Esfahan este perla Persiei, mândria întregii ţări şi unul dintre cele mai reprezentative oraşe islamice din lume. Este un oraş pe care nu trebuie să-l vizitezi, ci să-l savurezi, să te pierzi prin grădini, să te plimbi pe malul râului, chiar şi dacă este secat, să stai în Imam Square şi să admiri arhitectura incredibilă a locului, să intri în vorbă cu localnicii şi să le îndeplineşti cea mai mare dorinţă – să te pozezi cu ei!
Am ajuns noaptea, dar cum hotelul era la doi paşi de Imam Square, nu am rezistat şi am dat o fugă până în piaţă... Altfel aş fi stat toată noaptea ca pe jeratic... Piaţa era discret luminată, marile cupole ale moscheilor erau şi ele luminate, dar de asemenea, nu foarte strălucitor... În imensitatea acestui spaţiu, doar puteam ghici splendoarea acestui loc... După o cină într-un restaurant tradiţional cu vedere la piaţă, m-am retras spre hotel. Amânam bucuria descoperirii pentru a doua zi.
Şi a doua zi avea să fie cu adevărat specială! N-am zăbovit prea mult în pat că imediat după răsărit am şi luat-o spre piaţă. M-am oprit la magazinul de pâine de peste drum de hotel (şi acum, mor de poftă când îmi aduc aminte de lipia aceea aburindă…) şi cu o lipie în mână am plecat spre piaţă printre magazinele de covoare persane… Şi acum pe ziua, în strălucirea soarelui, era cu adevărat magnifică, cu cupolele ei azurii strălucind în soare, cu imensul bazin din mijloc şi cu clădirile tradiţionale ce adăpostesc bazarul din Esfahan care înconjoară cea de-a doua piaţă ca mărime din lume (lungimea are nu mai puţin de jumătate de kilometri, iar pe lăţime, 160 metri).
Piaţa a fost creată de Şah Abbas pe la 1600 care după ce a discutat viziunea sa cu arhitectul Shaikh Bahai, i-a ordonat să termine opera cât mai repede - Şah Abbas era deja destul de bătrân şi voia să-şi vadă opera înainte de a se duce la Allah. Pentru a accelera, arhitectul a schimbat modalitatea de a pune mozaicurile - acestea nu mai erau lipite unul după altul pe cupolă, ci veneau deja pre-aranjate de la manufactura de mozaicuri.
De jur împrejurul pieţei, sunt două moschei - Imam Mosque (principala moschee a oraşului), Sheikh Loftfollah Mosque (fosta moschee a haremului şahului - o adevărată "Lady Mosque") şi palatul imperial Ali Qapu. Există o întreagă teorie a geometriilor acestor clădiri şi a simbolurilor acestora... Există volume întregi care explică orientarea unghiurilor, a minaretelor, a iwan-urilor. Ceea ce este cert, ca oriunde în lume, moscheile trebuie să fie îndreptate spre Mecca, iar asta nu a ajutat la alinierea perfectă a acestora în geometria gândită pentru piaţă... aşa că moscheile propriu-zise nu sunt aliniate la dreptunghiul pieţei, astfel că în faţa lor apar nişte porţi imense, tipic central-asiatice, aceste "iwan"-uri care joacă rolul de poartă gigantică spre moscheile propriu-zise.
Deşi infidel, am intrat în moschei fără probleme. În ţări musulmane considerate mult mai liberale decât Iranul este mai dificil să intri în moschei. În Tunisia, în ciuda milioanelor de turişti, este chiar interzis să intri în vreo moschee dacă nu eşti musulman. În schimb, aici intrarea este liberă şi nimeni nu te întreabă nimic, atâta timp cât te descalţi şi te îmbraci potrivit. Poate şi pentru că în Iran moscheile nu sunt nişte lăcaşuri dedicate exlcusiv rugăciunilor. Aici, moscheile sunt un loc în care poţi să vii să te linişteşti, să meditezi, să te gândeşti cum să-ţi rezolvi problemele personale, să citeşti (nu neapărat Koran-ul). Am întâlnit chiar pe cineva care mi-a spus că venea la moschee să înveţe pentru examenele de la facultate pentru că este foarte linişte... Chiar am văzut şi eu pe unii tineri rezolvând probleme de matematică, întinşi confortabil pe covoarele unei moschei.
Întreagă piaţă gravitează în jurul unor bazine imense. Cum am spus, apa este un element crucial pentru iranieni datorită climatului deşertic. Casele boierilor au musai un bazin cu apă în curtea interioară pentru a-şi demonstra puterea bogăţia. Aşa că şi Imam Square are bazinele ei în care se oglindesc atât de frumos cupolele azurii ale Moscheii Sheikh Loftfollah... De jur împrejurul bazinului, elevi şi eleve pictează, iar din când în când vreun băiat dornic de aventură sare în apă.
Cred că Imam Square este locul din Iran unde te poţi socializa cel mai bine. Picnicul este un sport naţional în Iran, iar în piaţa centrală vin multe familii să stea pe iarbă şi să se distreze. Una din marile atracţii ale pieţei este plimbarea cu caleaşca. Cum maşinile nu au voie să între în piaţă (exceptând o singură şosea care straverseaza piaţa pe la sud), ai crede că Imam Square este lipsită de pericolele traficului iranian. De de unde, nu lăsa gardă jos! Aici, dacă nu eşti atent, doar Allah te mai poate salva din copitele cailor întărâtaţi de surugii cu prea multă adrenalină... În ultima instanţă, poşta călăre a fost inventată de perşi, ce să mai comentez?
Dacă scapi de traversatul străzii pe care gonesc caleştile, ajungi într-o zonă artistică, unde se pictează de zor. Am văzut mai multe clase de liceu (mai ales fete) venite să picteze în piaţă. Iar magazinele din jurul pieţei sunt pline cu picturi, sculpturi, miniaturi, cărţi vechi... Şi că vorbeam despre Iran ca o ţara zis intolerantă... Unul dintre vânzătorii de artă din bazar este evreu, un evreu bătrân cu tichia tradiţională pe cap, cu kipa... Omul vinde Torah şi alte cărţi sfinte evreieşti aici la vedere, în centrul oraşului, la doi paşi de moscheile principale ale urbei... Să fie ultimul evreu din Esfahan ? Probabil că nu. Şi că vorbeam de magazine, într-un colţ al pieţei, este un mic sector cu două - trei prăvălii care vând efecte militare - vrei vreo uniformă a trupelor speciale iraniene? No problem! Aşa că mi-am cumpărat o sapcă a forţelor aeriene iraniene!
O privelişte de genul celei din Imam Square nu poate să nu fie savurată şi de capetele încoronate ale vechiilor imperii, aşa că pe una din laturile lungi ale pieţei se află palatul Ali Qapu unde punctul-forte este terasa de unde poţi avea o privire cu adevărat imperială... Aici, aveau loc banchetele şi balurile imperiale, tot de aici, şahul putea urmări jocurile de polo călăre (sportul naţional persan) sau paradele trupelor. Şi această privelişte te face să uiţi că sub tine mai sunt şase etaje cu minuni ale arhitecturii persane.
Cred că singura problemă din Imam Square este lipsa cafenelelor, restaurantelor şi locurilor de socializare... Există doar o singură cafenea aflată la una din extremităţile oraşului şi vreo două-trei restaurante turistice de unde să te bucuri de panorama pieţii... Deşi există atât de mult loc pe bateria de magazine care mărginesc piaţa.
Am petrecut destul timp în Imam Square, în ciuda faptului că în Esfahan sunt destul de multe atracţii. Dar îmi prograsem mai multe zile pentru a savura oraşul şi nu doar de a bifa monumente... Imam Square a fost pentru mine unul din acele locuri în care îmi plăcea să revin de fiecare dată cu plăcere după ce luam la bătut bazarul în lung şi lat, la vizitat podurile oraşului, sau să iau la pas Cartierul Armean. Dar despre celelalte locuri frumoase din Esfahan şi împrejurimi în episodul următor.
Am petrecut destule ore în Imam Square. Sincer, nu am regretat nici un minut... Dar mai trebuie să fac câţiva paşi şi în afara pieţei... pentru că Esfahanul mai are multe de oferit.
MINUNATE DE FRUMOASE!!! LOCURI DE VIS PENTRU MINE. MULȚUMESC CE A CE AM VĂZUT, ACELORA CARE AU CONCURAT LA REALIZARZE.
RăspundețiȘtergere