sâmbătă, 18 februarie 2012

NASA a măsurat ritmul incredibil în care se topesc gheţarii

NASA a măsurat ritmul incredibil în care se topesc gheţarii Galerie foto (2)
NASA a efectuat cu ajutorul sateliţilor prima măsurătoare exactă a ritmului de topire a gheţarilor de pe Terra. Rezultatele studiului arată că 150 de miliarde de tone de gheaţă dispar anual, crescând cu 4 milimetri nivelul oceanului planetar.
Cercetarea a măsurat topirea gheţarilor înregistrată între 2003 şi 2010. Specialiştii NASA anunţă că între anii studiaţi, Terra a pierdut 4,3 trilioane de tone de gheaţă, nivelul oceanului planetar crescând cu 12 milimetri. Pentru a ilustra volumul imens de gheaţă ce s-a topit de-a lungul acestor ani, cei de la NASA au explicat că aceasta ar fi fost suficientă pentru a acoperi toată suprafaţa Statelor Unite ale Americii cu un strat de gheaţă de 50 de centimetri grosime.
Groenlanda şi Antarctica sunt regiunile în care s-a înregistrat cel mai accentuat ritm al topirii, în cele două zone constatându-se un sfert din topirea înregistrată la nivelul întregii planete.
"Anual, Pământul pierde o cantitate imensă de gheaţă, iar aceste noi rezultate ne vor ajuta să răspundem la întrebări importante ce se referă la creşterea nivelului oceanului planetar şi la modul în care regiunile reci ale planetei reacţionează la schimbările climatice", a afirmat profesorul John Wahr, conducătorul studiului.
Cercetătorii de la NASA au dat publicităţii o hartă pe care se poate observa cantitatea de gheaţă pe care planeta a pierdut-o între 2003 şi 2010. Zonele colorate în albastru reprezintă regiunile în care volumul de gheaţă s-a redus, iar cele colorate în roşu reprezintă zonele în care s-a înregistrat o creştere a volumului de gheaţă.

Sursa: NASA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu