Un proiect ce are ca obiectiv săparea
unui tunel în «inima» unui supervulcan din sudul Italiei a fost aprobat,
în ciuda temerilor că ar putea pune în pericol populaţia oraşului
Napoli, expunând-o la riscul unor cutremure sau explozii.
Agenţia italiană ANSA a relatat că Luigi de Magistris, primarul oraşului
Napoli, a aprobat forarea unui puţ cu o adâncime de 500 de metri.
Proiectul ce poartă numele „ Campi Flegrei Deep Drilling Project” a fost
creat de mai mulţi oameni de ştiinţă din lume pentru a analiza caldera
Campi Flegrei, o formaţiune geologică situată la câţiva kilometri la
vest de Napoli. Cercetătorii doresc să afle dacă acest supervulcan,
format de-a lungul a mii de ani în urma prăbuşirii mai multor vulcani,
reprezintă un pericol pentru populaţia din jur.
Oamenii de ştiinţă estimează că, în cazul în care Campi Flegrei va
erupe, repercursiunile ar atinge o scară planetară, ducând la moartea a
milioane de persoane şi având un impact semnificativ asupra climatului.
Riscul unei astfel de erupţii masive este mic, asigură ei.
Iniţial, organizatorii proiectului intenţionau să foreze 4 kilometri sub
calderă, însă planul a fost abandonat după ce fostul primar al oraşului
Napoli s-a opus, ca urmare a faptului că mai mulţi oameni de ştiinţă au
evaluat ideea ca fiind periculoasă.
Benedetto De Vivo, geochimist la Universitatea din Napoli, a declarat că
săpăturile ar putea duce la o activitate seismică care, la rândul ei,
ar putea genera o explozie dacă magma intră în contact cu fluidele
aflate în stare de înaltă presiune ce se găsesc la 3 kilometri sub sol.
„Nimeni nu poate estima cât de mare ar fi această explozie, dar ar putea
reprezenta un risc pentru populaţia din jur”, a declarat De Vivo.
Giuseppe De Natale, coordonatorul proiectului, a declarat că puţul-pilot
va fi săpat „în câteva luni” şi va fi urmat de un alt puţ, ce va atinge
o adâncime de 3,5 kilometri. De Natale afirmă că informaţiile ce vor fi
obţinute cu ajutorul senzorilor situaţi la adâncime vor permite o mai
bună înţelegere a fenomenelor ce au loc în vulcan, deschizând calea spre
extragerea energiei geotermale din acesta.
Sursa: Science
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu