sâmbătă, 29 martie 2014

Ce s-a întâmplat de fapt cu avionul dispărut lângă Malaysia. Teoria „aeronavei din umbră”

Roxana Ruscior | 18.03.2014 |
9 Comentarii
Pilotul Keith Ledgerwood are o ipoteză surprinzătoare despre dispariţia zborului MH370. După 10 zile de la incident, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu acest avion care avea la bord 239 de pasageri. Cea mai vehiculată teorie este cea a deturnării, dar nu există încă o explicaţie oficială.
În urmă cu 10 zile, un avion Boeing 777 al companiei aeriene Malaysia Airlines a dispărut de pe radare, în timpul unui zbor de la Kuala Lumpur spre Beijing.
Nu au fost găsite resturi ale aeronavei prăbuşite, iar o ipoteză plauzibilă este că o persoană sau mai multe ar fi oprit intenţionat toate instrumentele de localizare de la bord, astfel încât avionul să nu mai poată fi detectat. Nimeni nu ştie însă ce s-a întâmplat după aceea.
Pilotul Keith Ledgerwood a analizat toate informaţiile disponibile până acum şi are o teorie interesantă.
El crede că avionul ar fi zburat timp de aproximativ 7 ore în spatele unei alte aeronave, asemeni unei umbre, ca să nu fie detectat de radarele militare.
Primul lucru care l-a pus pe gânduri pe Keith este faptul că avionul Malaysia Airlines a deviat brusc de la curs, cotind spre Insulele Andaman, înainte să dispară de pe ecranele radarului.
Avionul Malaysia Airlines a deviat brusc de la curs, cotind spre Insulele Andaman, înainte să dispară de pe ecranele radarului    Avionul Malaysia Airlines a deviat brusc de la curs, cotind spre Insulele Andaman, înainte să dispară de pe ecranele radarului
Întâmplător, în acea zonă, la ora respectivă, se afla un alt Boeing 777, al companiei Singapore Airlines (zborul SIA68), care se îndrepta spre Barcelona, pe un alt culoar de zbor.
Pornind de la varianta deturnării, Keith crede că pilotul avionului MH370 a reuşit să zboare fără să fie observat în spatele cursei SIA68.
Având transponderul oprit, avionul nu a fost detectat de radare, dar nici de pilotul avionului urmărit, devenind practic invizibil.

În acest fel, zburând cu transponderul oprit, în spatele unui avion identic, aeronava dispărută nu a fost detectată de radare când a survolat India, Pakistan şi Afganistan. Pe ecranele radarelor a apărut un singur semnal, cel al zborului SIA68.
Keith Ledgerwood crede că avionul a zburat în spatele altei aeronave, ca să nu fie detectat de radare    Keith Ledgerwood crede că avionul a zburat în spatele altei aeronave, ca să nu fie detectat de radare
Apoi, după aproximativ 7 ore de zbor, când a ajuns într-o zonă sigură, fără radare militare, avionul s-ar fi îndepărtat de aeronava urmărită, putând ateriza oriunde. Keith crede că posibile zone de aterizare sunt în provincia chineză Xingjian, Kîrgîztan şi Turkmenistan.
Între timp, zborul SIA68 şi-a continuat călătoria până la Barcelona, fără ca piloţii să bănuiască ce se întâmplase.
Deşi teoria lui Keith Ledgerwood poate fi contestată, cert este că deocamdată nu există dovada că zborul MH370 s-ar fi prăbuşit undeva.
Singurule detalii care se ştiu sunt că avionul şi-a schimbat brusc direcţia de zbor şi după scurt timp au fost dezactivate toate instrumentele de localizare şi de transmitere a datelor.
Sursa: Keith Ledgerwood

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu