Cum a murit Alexandru Macedon?
Basorelief din bronz care-l reprezintă pe Alexandru Macedon conducându-şi soldaţii în luptă
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Destin de geniu, soartă de semizeu
Cu peste două mii de ani în urmă, Alexandru cel Mare, un tânăr
trac-macedonean genial a ridicat aproape de unul singur primul mare
imperiu al Antichităţii. Imperiul său, care nu i-a supravieţuit, se
întindea din Grecia până în India, iar creatorul acestuia s-a stins în
palatul regelui Nabucodonosor al II-lea din Babilon.
Născut în obscurul regat al Macedoniei, fiu natural al regelui Filip al
II-lea şi al reginei Olimpia, Alexandru (era motivat din fragedă pruncie
de către mama sa, cum că ar fi fost fiul lui Zeus), a beneficiat de o
educaţie strălucită. A învăţat filozofie şi noţiuni despre lumea
înconjurătoare direct de la Aristotel, iar tactica militară a deprins-o
de la tatăl său, un războinic încercat al acelor vremuri. Imediat ce a
împlinit vârsta de 16 ani, adolescentul Alexandru şi-a condus pentru
prima dată trupele într-o campanie militară, pentru ca doi ani mai
târziu să comande cea mai mare parte a trupelor tatălui său, pe care
le-a condus la victorie în Bătălia de la Chaeronea, în urma căreai
oraşele state greceşti au fost cucerite de micul regat macedonean.
Statuia unui soldat macedonean Sursa foto: Shutterstock
În anul 336 înainte de Hristos, tatăl său a fost asasinat în urma unui
complot, iar Alexandru a ajuns rege. Nemulţumit cu acest statut, tânărul
rege a purces doi ani mai târziu de la înscăunarea sa, la o campanie
militară de proporţii în Asia Mică. Spera să continuie planul tatălui
său de a cuceri Imperiul Persan, duşmanul tradiţional de atunci al
regatelor trace şi greceşti. Angajat nebuneşte în bătălii în care
armatele sale erau depăşite numeric în mod constant, Alexandru şi-a
demonstrat calităţile neegalate, făcând dovada unor tactici militare şi
manevre inspirate atât de geniul său nativ, cât şi de experienţa
dobândită.
Astfel, tânărul geniu al războiului nu a pierdut niciodată vreo
bătălie, iar în anul 330 înainte de Hristos, toată Asia Mică şi Persia
erau deja cucerite şi supuse. De-a lungul imensului său imperiu care mai
cuprindea şi Egiptul, Alexandru a fondat noi oraşe şi aşezări, printre
care şi oraşul care-i poartă şi azi numele în Egipt. A
reorganizat administrarea şi evoluţia tuturor seminiţiilor întâlnite şi
cucerite, pe baza pricipiilor avansate însuşite încă din copilărie. Cu
toate că ridicase deja cel mai mare imperiu de până atunci, Alexandru a
lansat o nouă campanie spre est, la scut timp după întoarcerea sa în
Persia. Până în anul 327, cucerise deja teritoriul de azi al
Afganistanului, Sogdiana, Bactria şi partea de nord a Indiei.
Semne şi preziceri sumbre.
După ce s-a întors în vechile ţinuturi ale Babilonului cu scopul
pregătirii unei campanii care să ducă la cucerirea tuturor regatelor din
India, Alexandru a intenţionat să poposească pentru mai multe săptămâni
aici, în scopul planificării minuţioase a invaziei.
Pe data de 29 mai a anului 323, Alexandru împreună cu apropiaţii săi a
luat parte la un festin opulent, care s-a încheiat conform obiceiurilor
cu o beţie îndelungată. Spre seară, tânărul semizeu, cum îl considerau
acum şi supuşii săi, s-a simţit rău şi a căzut la pat.
Febra şi frisoanele s-au instalat rapid şi starea sănătăţii sale a început să se deterioreze încet dar sigur.
După zece zile în care a bolit la pat, prea slăbit pentru a se ridica,
Alexandru cel mare a murit. Întregul imperiu a intrat în şoc. Zeci de
seminţii şi triburi nu credeau că cel aureolat de faima sa invincibilă
tocmai murise în urma unei beţii asemeni oricărui muritor. Dar
realitatea era acolo, palpabilă şi necruţătoare.
Realitate care, iată, fusese prevestită de mai mutlte semne de rău augur.
Monedă antică cu chipul lui Alexandru Macedon Sursa foto: Shutterstock
Imediat după ce Alexandru ordonase armatelor sale să mărşăluiască spre
Babilon, conform lui Arrian, la scurt timp după trecerea fluviului
Tigru, Alexandru a întâlnit câţiva caldeeni care l-au sfătuit să nu
intre în oraş deoarece zeitatea lor, Bel sau Baal i-a înştinţat că noul
cuceritor va muri dacă va intra în oraş. Aceiaşi misterioşi caldeeni
l-au mai sfătuit pe Alexandru să nu intre în oraş pe poarta de vest,
deoarece ar fi însemnat că intră sub semnul soarelui care apune, simbol
clar al declinului, sfârşitului şi morţii iminente. Tot ei l-au mai
sfătuit să intre în Babilon pe Poarta Regală, din zidul de vest, care
era orientată spre est.
Fire curioasă dar prevăzătoare, Alexandru le-a urmat sfatul, dar exact
când să intre prin Poarta Regilor, terenul s-a dovedit a fi unul
mlăştinos, iar Alexandru a intrat pe poarta cealaltă, cea aducătoare de
ghinion şi nenorociri. Mai mult decât atât, în încercarea de a-l proteja
pe macedonean, astrologii babilonieni l-au sfătuit să trimită alt om
care să se aşeze pe tronul regilor babilonieni în locul său pentru a
prelua piaza cea rea. Însă atât Alexandru, cât şi generalii macedoneni
şi greci din suita sa, au ignorat aceste ritualuri şi obiceiuri pe care
nu le cunoşteau şi în care nu credeau.
Peste previziunile sumbre ale iniţiaţilor şi astrologilor
babilonieni se suprapune prezicerea lui Kalanus (probabil un devot al
zeiţei Kali din panteonul hindus), un sadhu yoghin din India (grecii
când i-au văzut pentru prima dată pe yoghinii indieni, au fost uluiţi
atât de cunoştinţele şi înţelepciunea lor, cât şi de capacităţile lor
fizice, astfel încât i-au denumit gymnosofiţi, adică înţelepţi
gimnaşti).
Kalanus a fost întâlnit de suita lui Alexandru în apropiere de fluviul
Indus, iar cuceritorul macedonean a fost uluit de înţelepciunea acestuia
şi a decis să-l ia cu sine. Kalanus a însoţit armatele macedo-greceşti
înspre vest, dar clima din Persia şi oboseala acumulată l-au epuizat şi
îmbolnăvit. La vârsta de 73 ani, Kalanus i-a spus lui Alexandru că
preferă să moară decât să ajungă să nu mai poată merge. Kalanus s-a
decis să-şi ia singur viaţa rugându-l pe Alexandru să-i construiască un
rug funerar asemenea celor din India. Alexandru nici nu vroia să audă de
aşa ceva, dar în cele din urmă s-a văzut nevoit să cedeze insistenţelor
prietenului său.
Mozaicul din Pompei care-l reprezintă pe Alexandru cel Mare Sursa foto: Shutterstock
Scena memorabilă s-a petrecut în Susa, unde Alexandru i-a ordonat lui
Ptolemeu să ridice rugul funerar pentru prietenul său. Spre uimirea şi
adânca admiraţie a celor care priveau scena, printre care şi generalii
Nearchus şi Chares din Mytilene, Kalanus s-a aşezat calm în mijlocul
flăcărilor fără să schiţeze nici un gest de durere. Înainte de a muri,
ultimele sale vorbe au fost către Alexandru căruia i-a spus „Ne vom
revedea în Babilon”...
După ce murise Kalanus, Alexandru nu intenţiona să se îndrepte imediat
spre Babilon. Doar după moartea macedoneanului, cei din suita sa şi-au
adus aminte şi au înţeles pe deplin promisiunea-profeţie făcută de
bătrânul yoghin indian.
Vin otrăvit, malarie, arsenic sau vreo Domnişoară Otrăvită?
Din momentul în care s-a constatat moartea sa, până în prezent,
generaţii întregi de istorici şi cercetători au încercat să descopere
cauzele acesteia. Printre acestea se numărau inclusiv afecţiuni grave
ale ficatului sau otrăvirea cu stricnină, dar sunt puţine dovezi cu
privire la ele. Conform unui raport întocmit în anul 1998 de cercetători
din cadrul Universităţii de Medicină din Maryland, Alexandru Macedon ar
fi murit din cauza febrei tifoide, care alături de malarie era o
afecţiune răspândită pe atunci în Babilon.
În zilele de dinaintea morţii sale, mărturiile istorice menţionează că
acesta suferea de frisoanei, transpiraţii abundente şi febră ridicată,
simptome tipice ale unei boli infecţioase. Cercetătorul Andrew Chugg
susţine pe de altă parte că Alexandru cel Mare ar fi fost răpus de
malarie, contractată pe când inspecta mlaştinile Tigrului pentru a
stabili gradul de rezistenţă al digurilor în cazul unei inundaţii.
Ipoteza unei otrăviri deliberate, pare să fi căzut, deoarece toţi cei
din jurul lui nu aveau decât de câştigat dacă Alexandru trăia şi îşi
continua cuceririle.
În lucrarea sa de referinţă cu privire la Alexandru Macedon,
cercetătorul Paul C. Doherty afirmă că eroul Antichităţii ar fi fost
otrăvit cu arsenic de către fratele său vitreg Ptolemeu Întâiul Soter.
O ultimă ipoteză, susţinută de tot mai mulţi cercetători,
susţine că Alexandru ar fi murit otrăvit din cauza unui vin care
conţinea o doză fatală de steregoaie (Vetrarum album) o plantă
toxică care creşte şi la noi în ţară, despre care se ştie în mediul
popular că poate ucide şi un cal, dacă animalul este lăsat să o pască. Teoria aparţine toxicologului Leo J. Schep, care a studiat cauzele morţii macedoneanului timp de peste un deceniu.
Moartea lui Alexandru Macedon, tablou de Karl von Piloty
Planta cu pricina era cunoscută în Grecia Antică, unde era folosită ca
remediu contre gutei, precum şi în rol de vomitiv pentru a preîntâmpina
toxiinfecţiile care apăreau în urma ospăţurilor şi beţiilor exagerate.
Oricum, era o plantă periculoasă deoarece nu se cunoşte dozajul optim
pentru tratamente. Otrăvirea cu steregoaică este caracterizată prin
dureri acute în zona epigastrului şi cea substernală, dureri acompaniate
de greţuri şi senzaţii de vomă urmate de hipotensiune şi stare de
slăbiciune accentuată. După evaluarea mai multor otrăvuri potenţiale,
echipa de specialişti condusă de Dr. Leo J. Schep a concluzionat că
otrăvirea cu steregoaică este cea mai porbabilă cauză a morţii lui
Alexandru Macedon.
„Expunerea la extracte mici de steregoaică a cauzat simptome clinice
foartesimilare cu cele raportate cu privire la Alexandru cel Mare. Unul
dintre aceste simptome vizează durata crizelor, care pot dura şi timp
de 12 zile dacă pacientul nu primeşte îngrijire potrivită”, susţine Dr. Schep.
Alte cauze ale morţii vizează virusul care declanşează Febra Nilului,
sau o pancreatită acută declanşată de o masă copioasă, urmată de
ingerarea unei mari cantităţi de alcool.
Statuie modernă a lui Alexandru cel Mare Sursa foto: Shutterstock
Dar cea mai tulburătoare ipoteză este reprezentată de aşa numit-a
Domnişoară Otrăvită, sau Visha Kanya, cum i se spunea în sanscrită.
Visha Kanya este probabil cea mai neaşteptată şi şocantă metodă de
răzbunare folosită în istorie. Era de altfel o metodă folosită de regii
hinduşi de demult pentru a se răzbuna pe cuceritorii lor chiar după ce
fuseseră detronaţi şi ucişi.
Metoda, de o cruzime şi o nebunie incredibilă, consta în selecţionarea
câtorva fetiţe de 1-2 ani, care erau hrănite treptat cu otrăvuri până
când nu doar că deveneau imune la ele, dar ajungeau să le stocheze în
propriul organism.
Adăugarea unor cantităţi infime de otrăvuri în alimentaţia
zilnică a fetiţelor, le transforma pe acestea în adevărate bombe cu
ceas. La adolescenţă, fetele înmagazinaseră deja în fluidele corporale
(cu precădere în salivă şi în lichidul de lubrefiere vaginală) cantităţi
de otravă suficient de mari încât să ucidă pe oricine ar fi avut
relaţii sexuale cu ele.
Condamnate la o viaţă de singurătate (nu puteau avea relaţii sau
căsătorii cu niciun bărbat, căci l-ar fi ucis fără voie la primul
contact sexual), aceste nefericite (selecţionate dintre cele mai
frumoase fete) erau trimise de suveranii învinşi drept trobut de război
celor care-i cuceriseră. Dacă nu erau avertizaţi, aceştia mureau
otrăviţi după prima noapte de amor cu ele...Mai mulţi istorici indieni,
precum şi cercetătorul american Robert E. Svoboda susţin că după primele
victorii împotriva regelui hindus Porus, lui Alexandru Macedon i s-ar
fi oferit în aşternut o asemenea Visha Kanya...
Se pare totusi că Alexandru Macedon a hotărât să ia cu sine
secretul propriei morţi. Secret care odihneşte alături de Cuceritor în
mormântul care nu i-a fost descoperit nici în zilele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu