de bande care operau în întreaga Japonie. În scurt timp au început
şi luptele violente şi sîngeroase între familiile rivale. Tot atunci a
intrat în scenă Yoshio Kodama, o figură cu adevărat elgendară care a
reuşit să facă pace între toate grupările rivale şi să reunifice Yakuza.
Acesta fusese în tinereţile sale un ultranaţionalist feroce, precum şi
un spion desăvârşit.
Spre sfârşitul anilor 1960, Kodama s-afolosit de toată influenţa sa
politică pentru a reconcilia grupările rivale şi a stabili un armistiţiu
permanent. A reuşit să facă o alianţă între Kazuo Taoka, liderul
grupării Yamaguchi-gumi şi Hisayuki Machii, coreeanul lider peste
gruparea Tosei-kai. După această mişcare genială, Kodama a reuşit
atragerea în parteneriat şi a gupării Kanto-kai. Pentru meritele sale,
chiar şi astăzi figura lui Yoshio Kodama are o aureolă de sfânt pentru
membrii lumii interlope japoneze.
Yakuza în epoca Internetului
La ora actuală, cea mai puternică grupare din Yakuza este celebra
Yamaguchi-gumi. Încă din anii 80, gruparea controla circa 2.500 de
afaceri majore, piaţa pariurilor din Tokyo, odată cu stabilizarea
acţiunilor de cămătărie în toată Japonia. Sub conducerea Oyabun-ului
Kazuo Taoka (decedat în 1981) începuseră deja să investească masiv în
industria divertismentului şi a sporturilor de luptă. Acţionează şi
astăzi după principii vehci de sute de ani, iar încă din anii 90,
gruparea câştiga în jur de 460 milioane $ anual. Stilul lor de
management a ajuns să fie invidiat de mari concerne precum General
Motors.
Yamaguchi-gumi este compusă din 103 „naşi” de ranguri diverse
care „păstoresc” peste aproximativ 500 de bande. Au început să
investească şi în traficul cu droguri, spălarea de bani, furturi şi
pornografie. A urmat acapararea unor domenii de activitate cât mai
diverse cum ar fi baseball-ul, cursele de cai, investiţiile în
proprietăţi private, spitaluri şi şcoli de limbă engleză. Cu toate
acestea japonezii din prezent, se simt dezgustaţi de Yakuza.
Autorităţile nipone au ştiut să exploateze politic această nouă
tendinţă, astfel că în anul 1992 au înăsprit măsurile contra grupărilor.
Yakuza a replicat prin specializare şi perfecţionare continuă, odată cu
descoperirea a noi mijloace de eludare a legilor. Au ajuns chiar să
publice o lucrare cât se poate de serioasă intituală „Cum să eludezi
legea şi să nu fi prins”, distribuită doar membrilor săi.
Emblema mafioţilor niponi din gruparea Yamaguchi-gumi
În acelaşi an, istoria grupării a mai înregistrat o premieră: primul
miting al fiicelor şi soţiilor membrilor Yakuza care au protestat în
Ginza asupra noilor măsuri legale. În anul următor, toţi membrii de rang
înalt au ţinut o conferinţă publică în care au declarat că nu sunt „în
totalitate răi”, iar codul lor cavaleresc este aproape similar
celebrului Bushido (codul după care trăiau vehcii samurai), iar pe baza
valorilor comune cu samuraii, ei se oferă să protejeze pe cei mai săraci
şi nefericiţi membri ai socităţii nipone.
Anul trecut, poliţia niponă a declarat că aproximativ 4.600 membri s-au
retras, iar la finele anului 2011, mai existau doar 70.300 membri activi
(32.700 membri cu drepturi depline şi 37.000 asociaţi cu contract).
Anul trecut mai erau 58.600 membri, în scădere faţă de cei 63.200
înregistraţi de poliţie în anul 2012. Spre deosebire de toate marile
grupări infracţionale din lume, mafia japoneză este recunoscută şi
verificată de către poliţie, totul sub egida legilor de control ale
mafiei. Yakuza este deci o mafie tolerată şi nu interzisă total
de lege. Gruparea beneficiază de birouri oficiale, carduri de business,
logo-uri corporatiste, precum şi magazine pentru fanii săi...
Experţii susţin că rata infracţionalităţii din Japonia va creşte
în mod sigur, dacă crima organizată va ieşi din actualul statut în care
Yakuza este tolerată pentru a fi controlată.
Mafioţi din Yakuza cu tatuajele lor caracteristice
Pe de altă parte, ministrul de justiţia de la Tokyo susţine că în
ultimii zece ani numărul membrilor Yakuza arestaţi pentru infracţiuni
precum furt, jaf şi fraudă a continuat să crească de la an la an.
Adevărul este greu de identificat într-o societate care şi-a păstrat
ermetismul şi tradiţiile chiar şi în plină epocă HighTech.
Un astfel de veteran al crimei organizate din Japonia declara că:
„Numărul celor din Yakuza a scăzut întradevăr, dar în acelaşi timp
organizaţia s-a ascuns şi mai mult în mediile underground. Există
numeroase expulzări false (giso hamon), când mambrii sunt excluşi de
ochii autorităţilor, dar ei îşi cpntinuă activităţile. Tatuajele şi
falangele lipsă deja au devenit anacronice. Există puţini membri în
domeniile clasice de activitate, dar a crescut numărul celor implicaţi în industria
de divertisment, sport, construcţii, investiţii şi chiar afaceri în
domeniul nuclear. La fel a crescut şi influenţa Yakuza în politică”.
Se pare că o dată cu înmulţirea conflictelor armate între grupările mai
mici, situaţia începe să se agraveze. Yakuza au dispărut tot mai mult
din peisajul public. Doar pentru a renaşte mai bine adaptaţi la
realităţile de secol 21.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu