sâmbătă, 21 septembrie 2013

Cargoul spațial Cygnus a plecat către Stația Spațială Internațională (foto, video)

4 / 4 imagini
Nu exagerez atunci când spun că suntem în plină revoluție în domeniul cuceririi spațiul cosmic. Acum revoluția este susținută de companiile private, care se implică din ce în ce mai mult în misiuni spațiale. Astăzi Orbital Sciences Corporation, a lansat în spațiul cosmic un cargou spațial care se va cupla la ISS pe 22 septembrie. Este vorba despre a doua companie privată, după SpaceX, care efectuează misiuni de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale.
Astăzi, la ora 1458 GMT, de pe cosmodromul Wallops, Virginia, SUA, a fost lansat cargoul spațial Cygnus, realizat de Orbital Sciences Corporation. Lansatorul a fost o rachetă Antares, a aceleiași companiie. Astfel, Orbital Sciences Corporation devine a doua companie privată care execută misiuni de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale. La bordul capsulei Cygnus se află 589 kg de materiale destinate astronauților de pe ISS.
jla_6492 201309180002hq_0 sep2_720
Imagini din timpul lansării. Credit:NASA
La ora la care scriu aceste rânduri Cygnus și-a depliat panourile solare, iar misiunea se desfășoară cu succes. Pe 22 septembrie este programată cuplarea cu Stația Spațială Internațională, care va fi realizată cu ajutorul brațului robot al ISS.

Pregătirea pentru lansare.
Lansarea cargoului spațial Cygnus.
O animație în care este ilustrată o misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale cu ajutorul cargoului spațial Cygnus.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi parcurse etapele misiunii Cygnus.
Surse: NASA, Orbital Sciences, SpaceRef

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu