luni, 28 februarie 2011

Vânătorii de mituri: Ora de Ştiinţă

Vânătorii de mituri: Ora de Ştiinţă
Începând cu 21 martie 2011, de la ora 13.00, şi până pe 30 aprilie, în cadrul emisiunii „Vânătorii de mituri”, va fi inclus un proiect special numit „Ora de Ştiinţă”. Proiectul constă într-o serie de filmuleţe gândite special pentru copii şi în care Kari Byron, prezentatoarea din „Vânătorii de mituri”, expune diverse teste şi demonstraţii ce arată că ştiinţa poate fi distractivă.
Filmele, cu durata de câteva minute, vor fi difuzate în locul pauzelor publicitare din cadrul episoadelor serialului Vânătorii de mituri. Kari le oferă copiilor noi surse de inspiraţie şi încearcă să le stârnească entuziasmul faţă de minunile ştiinţei, demonstrând că aceasta face parte din viaţa noastră de zi cu zi.
"Devenind prezentatoarea programului Ora de Ştiinţă, am şansa de a demonstra că nu trebuie să fii un om de ştiinţă ca să fii pasionat de ştiinţă," a declarat Kari. "Tot ce ştiu să fac şi tot ce mă pasionează se combină în acest program plin de energie şi informaţie, care sper că îi va încuraja pe oameni să devină curioşi şi să se lase entuziasmaţi de ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică."
Niciun subiect nu va rămâne neelucidat, căci Kari explorează matematica, ştiinţa, tehnologia, ingineria, istoria naturală şi spaţiul cosmic prin experimente directe, scurt-metraje, întrebări trimise de telespectatori şi răspunsurile lor. Acest bloc de programe, dinamice şi interesante, va fi alcătuit dintr-o oră împărţită în trei segmente, fiecare abordând un anume subiect, o anumită temă sau întrebare.


Cunoscută pentru rolul ei de co-prezentator în cadrul programului Discovery Channel Vânătorii de mituri, Kari Byron este o exploratoare înnăscută, pasionată de ideea de a meşteri tot felul de lucruri.
La vârsta de 5 ani, făcea deja experimente pe sora ei şi îşi folosea păpuşile pe post de manechine pentru testarea rezistenţei la coliziuni. (Din fericire, părinţii ei au reuşit să o prindă de fiecare dată înainte ca sora ei mai mică să facă o călătorie pe toboganul pe care ajungeau rufele la spălătorie sau să devină cobaiul unui experiment de tipul "ocolul complet al lumii" pe leagănele din parc.)
Kari şi-a început cariera ca sculptoriţă şi pictoriţă înainte de a-şi găsi postul mult-visat, ca "Vânător de mituri". Ca prezentatoare a programului Ora de Ştiinţă, Kari vine cu o perspectivă unică asupra emisiunii, fiind artistă, "tocilară" în materie de ştiinţe exacte şi mamă care lucrează.

Acurateţe 100% în depistarea cancerului pentru o aplicaţie smartphone

Acurateţe 100% în depistarea cancerului pentru o aplicaţie 
smartphone
Cercetători din cadrul Spitalului General Massachusetts, din Boston, au inventat o aplicaţie pentru telefoanele mobile capabilă să identifice cancerul cu o acurateţe superioară tehnicilor standard din clinicile de specialitate. Întreg angrenajul consta dintr-un smartphone conectat la un aparat RMN (rezonanţă magnetică) miniatural.
Sistemul creat special pentru dispozitivele smartphone descifrează cu o precizie de până la 100% diferenţele dintre tumorile beningne şi cele maligne. Mai mult încă, o oră este de ajuns pentru stabilirea diagnosticului, fapt ce îi scuteşte pe pacienţi de o aşteptare chinuitoare a rezultatelor, aşteptare care durează uneori zile şi chiar săptămâni, conform procedurilor obişnuite.

Momentan, invenţia se dovedeşte extrem de eficientă în distingerea celulelor canceroase din tumorile stomacale, dar specialiştii sunt încrezători că pe viitor telefoanele mobile inteligente se vor adaptata şi investigării cancerului cerebral, epidermic şi ovarian. În plus, aparatul necestiă o cantitate minusculă de ţesut - o miime de milimetru - un alt beneficiu pentru pacienţii testaţi.

În cadrul testelor, pacienţilor suspectaţi de cancer stomacal li s-au recoltat mostre foarte reduse din excrescenţe cu ajutorul unui ac foarte fin. Cercetătorii au adăgat apoi anticorpi, special creaţi încât să se alăture proteinelor conţinute de tumorile stomacale, şi particule magnetice având menirea să fixeze anticorpii.

S-a folosit apoi un aparat RMN portabil pentru excitarea moleculelor din mostră şi prin aplicarea unei mişcări de vibraţie. Cu cât moleculele vibrează mai mult, cu atât mostra este mai susceptibilă de a fi canceroasă. În acest moment, o aplicaţie de pe telefonul mobil analizează rezultatele şi le oferă medicilor un verdict.
Sursa: Dailymail si descopera

Epava Titanicului “va dispărea în următorii 20 de ani”

Epava Titanicului “va dispărea în următorii 20 de ani”
Epava Titanicului se va transforma în nimic mai mult decât o pată de rugină pe fundul oceanului Atlantic în următorii 15-20 de ani, cred oamenii de ştiinţă, sceptici cu privire la posibilităţile de prezervare a vestigiului.
O specie nou descoperită de bacterie devoratoare de rugină consumă încet şi sigur cele 50.000 de tone de fier care mai intră încă în componenţa vasului de croazieră scufundat. Acum, experţii cred că grupul invaziv de microorganisme va provoca în cele din urmă descompunerea integrală a epavei aflate la o adâncime de 3.700 de metri în ocean.


Identificată prin teste ADN, bacteria - Halomonas titanicae - a fost descoperită în straturile de rugină care au acaparat metalul din structura Titanicului de-a lungul secolului care a trecut de la scufundarea sa în 1912. Aceste organisme ar consuma rugina şi implicit fierul de sub apele Atlanticului de Nord.


Bacteria a fost descoperită în rugina colectată de pe epavă de către o echipă de cercetători în 1991. Oamenii de ştiinţă au început analizarea lor în 1995, dar numai în ultimii câţiva ani tehnologia ADN a progresat suficient încât bacteria să fie izolată şi studiată plenar. Tendinţele ei distructive înseamnă că delicatele particule de rugină se vor dezintegra eventual în pudră fină amestecându-se cu sarea oceanului.
Sursa: Dailymail si descopera

ţi plac luptele de câini? Rişti să explodezil

Îţi plac luptele de câini? Rişti să explodezi
Talibanii au început să pună bombe în locurile unde se organizează luptele de câini, foarte populare în rândul afganilor după căderea regimului islamist de la Kabul.
8 spectatori la luptele de câini organizate în provincia Kandahar au murit în urma a două atentate teroriste, cu bombe amplasate în incinta unde se desfăşurau "meciurile". Exploziile au avut loc în districtul Arghangab, ducând şi la rănirea a 5 poliţişti care făceau parte dintre spectatori.

Alţi 12 spectatori civili care îşi încurajau luptătorii patrupezi au fost răniţi tot în urma unor explozii, petrecute pe un stadion din Kabul, unde se desfăşura un "campionat" regional de lupte între câini, după cum declară Zemarai Bashary, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Afganistan. Cel mai sângeros atentat a fost cel din luna februarie a anului 2008, când un atentator sinucigaş a provocat moartea a 65 de spectatori la campionatul anual de lupte din Kandahar.
Luptele de câini constituie o tradiţie milenară în Afganistan, promotorii din prezent susţinând că aceasta metodă, aparent crudă, este, de fapt, cea mai bună selecţie posibilă pentru exemplarele de elită ale rasei naţionale afgane, Sage Koochi.
În plus, luptele devin foarte rar sângeroase, combatanţii fiind, de obicei, despărţiţi imediat dacă vreunul dintre ei da semne că nu mai vrea să lupte sau este în inferioritate clară în faţa adversarului.
După venirea la putere a talibanilor, aceştia au interzis total luptele de câini, sub motivul că aceste întreceri violente sunt interzise de Coran. După izgonirea talibanilor de la putere, luptele de câini au renăscut fulminant. Rasa de câini favorită pentru aceste întreceri, numită Sage Koochi, este o varietate locală a ciobănescului din Asia Centrală şi este crescută şi selecţionată de mii de ani în acest scop.


Sursă: BBC News si descopera

Putin sugerează: Leopardul va fi mascota!

Putin sugerează: Leopardul va fi mascota!
Prim minstrul rus, Vladimir Putin a declarat că i-ar placea ca leopardul sa fie ales in rolul de mascotă a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Soci din anul 2014.
Votarea pentru alegerea mascotei a inceput deja, comisia având de ales intre 13 simboluri, precum delfinul, ursul polar, ursul brun, fulgul de zăpadă, leopardul şi pasărea mugurar. Toate desenele care reprezintă simbolurile fiind alese in urma unui concurs naţional la care s-au inscris peste 24 000 de candidaţi. Învingatorul va fi anunţat în urma unui spectacol tematic organizat de Channel One, cel mai mare post TV din Rusia.

"Leopardul este puternic, dur, iute si frumos. Leoparzii au fost din nefericire, vânati pana aproape de extincţie în întreg Caucazul, dar in prezent, datorită eforturilor noastre, specia revine in regiune", declarî Vladimir Putin la o întâlnire cu organizaţiile studenţeşti din Soci.

Premierul rus este cunoscut pentru pasiunea sa în domeniul marile feline, pasiune concretizată în mai multe proiecte de ocrotire şi reintroducere a tigrilor si leoparzilor în habitatele lor naturale din Rusia.

Cu toate acestea, redutabilul om politic de la Kremlin afirmă ca alegerea mascotei ar trebui sa fie un proces care sa nu fie influenţat de preferinţele sale. sau de cele ale preşedintelui Dmitri Medvedev.



Sursa: RiaNovosti si descopera

Expe Laos 2011: drumul spre casă

Expe Laos 2011: drumul spre casă
Ultimele zile petrecute în Laos au fost pline de activităţile deja obişnuite ale exploratorilor: căutarea intrarilor în peşteri, scufundări, întinderea firelor de ghidaj prin galeriile inundate ale peşterilor, cercetarea resurgenţelor. În schimb, drumul până la Bangkok, Thailanda, de unde speologii români trebuiau să ia avionul spre casă, a fost o adevărată aventură, pe cît de palpitantă, pe atît de neplăcută.
Expediţionarilor romîni le-a fost refuzată, fără nici un fel de explicaţie, acordarea pe loc a vizei de intrare în Thailanda (visa on arrival) la punctul de trecere a frontierei Nakon Phanom, între Laos şi Thailanda.
După demersuri foarte dificile şi parcurgerea unor lungi distanţe neplanificate, după 7 ore de stres şi agitaţie, exploratorii au izbutit să obţină dreptul de intra în Thailanda printr-un alt punct de frontieră şi au reuşit să ajungă la Bangkok, pentru a prinde avionul care i-a adus înapoi acasă.
În următoarele zile, imensul material adunat, constând din date, fotografii, filme şi probe geologice şi biologice va fi sistematizat, iar rezultatele vor fi publicate, îmbogăţind considerabil cunoştinţele specialiştilor în ceea ce priveşte formaţiunile carstice din Asia de sud-est.


Detalii pe www.ro.expe-laos.com

Organe SRL. En gros şi en-detail

Noul canibalism: traficul de organe

Este cu adevărat corpul uman sacru? Ori este doar un produs de larg consum, numai bun să fie tăiat în bucăţi şi lăsat la cheremul forţelor cererii şi ofertei? Potrivit unui articol recent apărut în revista americană Wired, răspunsul este o problemă de perspectivă: cât ar fi corpul uman de "templu", când noi, oamenii, avem nevoie de "piese de schimb", devenim dintr-o dată foarte deschişi la o eventuală tranzacţie care ne-ar putea salva viaţa.

Problema este că cererea pentru acest soi de "piese de schimb" depăşeşte cu mult oferta existentă. În Statele Unite, ca de altfel în toate ţările civilizate, este ilegal să vinzi organe umane; ele pot fi luate doar de la donatori decedaţi sau de la cei vii dispuşi să renunţe la unul din pură mărinimie, ceea ce înseamnă că nu există prea multe organe la dispoziţie şi, ca în cazul oricărei resurse aflate ori în afara legii ori prea reglementată, piaţa neagră prosperă.

Uneori, pe această piaţă, furnizorii direcţi sunt oameni disperaţi, plătiţi cu sume infime pentru donaţii riscante; alteori, organele sunt furate de la cei recent decedaţi. Şi, din când în când, se întâmplă şi ca oamenii să fie pur şi simplu omorâţi pentru organele lor.

Sânge
Până în anii `70, în Statele Unite, de exemplu, centrele de colectare a sângelui erau localizate aproape în fiecare cartier muncitoresc. Situaţia însă s-a schimbat după ce un studiu a arătat că donaţiile plătite încurajează standarde scăzute. Legislaţia a fost modificată, iar sângele şi organele nu mai pot fi vândute. Cel puţin nu în ţările bogate. În ţările sărace, se mai poate încă face profit din această activitate. În 2008, în India au fost prinşi hoţi de sânge, care ţineau oameni prizonieri pentru a le lua sânge de trei ori pe săptămână. Au existat cazuri în care oameni au fost ţinuţi în captivitate în acest scop chiar şi peste 2 ani.

Păr
În fiecare an, zeci de milioane de kilograme de păr sunt date drept ofradă zeului Venkateswara la templul Tirumala din sudul Indiei. Templul vinde aceste donaţii în Vest, unde ele devin materie primă pentru industria americană de extensii de păr. Părul indian este la mare căutare, datorită lungimii şi calităţii firelor: indianul mediu nu foloseşte produse care să dăuneze podoabei capilare. Aşa se face că templul face vânzări de circa 12 milioane de dolari în fiecare an, care se traduc în sute de milioane la nivelul saloanelor de înfrumuseţare.

Cornee
Cornea este relativ uşor de transplantat şi uşor de transportat, două calităţi aflate la baza unei pieţe internaţionale înfloritoare. Ba chiar, având în vedere că în Statele Unite rata donaţiilor depăşeşte cererea, americanii au devenit exportatori. În afara graniţelor americane, piaţa de cornee este însă departe de a fi "disciplinată". În 2001, un fost chirug chinez a declarat în faţa Congresului Statelor Unite că ar fi recoltat sute de cornee (pe lângă rinichi şi piele) de la peste o sută de prizonieri chinezi executaţi. De-atunci încoace, ONU a tot încercat să pună capăt "bursei" de organe dar, până în prezent, piaţa globală a rămas tot nereglementată.

Inimă
Transplanturile de cord "la negru" sunt extrem de rare, dacă nu pentru alt motiv, doar pentru faptul că implantarea unei inimi noi poate fi făcută doar într-un centru medical de ultimă oră, unde angajaţii au tendinţa de a fi foarte atenţi când vine vorba de donarea de organe.
Ca atare, deşi un manager de spital din Arabia Saudită a declarat pentru revista Wired că există o piaţă neagră pentru transplanturi în ţara respectivă, nu există nicio dovadă că aşa ceva s-ar întampla cu adevărat. Singurele donaţii neconsimţite cunoscute care survin provin tot de la prizonieri chinezi şi practicanţi Falun Gong, potrivit surse ONU.

Ficat
Ficatul este un organ uimitor de rezistent: chiar şi unul foarte grav afectat deţine capacitatea incredibilă de a se regenera complet. Şi, chiar şi-atunci când un pacient are nevoie de un transplant, vestea bună este că nu-i trebuie un întreg organ: ajunge un singur lob hepatic sănătos, ceea ce înseamnă că există posibilitatea utilizării de donatori vii. Vestea proastă este că, pentru donatori, recuperarea este un proces extrem de dureros, de unde şi lipsa reală de amatori. Şi-aşa se face că tot prizonierii chinezi executaţi reprezintă una din cele mai "viabile" surse de ficat de pe piaţa neagră. Donaţii ilicite mai pot proveni şi din Filipine, de la oamenii săraci, disperaţi să facă rost de bani.

Rinichi
Pentru americanii care nu vor să aştepte ani de zile pentru a primi un rinichi, să găsească o sursă peste hotare este un lucru destul de uşor. Ba chiar unele companii americane de asigurări acoperă cheltuielile pacienţilor care doresc să meargă în străinătate. Partea proastă este că, în acest caz, provenienţa organelor nu mai este sigură. Nu mai departe de 2008, într-un raport al Consiliului Europei, de exemplu, era demascată activitatea unei reţele de recoltare de organe care-şi racola donatorii din rândul celor mai săraci locuitori ai ţărilor Europei de Est, cărora li se promitea suma de 20.000 dolari, niciodată plătiţi, în schimbul unor organe vândute ulterior şi la 100.000 de dolari bucata. Acestea erau tarifele reţelei internaţionale de traficanţi de organe cu sediul operaţional în Kosovo, o organizaţie criminală de cel puţin 7 persoane anchetată de procurorul misiunii UE în Kosovo (EULEX), Jonathan Ratel, cel care a şi emis un act de acuzare dat publicităţii de Associated Press.

Prin urmare, în 2008, potrivit actului de acuzare redactat de oficialul UE, circa 20 de cetăţeni străini "au fost recrutaţi în alte ţări, transportaţi şi preluaţi de la aeroportul din Pristina cu promisiunea falsă că vor fi recompensaţi pentru extirparea ficatului". Moldova, Kazakhstan, Rusia şi Turcia erau ţările de provenienţă ale victimelor, care aveau, toate, în comun un trai în condiţii de "sărăcie extremă şi dificultăţi financiare grave". Clinica privată din Pristina, "Medicus", figura ca locul executării efective a recoltării organelor: titularul Arban Dervishi, tatăl acestuia, chirurgul Lufti, cei doi medici Sokol Hajdini şi Driton Jilta, dar şi Ilir Rrecaj, fost funcţionar cu rang înalt în Ministerul Sănătăţii, sunt cei 5 kosovari acuzaţi. Acestora li se adaugă chirurgul turc Yusuf Sonmez şi cetăţeanul israelian Moshe Harel. Niciunul dintre ei nu este, în clipa de faţă, arestat. Potrivit cotidianului sârb Blic, cazul ar putea avea legătură cu un presupus trafic de organe provenite de la prizonieri civili sârbi, organizat de membri ai Armatei de Eliberare kosovară (Uck) în timpul şi imediat după încheierea conflictului sârbo-kosovar din 1998-1999.


Ovule
Donarea ovulelor este legală în Statele Unite, dar implantarea unuia sau sau a mai multe e destul de costisitoare. Nu-i aşadar de mirare că există multe persoane interesate de "solduri" peste hotare. Cipru este una dintre destinaţiile cu un trafic ilegal de ovule umane înfloritor; aici, clinicile sunt pline de femei sărace din Rusia şi Ucraina, dispuse să se supună unei recoltări agresive de ovule pentru bani. O tranzacţie de acest gen îi poate aduce unui client o economie de 40% la serviciile de fertlizare in vitro. Alte programe ieftine de fertilizare in vitro există şi în România, Spania şi Israel.


Mamele "surogat"
Pe cât se pare, India, capitala mondială a outsourcing-ului, este locul unde trebuie să mergi dacă vrei ca altcineva să poarte 9 luni copilul în locul tău. Bine ascunsă în orăşelul industrial Gujarat, de exemplu, Akanksha Infertility Clinic oferă un program complet de mame-surogat pentru doar 23.000 de dolari, un sfert din preţul plătit în Vest. Se spune că această clinică înregistrează şi o surprinzător de mare rată de succes, transferând câte 5-6 embrioni fiecărei femei înscrise în program şi ţinându-le pe mamele surogat sub control strict pe toată perioada sarcinii

Ligamente şi oase
Majoritatea organelor devin inutilizabile la scurt timp după moartea posesorului. Excepţie fac ligamentele şi oasele. Firme de pompe funebre din Statele Unite au fost implicate în furtul acestora şi vânzarea lor fără permisiune unor bănci de ţesuturi. De exemplu, potrivit unei investigaţii recente, între 2004 şi 2005, o companie denumită Biomedical Tissue Services a recoltat ilegal ţesuturi de la 244 de corpuri provenite de la morgile din Philadelphia.

Piele
Întrucât nu există prea mulţi oameni în viaţă interesaţi să doneze piele, cele mai multe grefe provin de la persoane decedate; ori legal, de la donatori, ori - dacă e vorba de ligamente şi oase -, ilegal, de la firmele de servicii funerare. Pericolul recoltării de ţesuturi de la cadavre este că pielea respectivă nu este întotdeauna atât de "igienică" cum ar trebui să fie. În cazul companiei Biomedical Tissue Services, angajaţii au "hăcuit" cadavru după cadavru fără a se spăla pe mâini, trimiţând eşantioane potenţial infectate la băncile de ţesuturi.

Schelete
A fost o vreme când orice viitor doctor din Statele Unite primea, în primul an de medicină, un set complet de oase umane alături de manualul de anatomie. Aceste oase veneau de obicei din Calcutta, care producea aproape 60.000 de schelete pe an. În 1985, practica exportului de oase umane a fost scoasă în afara legii, astfel încât, în prezent, nu mai există prea multe surse legale de schelete medicale. Acum, scheletele de pe piaţa neagră, şterpelite din cimitirele indiene, sunt curăţate în băi de acid, scoase fraudulos din ţară şi vândute la preţuri piperate prin intermediul brokerilor, în Canada.


Tăind în carne vie
Profesoară de antropologie şi director al programului de Antropologie Medicală de la Universitatea California, Berkeley, Nancy Scheper-Hughes este o autoritate în materie: începând din 1996, ea s-a implicat în investigaţii pe teren pe tema traficului global de organe, din Brazilia, Argentina şi Cuba în Moldova, Israel şi Turcia, din India până în Africa de Sud şi Statele Unite.
"Parte din munca mea este să fac lumea să înţeleagă că nu este vorba doar de o legendă", declara Nancy Scheper-Hughes într-un interviu pe tema miturilor care circulă în jurul traficului de organe, răspândite în egală măsură în ţările industrializate, cât şi în cele sărace. Cine n-a auzit de legenda urbană despre turistul care acceptă o băutură de la un necunoscut într-un bar şi se trezeşte într-o cadă plină cu gheaţă, plin de sânge şi cu un bilet pe care scrie: "Ţi-a fost extirpat un rinichi: du-te repede la spital" ? O imagine dramatică care, însă, nu corespunde în totalitate realităţii. Turiştii occidentali bogaţi constituie grupul cu gradul cel mai scăzut de risc pe piaţa traficului de organe; categoria cu gradul cel mai mare de risc o constituie cea a populaţiei sărace, care trăieşte la periferia marilor oraşe din ţările în curs de dezvoltare.

Profesoara este şi co-fondatoare a organizaţiei Organs Watch, înfiinţată în 1999 ca o mică organizaţie umanitară neguvernamentală, dedicată promovării unui program de susţinere în cazurile de violare a integrităţii fizice a populaţiilor vulnerabile. Graţie activităţii sale, a fost descoperită existenţa unei reţele mondiale de trafic de organe şi ţesuturi unde, în anumite cazuri, sunt recoltate, fără consimţământ prealabil, organe şi ţesuturi de la cadavre. Scheper-Hughes a descoperit, de exemplu, o reţea care, pornind din Coreea de Sud şi sfârşind în America de Nord, profita de prevederile legislative ambigue. "Mare parte din legile transplantului de organe datează din anii '80 şi seamănă toate între ele. De obicei, în morgile spitalelor şi în închisorile de stat, legistul are însărcinarea de a preleva ţesuturi în exces de la cadavre neidentificate şi de a le expedia la costuri de analiză acceptabile". În această reţea extrem de încurcată, ţesuturile în exces devin tot mai valoroase cu fiecare escală şi, în final, ajung să valoreze 2.500 dolari bucata. Profiturile devin, aşadar, considerabile.

"Condamnaţii" la transplant
Oricât de complicat şi şocant ar fi să recoltezi organe şi ţesuturi de la cadavre, fără consimţământ prealabil (din partea rudelor), Organs Watch a descoperit şi existenţa unei reţele de vânzare-cumpărare de organe prin care persoanele aflate încă în viaţă îşi vând rinichii, părţi din ficat şi ochi. "La Manila erau bărbaţi care mă întrebau dacă vreau să cumpăr un ochi, un picior, orice organ deţinut în dublu exemplar!", îşi aminteşte profesoara. Una dintre declaraţiile care au impresionat-o cel mai tare a fost cea a unui bărbat întâlnit în Recife, Brazilia, în vârstă de 37 de ani, şomer, căsătorit şi tată a 2 copii. "Vând orice organ pe care îl am în dublu exemplar şi a cărui recoltare nu-mi provoacă decesul imediat", declara el.

După cum explică specialista, sărăcia îi împinge pe oameni adeseori să adopte măsuri extreme, dar progresele în medicină deschid noi scenarii şi tipul de risc se modifică. Conceptul potrivit căruia corpul unui individ este ceva indivizibil este înlocuit de cel care vede corpul drept ceva divizibil, din care se poate lua, rând pe rând, câte o bucată. Persoanele îşi vând dintotdeauna părţi din corpul lor (păr, dinţi), se poate aşadar spune că nu-i nimic nou sub soare, chiar dacă astăzi tehnologia este mult mai avansată. "În Filipine există ghetouri unde locuitorii, familii întregi, s-au specializat în a vinde părţi din corpul lor. Poţi începe cu tatăl, apoi fiul cel mare, pentru a termina cu nevasta şi, cât ai clipi, întreaga familie şi-a vândut câte un rinichi. Iar aspectul tragic în toate aceste lucruri este că, odată rinichiul vândut, vor să-şi mai vândă şi altceva, deoarece banii câştigaţi (la Manila, maximum 2.000 de dolari) dispar rapid", precizează Scheper-Hughes .

"Bursa" de organe
Desigur, acest sistem nu se limitează la implicarea cumpărătorului şi a vânzătorului. Recent s-a afirmat şi figura aşa-numitului "broker", un soi de om de afaceri internaţional, care adeseori are legături cu crima organizată şi care lucrează în colaborare strânsă cu "vânătorii" de rinichi locali. Aceştia, explică Scheper-Hughes, sunt, la rândul lor, persoane foarte sărace, care de obicei şi-au vândut deja un rinichi. Merg în favelas, în ghetouri şi, ridicându-şi tricoul pentru a-şi arăta cicatricea operaţiei, spun: "Uite, eu n-am murit şi am şi câştigat 10.000 de dolari. Poţi s-o faci şi tu". Sigur că potenţialii pacienţi sunt minţiţi în legătură cu banii pe care urmează să-i primească.
Atunci când tentaţia banului nu este suficientă pentru a convinge o persoană să se separe de o parte a corpului, se recurge la înşelătorii şi violenţă. "Uneori, cum se întâmplă în anumite sate din Republica Moldova, acestor persoane li se promite un loc de muncă, ca şofer, zugrav sau muncitor în construcţii în Turcia, unde, odată ajunşi, sfârşesc în mâinile unui broker care-i informează că munca lor constă în a-şi vinde un rinichi, dacă mai vor să se întoarcă vii acasă, în Moldova". În aceste cazuri, subliniază Scheper-Hughes, "există o mafie în toată puterea cuvântului, care le forţează pe aceste persoane, cu pistolul la tâmplă, să se aşeze pe masa de operaţie".

Realitatea crudă este că în lume există o reală lipsă de organe şi acest fapt implică existenţa unui univers întunecat, unde legea cererii şi a ofertei se amestecă cu concepte echivoce de integritate fizică, criminalitate şi trafic de carne vie. Este oricum, numai simplu nu, explică Scheper-Hughes: "Nu se poate generaliza şi defini tot ceea ce se întâmplă drept trafic de organe. În anumite cazuri, tranzacţia survine de comun acord, chiar dacă ea contravine legii din practic toate ţările; pur şi simplu fiinţele vii nu pot să-şi vândă un rinichi sau o bucată de ficat". Apoi, în mod ironic, legile pieţei merg mână în mână cu prejudecăţile oamenilor, adică rinichii nu costă toţi la fel, ci în funcţie de persoana de la care provin. Astfel, un broker israelian oferea unei cliente posibilitatea de a alege între rinichi de provenienţă braziliană şi israeliană: vânzătorul brazilian primea 2.000 de dolari, cel israelian 20.000, pentru că, şi pe această piaţă, cu cât plăteşti mai mult, cu atât oferta devine mai bogată.

Cât despre cumpărător, cum îşi justifică acesta achiziţionarea unui rinichi? Experta mărturiseşte că a vorbit mai mult cu cei care-şi vând organele, deoarece aceştia sunt cei care suferă, dar că, totuşi, acei puţini cumpărători pe care i-a întâlnit sunt destul de "relaxaţi". Totul se reduce la faptul că sunt bolnavi. "Nu poţi să judeci ceea ce fac. Nu eşti bolnav, prin urmare nu-mi poţi judeca tu mie acţiunile!", spun ei.
Este un lucru real dar, din punct de vedere al legii, este just şi să pretinzi nişte răspunsuri la anumite întrebări, crede Scheper-Hughes . "Mulţi dintre aceşti pacienţi sunt destul de înstăriţi pentru a-şi permite să-şi aştepte rândul pe lista de transplant, sau să-şi permită o dializă, care, deşi nu este un lucru plăcut şi nu este ceva ce o persoană ar face dacă ar avea o alternativă, este, totuşi, un paliativ în aşteptarea unui organ disponibil. Sau ar putea cere un organ unei rude. Mulţi oameni însă preferă să cumpere unul de la un străin decât să-i ceară unei persoane dragi să se supună unui transplant".
În opinia profesoarei de antropologie, acest fapt ridică chestiuni etice relevante. Ea se declară îngrijorată de "biopolitici", de faptul că oamenii nu acceptă ideea de a aştepta un organ pe lista de transplant, că nu acceptă ideea de a-l cere unei rude sau unui prieten, în timp ce nu-şi fac nicio problemă de conştiinţă în a-l cumpăra de la un străin (este mult mai uşor şi nu eşti constrâns să mai revezi persoana după transplant). "Cel bolnav este dispus să facă orice pentru a obţine acea viaţă la care crede că are dreptul şi eu pot înţelege acest lucru. Dar ceea ce mă preocupă este etica aflată în spatele a toate acestea. Cel care cumpără refuză categoric ideea uniui organ provenit de la un mort, crede că nu este sănătos şi că va trăi mai bine cu organul unei persoane aflate în viaţă".
Apoi, de cele mai multe ori, nu numai cel care vinde este înşelat, ci şi cel care cumpără. I se spune că "donatorul" este sănătos tun, în timp ce majoritatea celor care-şi vând organele nu au datele care i-ar califica drept donatori din punct de vedere legal. Şi aşa se face că, în multe cazuri, bolnavii se mai căptuşesc cu încă o boală, în urma transplantului.

"Avantajul" unui rinichi proaspăt
Cumpărătorii sunt înşelaţi şi cu privire la sumele de bani care trec din mână în mână, sunt lăsaţi să creadă că vânzătorul primeşte 10.000 dolari, în timp ce, în realitate, acesta primeşte doar 2.000 sau chiar mai puţin. Atunci când brokerul contactează potenţialii clienţi, cei mai slabi au de pierdut. Pacienţii aflaţi în dializă sunt contactaţi de broker. Ei sunt, cum ar veni, targetul vânătorilor de rinichi, aflaţi într-o veşnică căutare de pacienţi interesaţi să cumpere. "Las-o încolo de dializă, nu mai aştepta un rinichi de la un mort, îţi găsim noi un organ proaspăt", este un argument adeseori folosit pentru a-i convinge.

Chirurgul, un Dumnezeu
Scheper-Hughes s-a adresat Congresului Statelor Unite şi Consiliului European şi lucrează în strânsă legătură cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Activitatea ei a condus la demascarea unei reţele internaţionale de traficanţi de organe cu filiale în New York, New Jersey şi Israel şi la o serie de arestări realizate de FBI.
În Brazilia a fost formată o comisie parlamentară care abordează aceste problemă, iar în Africa de Sud există programe de informare a forţelor poliţieneşti şi a personalului sanitar care lucrează în domeniul transplanturilor. Implicarea instituţiilor statului rămâne însă una slabă. Potrivit profesoarei, problema priveşte percepţia socială asupra chirurgiei transplanturilor. "Chirurgii care se ocupă de transplanturi sunt trataţi cu o mare consideraţie. În Statele Unite, de exemplu, unde statutul medicilor a fost, într-un anumit sens, redimensionat de tendinţa mare de a intenta procese în instanţă, chirurgii care fac transplanturi sunt văzuţi precum nişte făcători de miracole, şi pot fi consideraţi ultimul exemplu al medicului ca şaman, sfânt sau chiar Dumnezeu. Nimeni nu pune în dubiu ceea ce fac". Dintr-o altă perspectivă, însă, explică profesoara, încă de la începuturile ei, chirurgia transplanturilor a operat într-un cadru deasupra legii, deoarece, pentru a avansa, a trebuit ca, prin forţa lucrurilor, s-o eludeze. Scheper-Hughes dă drept exemplu cazul lui Christiaan Barnard (chirurgul care a realizat, în 1967, primul transplant uman de inimă reuşit), care a trebuit să recolteze inima unui pacient aflat în pragul morţii clinice; la vremea respectivă nu exista conceptul de moarte clinică, prin urmare Barnard a fost nevoit să încalce legea pentru a realiza transplantul. Reacţia opiniei publice mondiale a fost aceea că, dacă chirurgia are nevoie de organe ale persoanelor moarte din punct de vedere clinic şi nu provenite de la cei a căror inima a încetat să bată, atunci trebuie redefinit însuşi conceptul de moarte, pentru a-l aservi exigenţelor chirurgiei transplanturilor. "Procedura a fost stabilită de Protocolul de la Harvard, compus din experţi în bioetică, chirurgi şi preoţi, şi unde nu exista o rezistenţă reală la conceptul de moarte clinică. Nu contest acest concept, eu spun doar că există o susţinere unanimă cu privire la activitatea chirurgilor de transplanturi", precizează Scheperd-Hughes.

A legaliza sau a nu legaliza, aceasta-i întrebarea!
În ultima vreme, în cadrul congreselor medicale încep, totuşi, să apară şi dezbateri pe tema traficului de organe. Medicii înşişi încep să ia în serios problema. Le este frică şi vor să ştie dacă există o modalitate legală de a acţiona, dacă pot fi schimbate legile pentru a ţine situaţia sub control.
Ca şi în cazul legilor pe tema drogurilor sau a prostituţiei, soluţia este, într-adevăr, aceea de a le legaliza? se întreabă specialista. În opinia ei, nu există nicio garanţie că prin intermediul legalizării pot fi eliminate toate dezechilibrele şi problemele de natură etică. Iranul, de exemplu, este singura ţară care a introdus un sistem legal de vânzare-cumpărare şi transplant de organe. "În Iran, cumpărarea şi vânzarea de rinichi este legală de 10 ani, dar persistă încă problema celor care le vând. Folosesc aceleaşi metode ca şi traficanţii de rinichi, chiar dacă se numesc asistenţi sociali", precizează Scheperd-Hughes.
"Asistenţii" merg în birourile de plasare a forţei de muncă, în închisori, la marginea societăţii şi încearcă să convingă oamenii că este o modalitate de a scăpa de sărăcie. Şi, întrucât guvernul iranian promite circa 1.000 de dolari celui care donează un rinichi, au dispărut toate listele de aşteptare la transplanturi.
De asemenea, în sistemul ilegal pe care Scheper-Hughes îl cercetează, majoritatea studiilor de follow-up îi privesc doar pe cei cărora li s-a transplantat un organ. Cei de la care ele provin, odată încheiate tratativele, nu mai contează. "Aceste persoane nu mai sunt considerate oameni vii, ci cadavre ambulante, nimeni nu mai consideră că ar avea nevoie de asistenţă. Dacă un guvern decide să legalizeze această activitate, atunci legile ar trebui să-i asigure o asistenţă medicală adecvată şi o poliţă de asigurare celui care şi-a vândut un rinichi; dar majoritatea ţărilor nu cred că vor fi dispuse s-o facă".
Sursa: Wired si descopera

Buna dimineata!

Pentru toti ce viziteaza acest blog de 1 Martie...Buna dimineata!Buna dimineata!
Buna dimineata!
Vezi mai multe imagini din evenimente

duminică, 27 februarie 2011

TRAIN SET

Doi fraţi germani au construit această lume în miniatură.





Acesta este cel mai mare set de trenuleţe din lume.
Acoperă 1.150 mp…
Are aproape 10 km de şine şi încă nu e gata…




Gemenii Frederick şi Gerrit Braun, 41 ani, au început munca la  'Miniature Wunderland' în 2000.




Setul acoperă 6 regiuni, incluzând America, Elveţia, Scandinavia, Germania şi Alpii austrieci.




Secţiunea americană are modele-gigant ale Munţilor Stâncoşi, Everglades , Grand-Canyon etc…




...şi Mount Rushmore .




Secţiunea elveţiană are un mini-Matterhorn.




Partea scandinavă are o navă de pasageri de 1,2 m care pluteşte într-un 'fjord'.




Se preconizează că va fi gata în 2014, când setul de trenuleţe va acoperi mai mult de 1.800 mp cu peste 20 km de şine, moment până la care modele detaliate din părţi ale Franţei, Italiei şi Marii Britanii vor fi fost adăugate…




Conţine 700 de trenuri cu mai mult de 10.000 de platforme şi vagoane.




Cel mai lung tren are 14 m.




Peisajul include 900 semne de circulaţie, 2.800 clădiri, 4.000 maşini - multe din acestea cu faruri care se aprind...




...şi 160.000 de personaje concepute individual.




Mii de kilograme de oţel şi lemn s-au folosit pentru a construi peisajul...




Cele 250.000 lumini sunt conectate la un sistem care simulează ziua şi noaptea, aprinzându-le şi stingându-le treptat, în mod automat.

Întregul sistem este controlat de la un centru de comandă de înaltă tehnologie.




În total, construcţia a costat peste 500.000 ore de muncă şi mai mult de 8 milioane de euro, marea majoritate provenind din vânzarea de bilete către vizitatori.




Gerrit a spus: "Ideea noastră a fost de a construi o lume care să uimească atât bărbaţii, cât şi femeile şi copiii."




Frederik a adăugat: "Fie că e vorba de jocuri de noroc în Las Vegas , de excursii în Alpi sau plimbări cu vasul în fjord-urile Norvegiei - în Wunderland orice este posibil."
...şi cele 2 link-uri cu filmuleţele:

Cele 7 MINUNI ALE LUMII ANTICE by: EduarC

Cele 7 Minuni ale Lumii

Fuji Yama – Muntele fără rival / Autor: Nicu Parlog

Fuji Yama – Muntele fără rival
Armenii au Ararat-ul, Evreii au muntele Sinai, tibetanii şi budiştii din toată lumea se înclină înspre Muntele Kailasa, arabii au muntele lor mitic Qaf, daco-geţii noştri aveau Kogaionon-ul, vechii greci aveau Olimpul. Toate marile culturi şi civilizaţii au muntii lor sacri. Japonezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. De milenii, Muntele Fuji veghează asupra destinului poporului nipon.
Fără seamăn

Cel mai înalt şi venerat munte al Ţării Soarelui Răsare, Fuji Yama sau Fuji San, cum mai este denumit, se înalţă semeţ, înţepând Cerul cu silueta sa albă până la înălţimea de 3 776.
Este inclus de niponi în triada munţilor sacri ai Japoniei alături de munţii Tate şi Haku.
Cu toate acestea, cel care a cucerit definitiv spiritul oamenilor acestor locuri, este Fuji. Atât de mult l-au iubit, încât l-au numit Fuji Yama - Muntele fără Seamăn, fără rival, pe veci ancorat în sufletul oricărui japonez.
Din punct de vedere geologic, este un stratovulcan activ, care a erupt pentru ultima oară în anii 1707-1708.
A avut şi încă are o poziţie privilegiată în artele frumoase nipone, fiind subiect principal în capodoperele nemuritoare: " Cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji" şi "Cele 100 de vederi ale Muntelui Fuji", create de marele Hokusai. Este menţionat în sute de poeme şi povestiri ale literaturii nipone. Prima sa ascensiune a fost săvârşită în anul 663, când un călugăr anonim, a primit sprijinul şi încuvinţarea zeitătilor locale, reuşind să urce până pe vârful cel veşnic înveşmântat în zăpadă. Aura de sacralitate a muntelui a făcut intangibilă apropierea femeilor faţă de el. De abia la începutul erei Meiji (anul 1868), a fost ridicată interdicţia care izgonea orice femeie din preajma muntelui. Locul avea şi o puternică încărcătură marţială, pădurile de la baza muntelui fiind locuri favorite de antrenament pentru generaţii de samurai. Prima ascensiune adevărată în termeni de alpinism a fost întreprinsă în anul 1860 de către Sir Rutherford Alcock. Acesta a străbătut traseul complet până la vârf, în 8 ore de urcuş, iar coborârea a durat doar trei ore.
Mileniile de interdicţii asupra femeilor au luat sfârşit în anul 1867, când Fanny Parkes, soţia ambasadorului britanic în Japonia, a reuşit să urce pe Fuji.
Muntele este situat în sud-vestul capitalei Tokyo, la o distanţă de circa 100 kilometri.
Astăzi, ca un preţ trist plătit poluării şi dezvoltării economice agresive, Fuji este foarte rar vizibil din capitala Tokyo, Smog-ul şi poluarea crescândă împiedică accesul vizual al japonezilor la muntele sacru al strămoşilor.

Cum ajungi

Muntele este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că sezonul oficial de ascensiuni este deschis doar în lunile iulie şi august. Chiar şi în aceste luni de vară, când în Tokyo sunt 40 de grade cu plus, pe munte temperaturile coboară sub limita îngheţului, deci mare atenţie la hainele şi echipamentul luat în rucsac.
Din Tokyo, cel mai uşor şi accesibil mod prin care se ajunge la Fuji, constă în autobuzele speciale. Pornesc din Shinjuku până la Kawaguchiko, a cincea staţie. Dureaza cam 2 ore, şi costă 2 600 de yeni. Şi mai ieftin ieşi dacă iei trenul Odaky din Shinkuku până la Gotemba. Dacă banii nu sunt o problemă pentru tine, poţi închiria un ghid particular, dar nu uita că eşti în Japonia totuşi. Iar preţurile sunt mai scumpe decât oriunde altundeva pe planetă.

Sus

Odată ajuns(a) la poalele măreţului munte, nu ai de ales. Trebuie să îl urci. Este munte de peste 3000 metri înălţime, dar nu trebuie sa te sperie. Din contră, japonezii susţin dintotdeauna că urcatul pe Fuji Yama este o experienţă spirituală care marchează definitiv orice pământean. Popor înclinat spre artistic şi spiritual, niponii ştiu ce spun...
O veche zicală japoneză spune că un om întelept va urca pe Fuji o singură dată în viaţă, pe când un prost va urca de mai multe ori şi tot degeaba...
Înapoi la munte, merită reţinut că oamenii activi, sportivii de performanţă sau cei cu o condiţie fizică de invidiat reuşesc să urce muntele în circa două ore, dar majoritatea oamenilor reuşesc aceeaşi performanţă într-un interval de 4-8 ore, depinzând de numeroşi factori, printre care vârsta, starea de sănătate şi condiţia fizică generală, sunt cei mai importanţi. Pentru o ascensiune obişnuită ghizii recomandă o pereche de ghete solide, echipament împotriva ocazionalelor ploi, şi ceva de purtat pe cap. În nici un caz nu vă aventuraţi în pantaloni scurţi, şorturi tip bermuda sau fuste. Potecile sunt mărginite de tufe şi arbuşti spinoşi, care, în acest caz vă vor lăsa amintiri de nedorit. Ca sa nu mai pomenesc de frigul pătrunzător de la înălţimi. Aproximativ 4 persoane care au ignorat sfaturile respective, mor în fiecare an, pradă hipotermiei care se înstalează pe Fuji.
Alte ustensile folositoare, care nu ar fi de dorit să vă lipsească sunt următoarele: lanternele în caz de ascensiune de noapte, ochelarii de soare, saci de plastic pentru avă cara înapoi gunoiul, şi mai ales monede de 100 de yeni, foarte folositoare pentru accesul la toaletele instalate pe marginea drumului. Nu uitaţi nici de apa de băut, deoarece o ascensiune pe Fuji provoacă oricui o deshidratare serioasă. Aproximativ 300 000 de persoane urcă muntele anual, aşa că dacă te vei pregăti serios şi nu vei ignora sfaturile ghizilor, vei reuşi fără probleme.

Ce faci acolo

Sunt patru mari trasee pentru vârf care pornesc de la a cincea staţie de popas, anume: Kawaguchi, Subashiri, Gotemba şi Fujinomiya.
De la poalele muntelui, pornesc traseele Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama.
Traseul care porneşte de la Lacul Kawaguchi este cel mai popular, deoarece la baza sa este amenajată o mare parcare auto, precum şi numeroase cabane.
Dacă paragliding-ul se numără printre pasiunile tale, mergi pe traseul Gotemba. Între Subashiri şi piscul Hoei-zan există toate conditiile necesare practicării acestui frumos sport extrem, accesibil doar celor temerari.
Dacă vrei să inoptezi pe munte, preţul mediu pentru o noapte într-o cabană încălzită, plus mâncarea, este de 5250 yeni. Odată ajuns(a) pe vârf, care este de fapt conul vulcanului, vei trece printr-o poartă tradiţională japoneza, celebra Torii.
Imaginile sunt superbe şi atât !
Dar muntele în sine, ascunde multe alte locuri de neuitat unde ai impresia că imaginarul mistic nipon s-a strecurat pe neaşteptate în lumea high-tech a Japoniei moderne.
Un astfel de loc, ocolit de tehnologizarea agresivă, este pădurea Aokigahara, situatâ la baza muntelui, spre nord-vest.
Pădurea este omniprezentă în poveştile folclorice japoneze cu demoni, fantome şi spiriduşi. Pădurea are un renume deosebit de sumbru, deoarece în vehime, aici era locul unde familile sărace îşi abandonau copii bolnavi, precum şi pe bătrânii aflaţi în pragul Marii Treceri. Astăzi, pădurea deţine un alt trist record: După oraşul San Francisco, este a doua locaţie celebră pentru numărul mare al sinuciderilor anuale. Din anul 1950, peste 500 de japonezi au ales să îşi încheie definitiv socotelile cu Viaţa. Pădurarii descoperă anual circa 30 de cadavre ale sinucigaşilor, cu un maxim de 80 de auto-victime în anul 2002. În afară de renumele său care strecoară fiori reci celor mai slabi de înger, pădurea este unul dintre ultimele refugii pentru speciile rare de plante şi animale din Japonia.
Cu sau fără păduri pline de fantome şi suflete neodihnite, nopţi nefiresc de reci, şi cel mai rău lucru: preţuri piperate, experienţa Muntelui fără Seamăn trebuie trăită de oricine are privilegiul de a vizita Ţara Soarelui Răsare.

Cercetatorii suedezi creează iluzia celui de-al treilea braţ

Cercetatorii suedezi creează iluzia celui de-al treilea braţ
Oamenii de ştiinţă ai Institutului Karolinska din Stockholm au demonstrat cum este posibilă manipularea creierului spre a-l face să creadă că trupul pe care îl coordonează are trei braţe.
Cercetătorii au reuşit să determine mai mulţi voluntari sănătoşi să creadă că au un membru suplimentar, prin atingerea concomitentă a mâinii drepte a fiecarui subiect şi a unei proteze din cauciuc sub formă de mână cu câte o mică pensulă, sincronizând aproape perfect cele două mângâieri.

"Fenomenul ce are loc într-un astfel de exerciţiu este conturarea unui conflict în creier privitor la care dintre mâinile drepte îi aparţine trupului participantului la experiment", susţine Arvid Guterstam, unul dintre cercetătorii din spatele studiului.

Se credea iniţial că encefalul selectează doar una dintre cele două mâini drepte ca aparţinând corpului său, presupunând că este cea reală. Totuşi, cercetătorii au descoperit cu surprindere că sistemul nervos central rezolvă conflictul acceptând ambele membre ca parte a imaginii trupului, iar subiectul experimentează astfel senzaţia unui al treilea braţ.

Pentru a stabili că proteza era cu adevărat asumată de subiect ca un al treilea apendice în timpul experimentelor, un cercetător a "ameninţat" cu un cuţit de bucătărie atât mâna din cauciuc cât şi pe cea reală, măsurând nivelul de transpiraţie al palmei adevărate ca pe un răspuns psihologic la acestă provocare.

Rezultatele au demonstrat că subiecţii au menifestat acelaşi răspuns de stres atunci când braţul-proteză era ameninţat ca şi atunci când era vorba de mâna lor, dar numai atunci când pe post de braţ drept era folosită o proteză corectă din punct de vedere anatomic, şi nu una cu forma mâinii stângi ori proteza unui picior.

Studiul a implicat 154 de voluntari sănătoşi şi se speră ca rezultatele obţiunute să sprijine crearea de noi aplicaţii în cercetarea protezelor. Ar fi posibil, în viitor, ca un pacient cu o porţiune de trup paralizată sau amputată să simtă proteza ataşată ca pe o parte din sine.
Sursa: The Local si descopera

O capsulă spaţială va fi vândută la licitaţie

O capsulă spaţială va fi vândută la licitaţie
Vostok 3KA-2, geamănul lui Vostok 3KA-3, vehiculul spaţial care, în 1961, l-a dus în Cosmos pe Iuri Gagarin, va fi scos la licitaţie la New York, în luna aprilie, cu prilejul celei de-a 50-a aniversari a istoricei misiuni.
Chiar din această săptămână, obiectul a fost expus în galeria casei de licitaţii Sotheby's, experţii estimand un preţ de vânzare cuprins între 2 milioane şi 10 milioane USD.
Proprietarul capsulei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a cumpărat obiectul de la ruşi, printr-o tranzacţie privată, în urmă cu mai mulţi ani, şi a considerat că aniversarea a 50 de ani de la prima misiune spaţială cu echipaj uman ar fi un prilej potrivit pentru a-l pune în vânzare.
Capsula nu mai conţine cele peste 700 kg de aparatură existentă iniţial; aceasta a fost scoasă, din motive legate de securitate.
Zborul lui Vostok 3KA-2, precursoare a capsulei cu care a zburat Gagarin, a constituit o repetiţie înaintea misiunii cosmonautului sovietic.
Vostok 3KA-2 conţinea un manechin în mărime naturală (poreclit Ivan Ivanovici) şi un câine viu, numit Zvezdocika şi care a ajuns cu bine înapoi pe Pământ.
Zborul-test a durat 115 minute, iar 18 zile mai târziu, la data de 12 aprilie 1961, primul vehicul spaţial "cu om la bord" - capsula 3KA-3, rebotezată ulterior Vostok-1 - a pornit la drum, ducându-l pe Iuri Gagarin în cea mai aventuroasă călătorie - primul zbor al omului în Cosmos.
Sursa: FoXNews si descopera

Marele arbore banian, record mondial de suprafaţă (FOTO)

Marele arbore banian, record mondial de suprafaţă (FOTO)
Marele Arbore Banian, localizat în Grădinin Botanică Indiană Acharya Jagadish Chandra Bose, din Howrah, India, este cel mai mare copac din lume, ca suprafaţă pe care coronamentul său o acoperă. Se estimează că arborele are o vârstă de aproximativ 250 de ani şi o întindere de circa 14.500 de metri pătraţi (1,5 hectare).
Cu numărul său mare de crengi înfipte în pământ asemenea unor trunchiuri, Marele Arbore Banian pare a fi mai mult o pădure decât un singur copac. Interesant este că în prezent marele organism vegetal trăieşte fără trunchiul său principal, care a putrezit în 1925 şi a fost îndepărtat. Circumferinţa acestuia era de 1,7 metri şi avea o înălţime de 15,7 metri. Prezenta coroană a arborelui are o circumferinţă de un kilometri, iar cea mai mare înălţime până la care ajung ramurile sale este de aproximativ 25 de metri; nu mai puţin de 2880 de rădăcini aeriene (sau crengi înfipte în pămând) alcătuiesc acum fenomenalul copac indian.





Sursa: Amuzingplanet si descopera

Noutate pe piaţa deserturilor: îngheţata cu lapte de mamă!

Noutate pe piaţa deserturilor: îngheţata cu lapte de mamă!
Un restaurant londonez a introdus în meniu o nouă gamă de îngheţate: acestea conţin lapte matern, oferit de 15 femei care au răspuns unui anunţ postat pe un forum de discuţii online dedicat mamelor.
Desertul se numeşte Baby Gaga, are diverse arome (lămâie, vanilie) şi, cu toate ca nu e tocmai ieftin -14 lire sterline, echivalentul a cca. 16 euro - proprietarul localului, Matt O'Connor, crede că invenţia sa va fi un succes.
Sănătatea femeilor care furnizează - contra cost - laptele ce constituie ingredientul-surpriză al produsului a fost verificată prin aceleaşi teste la care sunt supuşi donatorii de sânge.
Sursa: BBC si descopera

sâmbătă, 26 februarie 2011

5 locuri de vizitat inainte de a disparea / Autor: Fefea

5 locuri de vizitat inainte de a disparea
Au trecut peste 10 ani de cand oamenii de stiinta anunta din in ce mai impacientati ca planeta noastra trece printr-o serie de schimbari drastice, care vor avea rezultate dezastruoase atat pentru mediu, cat si pentru toate formele de viata. Geografia locurilor sufera modificari, specii de animale dispar, iar oamenii in general, stau cu mainile in san asteptand urmatorul episod al celui mai tare reality-show: incalzirea globala. Foarte curand, o sa ne dam insa seama ca nu este vorba despre un scenariu regizat si ca aceste lucruri chiar se intampla in viata reala. Si nu este vorba despre Marte sau o oarecare planeta din afara sistemului nostru, este vorba chiar de Pamant. Ni se intampla chiar noua.
Marea Bariera de Corali, Australia
Multe dintre lucrurile pe care le consideram anomalii vor deveni stari de fapt. Este o certitudine ca ghetarii se topesc rapid, iar acest fenomen are o influenta directa asupra echilibrului ecosistemului. Insa acesta nu este singurul simptom al imbolnavirii planetei. Exista locuri pe Pamant a caror frumusete ne-a fascinat intotdeauna. Daca ati vizitat o parte dintre ele si aveti fotografii sau vederi, ar fi bine sa le pastrati la loc de cinste. Este posibil ca acestea sa fie ultimele marturii ale faptului ca locuri de vis au existat la un moment dat pe Terra. In cateva zone schimbarile au inceput deja. In altele, sunt pe cale sa inceapa. Puteti sta acasa (va fi mai putin deprimant si nu veti contribui personal la cresterea emisiilor de carbon rezultate in urma zborurilor aeriene) sau puteti pleca in explorarea unor locuri pe care pur si simplu nu trebuie sa le ratati. Bob Henson, autorul cartii The Rough Guide to Climate Change si colaborator al Corporatiei pentru Cercetari Atmosferice din Boulder, Colorado, ne aduce in atentie cinci locatii a caror existenta este incerta in viitorul apropiat.

Cresterea temperaturilor inseamna, printre altele, distrugerea habitatului natural in care se dezvolta recifele de corali, care depind de balanta delicata a temperaturii oceanului si a compozitiei chimice a apei. Aceasta din urma are un efect direct asupra paletei largi de culori sub forma carora ni se infatiseaza coralii. Chiar daca pare greu de crezut, dovada faptului ca lucrurile stau asa sunt zecile de recife a caror coloratie a fost deja afectata. Efectul de albire este dat de algele care traiesc in corali. In urma modificarilor de mediu, acestea pier, iar ramasitele lor albe acopera coralii. Marea Bariera de Corali este compusa din aproximativ 2.900 de recifuri individuale, insa partea de nord a inceput deja sa manifeste primele simptome ale unui dezechilibru. Autoritatea Parcului Marin "Marea Bariera de Corali" aproximeaza ca in perioada urmatoare acest fenomen va cunoaste o accentuare, iar rezultatul va duce la distrugerea unuia dintre cele mai frumoase creatii ale naturii din lume.
Henson este incredintat de faptul ca aceasta desfasurare impresionanta de culori si forme va fi una dintre pierderile dureroase pe care le va suferi patrimoniul natural al omenirii. "Este o adevarata sarbatoare pentru ochi, in termeni de culoare, variatii ale texturilor - este pur si simplu uimitor de vazut. Este minunat sa fii inconjurat de apa calda si sa observi cum viata marina se desfasoara in fata ochilor tai". In aceasta zona se organizeaza periodic excursii subacvatice pentru turisti, insa acestia sunt sfatuiti sa nu se apropie foarte mult de recifuri, intrucat risca sa produca daune deloc de ignorat.
New Orleans, Louisiana, SUA
Nimeni nu stie exact cat de mult poate creste nivelul marilor, odata cu ridicarea temperaturilor medii. Rezultatul final este inca o necunoscuta, insa una care oricum nu poate genera sau aduce ceva bun. Unul dintre scenariile apocaliptice este legat de topirea masiva a ghetarilor de la poli. Din pacate, procesul a inceput deja, iar semnalele de alarma sunt din ce in ce mai dese si mai intense. Fenomenul inregistreaza o tendinta ascendenta, si odata cu ea, si nivelul marilor atinge cote alarmante. "Nu se stie exact daca ghetarii vor ajunge sa se topeasca de tot, insa stim ca nu se va intampla chiar in urmatorii 10 ani", este de parere Henson.
Insa pentru orasele din apropierea coastelor marine, printre care si New Orleans, perspectivele nu sunt deloc incurajatoare. Acestea se afla deja la nivelul marii, prin urmare si cea mai mica crestere a nivelului marii le poate fi fatala. In aceste cazuri speciale, timpul nu mai poate fi masurat in decade, deoarece un dezastru poate avea loc de la an la an. Pentru orasele de genul New Orleans-ului, zilele sunt numarate, iar continuarea existentei lor depinde numai de oameni si de constructia unor baraje rezistente, care ar putea tine piept apelor. Henson este de parere ca in vreme ce New Orleans-ul mai are o sansa in urmatorii ani, drumurile catre Louisiana vor fi mai dificile in viitor, deoarece se asteapta ca inundatiile sa fie din ce in mai dese in acesta zona.
Parcul National Muntii Stancosi, Colorado, SUA
Iernile in zonele muntoase au fost foarte reci, iar temperaturile care scadeau adeseori sub -30 de grade Celsius in zile consecutive erau de natura sa opreasca orice incercare temerara de activitate. Tocmai aceste conditii improprii aveau puterea de a stopa actiunile de inmultire sau raspandire a speciilor daunatoare habitatului respectiv. Insa iernile din ultimii ani s-au aratat foarte blande, iar populatia de greieri s-a inmultit considerabil, oferind multiple motive de ingrijorare biologilor.
"Invazia greierilor a atins proportii epidemice ca urmare a schimbarii climatului", declara Kyle Patterson, purtatorul de cuvant al Parcului. Aceste mici insecte sunt cauza multor probleme ale Parcului National Muntii Stancosi, localizat in nord-vestul orasului Denver. Henson ne recomanda sa vizitam cat mai curand aceasta locatie, pentru a fi siguri ca inca mai putem admira frumusetile sale originale. "Anumite paduri sau parcele cu copaci au o frumusete ciudata, data de culori neobisnuite, insa vizitatorii trebuie sa stie ca acest lucru nu este neaparat si normal", avertizeaza Henson. In timpul verii, Parcul este ideal pentru o promenada pe cont propriu sau pentru o vizita in cadrul excursiilor organizate, iar in timpul iernii locul este propice pentru practicarea sporturilor de iarna.
Ghetarii alpini, Elvetia
Alpii europeni au o inaltime mai mica decat cea a Muntilor Stancosi din America de Nord, prin urmare sunt mult mai expusi pericolului topirii ghetarilor. Fenomenul incepe deja sa isi faca simtita prezenta, iar pericolul este dublu. Pe langa tulburarea echilibrului natural al ecosistemului din zona si producerea de pagube materiale iminente, celebrele statiuni si partii alpine vor deveni istorie.
Un expert climatolog austriac a declarat recent pentru National Geographic ca exista posibilitatea ca ghetarii sa dispara in totalitate intre anii 2030 si 2050. Un raport din 2006 aproximeaza ca acestia se vor topi complet pana la sfarsitul secolului. Autorul cartii ne asigura de faptul ca Alpii sunt o imagine care merita intiparita pe retina si nimeni nu il poate contrazice in aceasta privinta
Padurea tropicala din Amazon, Brazilia
Defrisarile masive continua sa fie una dintre cele mai mari probleme de mediu din Amazon, cea mai mare padure tropicala din lume. In vreme ce localnicii si marile corporatii avide de castig distrug padurea pentru a crea ferme sau terenuri in vederea cultivarii plantelor pentru biocombustibil, schimbarea climatului nu face decat sa inrautateasca deja starea precara a lucrurilor. "Exista totusi teama ca oamenii vor avea si un feed-back pentru actiunilor lor, in momentul in care defrisarile masive vor accentua tendinta climatului de incalzire si de uscare a aerului", specifica Henson.
\
Cea mai buna cale pentru a patrunde in ascunzisurile si itele padurii tropicale este cu barca. In acest mod, echilibrul ecosistemului tropical va fi mai putin afectat de prezenta umana. Desigur, chiar si asa, vizitarea Amazonului cu ajutorul unei ambarcatiuni nu este un lucru atat de simplu pe cat pare. Pentru ca este vorba despre un drum foarte lung, poluarea oricum exista, este practic inevitabil sa nu lasi urme ale trecerii pe acolo. Atat Henson, cat si ecologistii recomanda turistilor amatori de senzatii tari sa uite totusi de aceasta destinatie. Este primul pas necesar salvarii acestui ecosistem atat de fragil, ferit pentru multa vreme de influenta nefasta a oamenilor.

Sursa: CNN si descopera