De când consumă oamenii alcool la petreceri?
+ zoom
Obiceiul de a bea băuturi alcoolice la petreceri este vechi de cel puţin 10 milenii.
Galerie foto (1)
Tradiţia
organizării unor evenimente festive „udate” cu alcool este veche de
peste 10 milenii, cred oamenii de ştiinţă care au descoperit recent, în
situri arheologice, indicii ale existenţei unor astfel de petreceri încă
din Neolitic.
Astăzi, a bea un pahar de vin la o petrecere înseamnă, de fapt, a
continua o tradiţie străveche, în cadrul căreia alcoolul funcţiona ca un
liant social, cred specialiştii. Două descoperiri arheologice recente
sprijină acestă teorie.
În numărul din decembrie al revistei Antiquity, un colectiv de
arheologi descrie cele mai noi descoperiri dintr-un sit destinat
organizării unor festivităţi cultice la Göbekli Tepe, în Turcia de
astăzi. Vechi de aproape 11.000 de ani, având stâlpi de piatră decoraţi
cu sculpturi animaliere, acesta pare să fi fost un loc în care se
organizau petreceri cu participare numeroasă, la care se bea bere
obţinută prin fermentarea cerealelor. Aici au fost descoperite jgheaburi
mari din piatră de calcar – ce puteau conţine pînă la 160 litri de
lichid - care prezintă urme de oxalaţi, substanţe ce apar în cursul
fermentării alcoolice a cerealelor.
Interesant este faptul că oameni primitivi care participau la aceste
festivităţi nu ar fi fost agricultori, ci vânători-culegători, iar
arheologii cred că aceste petreceri aveau rolul de a facilita
dezvoltarea unor legături între grupuri, de a stimula cooperarea şi de a
organiza munca colectivă, pentru realizarea unor proiecte comune care
nu ar fi putut fi îndeplinite de un grup mic de oameni, aşa cum este şi
ridicarea complexului monumental de la Göbekli Tepe.
Utilizarea cerealelor a influenţat radical omenirea, dar de ce au
început să fie acestea cultivate este o întrebare care încă îi frămîntă
pe arheologi. Începând din anii 1950, se duce o luptă de idei în jurul
întrebării “pâine sau bere”? Nu ştim încă dacă oamenii au început să
cultive cerealele pentru a face din ele hrană de tipul pâinii sau,
iniţial, au avut în vedere mai curând fabricarea unor băuturi alcoolice.
Unii arheologi susţin că berea ar fi apărut acum 11.500 de ani şi că ea a fost cea care a impulsionat cultivarea cereralelor.
Deoarece presupune atât de multă muncă (adunarea spicelor, separarea
boabelor, măcinarea lor etc.), berea era probabil rezervată unor
sărbători cu importanţă culturală deosebită.
Recent, în Cipru, într-un loc numit Kissonerga-Skalia, au fost
descoperite ruinele, vechi de 3.500 de ani, ale unei construcţii despre
care arheologii cred că a fost o sală de petreceri dotată cu o
instalaţie de fabricare a berii. Au fost găsite aici ulcioare, unelte de
măcinat şi mai multe cuptoare despre care se crede că erau folosite
pentru prăjirea malţului (boabele de orz încolţite) înainte de a fi pus
la fermentat.
Pentru a-şi testa ipoteza, arheologii de la Universitatea din
Manchester, care au excavat situl, au construit replici ale cuptoarelor
şi au prăjit în ele malţ, pe care l-au folosit apoi pentru a face bere.
Berea obţinută era tulbure şi cu un gust oarecum neobişnuit, dar era
totuşi bere, ceea ce arată că este posibil ca oamenii preistorici să fi
fost adepţii consumului unor astfel de băuturi, care însoţeau
evenimentele cu caracter ceremonial ale comunităţii.
Sursa: Discovery News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu