Telekinezia, un mit urban?
Articole similare
Susținerile extraordinare au nevoie de dovezi extraordinare. (Carl Sagan)
Oameni care folosesc puteri speciale pentru a muta din loc obiecte ușoare. Se vorbește adesea despre ei și această putere a lor poartă numele de telekinezie. Circulă relatări nemaipomenite despre acești oameni. Nina Kulaghina poate fi văzută în filme alb-negru (le găsiți pe YouTube) cum mișcă obiecte fără a le atinge. Se spune că abilitățile ei au fost studiate de către oameni de știință sovietici și a fost supravegheată chiar de către KGB. Israelianul Uri Geller putea (poate și acum) să miște de la distanță acul busolelor, putea să oprească ceasuri și să îndoaie linguri. Indianul Swāmī Rāma avea puterea de a mișca, tot fără să atingă, ace de tricotat. Iar lista ar putea continua. Fenomenul este suficient de straniu pentru a stârni imaginația. Dintotdeauna, lucrurile acestea extraordinare, învăluite de mister, care depășesc puterea de înțelegere a științei, poartă cu sine o puternică atracție pentru oricare dintre noi.
Două variante
Dar ce se întâmplă de fapt? Avem de-a face cu niște fenomene reale? Pot exista oameni cu asemenea abilități extraordinare? Pentru a putea răspunde la aceste întrebări avem la dispoziție două variante. Fie credem tot ce apare publicat prin lume legat de aceste fenomene, fie vom încerca să găsim dovezile care să susțină asemenea afirmații.
Prima variantă este cea a credulității. Suntem susținuți în credulitatea noastră de către literatura bogată care face referire la aceste fenomene stranii. Pe Kulaghina și pe Geller chiar îi putem vedea acționând de la distanță asupra obiectelor. mai știm că există și alți oameni extraordinari, cu puteri și mai mari. Ei se numesc magicieni și pot ridica în aer nu obiecte mici, ci chiar oameni. Și cu aceste întâmplări avem numeroase înregistrări video. Despre ei știm foarte bine că se folosesc tot soiul de trucuri, o recunosc ei înșiși, fără a ni le dezvălui. Și dumneavoastră, cu ajutorul unui mic magnet ascuns în căptușeala mânecii, puteți comanda acul unei busole sau să mișcați un ac pe masă. Puteți să vă folosiți și de forțele electrostatice pentru a mișca un pai din plastic. Puteți ave și dumneavoastră puteri telekinetice (poate am să vă demonstrez cândva câteva trucuri foarte spectaculoase). Rezumând, putem spune că varianta credulității, chiar dacă este una ușoară, nu ne va duce către un răspuns corect, către un răspuns despre care să putem spune că are valoare de certitudine rezonabilă. Ne va duce, cel mai adesea, într-o lume a poveștilor, în care orice devine posibil. Dar aceasta nu este calea cea mai potrivită pentru a verifica adevărul telekineziei.
Cea de-a doua variantă este cea pe care vom merge noi. Este calea rațiunii, a gândirii care impune existența unor dovezi pentru a putea afirma ceva. Putem crede că Uri Geller are puteri deosebite, dar credința noastră se va prăbuși atunci când vom afla că a fost invitat, în 1973, la o emisiune de televiziune, transmisă în direct, și, ca prin farmec, și-a pierdut orice putere. Era normal să se întâmple asta, pentru că spectacolul fusese pregătit în prealabil cu ajutorul lui James Randi, un magician, astfel încât să fie eliminată orice posibilitate de a trișa. Atunci când căutăm dovezile este foarte important să eliminăm orice posibilitate de a fi înșelați, cu sau fără voia noastră. Pentru fenomenele extraordinare, cum este și telekinezia, se aplică un principiu rațional extrem de dur, pe care l-a enunțat și Carl Sagan: susținerile extraordinare au nevoie de dovezi extraordinare.
În acest videoclip James Randi ne vorbește despre ”gândirea magică” și gândirea rațională. Ne oferă mai multe exemple dar, pentru textul de față, este important ce se întâmplă de la minutul 5:50. Acolo este prezentat spectacolul oferit de Geller, atunci când a fost împiedicat să își folosească trucurile.
Cautând dovezile
Problema cu telekinezia vine din faptul că cel care încearcă să o dovedească poate fi oricând indus în eroare, câtă vreme și-a pregătit un protocol experimental care să elimine orice dubiu. În numărul din ianuarie-februarie 2007 al revistei ”Știință și tehnică” am dat un exemplu, credem noi amuzant, în acest sens. Acum doar o să rezumăm acel articol, pe care îl voi publica altădată în varianta sa completă. Este vorba despre ”Project Alpha”, organizat la Universitatea Washington în 1979. Era o cercetare amplă prin care se încerca să se demonstreze că exist oameni care au puteri paranormale, printre care și capacități telekinetice. Aflând de proiect, James Randi, magicianul despre care aminteam mai devreme, a trimis o scrisoare, către grupul de experimentatori, în care le explica, pe puncte, că este nevoie de o procedură experimentală capabilă să înlăture orice posibilitate de ”manipulare” a experimentului. Și-a oferit și sprijinul direct în desfășurarea seturilor experimentale. A fost refuzat politicos. Pus în fața acestei stări de lucruri, Randi decide să pregătească rapid doi tineri, Steve Shaw și Michael Edwards, pe care i-a trimis să participe la selecția candidaților pentru Project Alpha (desigur, fără a îi informa pe experimentatori). Cei doi tineri învățaseră destule trucuri ”magice” și au trecut cu brio toate testele la care au fost supuși, fiind selectați pentru a participa la experimentul de la Universitatea Washington. A urmat un adevărat regal paranormal. Cei doi erau capabili să îndoaie linguri, să citească texte ascunse în plicuri închise, ardeau siguranțele electrice numai prin ”puterea gândului” și chiar mișcau, cu puteri telekinetice, peste noapte, obiecte care erau închise într-un acvariu, plasat într-o cameră încuiată! Toate astea le făceau sub atenta supraveghere a experimentatorilor! O supraveghere din care nu lipsea monitorizarea video! Entuziasmul cercetătorilor era solicitat la maximum. Aveau dovada existenței manifestărilor paranormale. A fost elaborat chiar și un studiu științific, prin care să se anunțe extraordinarele rezultate obținute. Totul s-a prăbușit, precum un castel din cărți de joc, atunci când Randi a dezvăluit înșelăciunea. Așa cum spuneam, atunci când experimentezi (este valabil pentru orice domeniu al științei) trebuie să îți iei toate măsurile pentru a elimina orice sursă de eroare.
Există în prezent experimente riguroase care să demonstreze existența capacităților telekinetice? Nu există nici unul. Toate cazurile pe care le-am menționat la începutul acestui text nu au fost supuse unei examinări riguroase.
James Randi (Credit: James Randi Foundation) Aici permiteți-mi să deschid o paranteză. Unul dintre miturile urbane susține că oamenii de știință sunt reticenți în a lua în seamă fenomenele paranormale, inclusiv telekinezia, pentru că sunt încorsetați într-un sistem rigid, un ”establishment” care elimină tocmai fenomenele extraordinare. Nimeni nu va vrea să dărâme fundamentele ”sacrosancte” ale științei zise ”oficiale”.
Acest lucru este foarte departe de adevăr. Este suficient să vă aruncați o privire pe orice istorie a științei, pentru a vedea că eroii ei sunt tocmai cei care au revoluționat-o, cei care i-au dărâmat fundamentele de la un moment dat. Cei care descoperă lucruri noi, neluate în seamă până la ei, sunt eroii științei. În ceea ce privește telekinezia, dacă fenomenul al fi unul demonstrat fără urmă de îndoială, atunci multe lucruri ce țin de fizica modernă nu ar mai sta în picioare. Ar trebui identificate mecanisme fizice noi, prin care mintea umană să poată acționa asupra materiei și asta ar duce la o revoluție de o amploare nemaiîntâlnită în istoria științei. Multe dintre legile fizicii, cum ar fi conservarea impulsului și conservarea energiei, și-ar înceta caracterul universal. Această constatare ar îndemna la o cercetare în detaliu a fenomenelor telekinetice. Lucrurile ar fi simple, pentru că nu sunt deloc costisitoare. Gândiți-vă și dumneavoastră: cheltuim mult peste zece de miliarde de dolari, pentru a avea confirmarea existenței bozonului Higgs. Dacă el nu ar fi fost găsit, atunci mecanica cuantică ar fi fost în mare dificultate, unul dintre stâlpii ei prăbușindu-se. Și totuși s-au cheltuit acești bani pentru a verifica teoria. Un experiment riguros de telekinezie este ieftin și nu necesită echipamente sofisticate, iar consecințele pentru știință ar fi chiar mai mari, decât infirmarea existenței bozonului Higgs. De ce nu avem o confirmare? Poate că nu o avem pentru că aceste fenomene pur și simplu nu există.
Dar să nu ne grăbim. Putem afirma cu suficientă certitudine că fenomenele telekinetice nu există la scară macro. Nu există nici un experiment riguros prin care să se demonstreze că există măcar un om pe această planetă, care să poată deplasa obiecte prin simpla putere a gândului. Vom numi ”macrotelekinezie” acest tip de manipulare a obiectelor de la distanță. Am mai putea avea un tip de telekinezie, cea la scară micro, sau cuantică. Și în această zonă s-au desfășurat cercetări intense.
Un exemplu în acest sens îl constituie Princeton Engineering Anomalies Research Lab (Laboratorul de Cercetare a Anomaliilor de la Princeton). Aici s-a încercat ceva foarte simplu. A fost folosit un generator electronic de numere aleatoare. Subiecții erau rugați să influențeze, prin simpla putere a gândurilor, șirul de numere care, altfel, ar fi fost generate la întâmplare. De exemplu, erau rugați să facă mașina să genereze șiruri de numere mari. În cei 28 de ani de funcționare a laboratorului s-au adunat baze de date experimentale uriașe. Analiza lor, atunci când este făcută de partizanii telekineziei, indică o abatere ”mică, dar semnificativă”, atunci când generarea numerelor aleatoare este influențată de către gândurile operatorului uman. Dar când analiza rezultatelor este făcută de către alții, de către oameni de știință care, eventual, nu sunt partizanii telekineziei, lucrurile se schimbă radical. În articolul ”Examining psychokinesis: The interaction of human intention with random number generators -A meta-analysis” (Examinând telekinezia cu ajutorul unui generator de numere aleatoare: o metaanaliză), publicat de către Holger Bösch, Fiona Steinkamp și Emil Boller în Psychological Bulletin din iulie 2006 se face o analiză de detaliu a 380 de studii privitoare tocmai la influențarea generării de numere aleatoare. Aici se arată că ”efectul a fost invers proproțional cu dimensiunea eșantionului”. Asta vrea să însemne că pe măsură ce numărul de încercări de influențare a generării de numere aleatoare creștea în cadrul unui experiment, eficiența influențării, prin puterea minții, scădea. Aici se cuvine să spunem că analiza rezultatelor unor asemenea experimente se face statistic. Adică se compară niște probabilități. Dar probabilitățile ascultă de legea numerelor mari. Dumneavoastră, dacă veți arunca cu banul, veți obține probabilitatea de 0,5 de apariție a capului, numai dacă veți face operația de un număr foarte mare de ori. Cu cât numărul de aruncări este mai mic, cu atât abaterea de la legea probabilității este mai mare. Tot în studiul amintit se mai remarca faptul că ”O simulare [prin metoda] Monte Carlo a arătat că […] rezultatele [din studiile supuse metaanalizei] ar putea fi consecința unei publicări părtinitoare ale rezultatelor.” (Metoda Monte Carlo este un puternic instrument de calcul statistic.) Altfel spus, au fost favorizate spre publicare acele rezultate care ofereau un sprijin pentru convingerile autorilor. Credem că lucrurile sunt clare. Nu putem afirma nici în acest caz că avem de-a face cu ceva spectaculos. Pur și simplu se întâmplă că, din dorința de a descoperi ceva de-a dreptul revoluționar, apare o anume ”orbire” care dirijează interpretarea. Să nu uităm: avem de-a face cu ”susțineri extraordinare”. Acestea nu pot fi confirmate decât prin ”dovezi extraordinare”.
Și totuși…
Nu putem să nu lăsăm o mică, extrem de mică, portiță de scăpare pentru telekinezie. Putem spune acum doar că nu există nici un experiment care să o confirme clar și fără îndoială. Desigur, dovada nu ar fi greu de obținut, dar ea trebuie să se supună regulilor, procedurilor, de omologare a ei. Iar dacă se întâmplă că dv aveți calități telekinetice (sau orice capacitate ce ține de domeniul paranormalului) să știți că aveți posibilitatea, nu numai să intrați în istoria omenirii, ci și să câștigați bani frumoși. Fundația James Randi oferă un milion de dolari oricărei persoane care poate demonstra, în fața unei comisii, că are asemenea capacități. Provocarea a fost lansată încă din 1996 și a fost finanțată de către Rick Adams, unul dintre pionierii Internetului. Până acum nimeni nu a câștigat premiul… dar cine știe?… poate că există o mică portiță și cineva va demonstra că merită să câștige premiul. Și atunci să vedeți ce revoluție va fi în știință!
Din aceeasi categorie
http://stiintasitehnica.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu