Durmitor – o gură de rai muntenegrean

• 
  

Autor: Nicolae Pârlog

La începuturi a fost doar muntele. Apoi renumele muntelui a trecut şi asupra parcului naţional care-l înconjoară. Astăzi, întregul ţinut al Durmitorului este considerat de toţi muntenegrenii, nici mai mult, nici mai puţin decât ”comoară naţională”. Cine are norocul să-l viziteze, se va convinge pe deplin de justeţea aprecierii muntenegrenilor la adresa unuia dintre cele mai importante şi valoroase parcuri naţionale din Europa.

Muntele botezat de păstorii aromâni

Cu siguranţă că, la auzul numelui cu rezonanţe româneşti ale acestui munte-parc naţional, mulţi români sunt uimiţi de asemănarea fonetică dintre termenii Durmitor-dormitor.

Nu greşesc deloc, cea mai frumoasă rezervaţie muntenegreană a fost, pe vremuri, loc de popas pentru turmele păstorilor vlahi-aromâni care au străbătut Balcanii în eterna transhumanţă a acestor fraţi români de la sud de Dunăre.

Datorită locurilor de popas şi adăpost oferite, Durmitorul a fost de la începuturile sale loc preferat de odihnă pentru păstorii vlahi. Asemănările surprinzătoare nu se opresc aici, pe teritoriul fostei Iugoslavii existând şi alte toponime de origine aromână, ca o dovadă a prezenţei în zonă a etnicilor vlahi. Întâlnim, spre exemplu, Muntele Visitor, adică visător, sau Muntele Cipitor, adică aţipitor în acelaşi dialect aromân...

Din punct de vedere geografic, Parcul Naţional Durmitor acoperă platoul montan al Durmitorului, alături de valea săpată de râul Tara, ce a dat unui spectaculos canion.

Din cauza aşezării geografice şi a altitudinii ridicate, rezervaţia este influenţată de două tipuri de microclimat distincte: mediteranean şi cel alpin-continental.

Din punct de vedere strict geologic, Muntele Durmitor şi Canionul Tara s-au format în era Mezozoică, mai precis din Triasicul inferior, până în Cretacicul superior, orogeneza continând în perioadele Terţiarului şi Cuaternarului. Formaţiunile geologice predominante sunt alcătuite din calcare triasice, jurasice şi cretacice.

Datorită reliefului carstic deosebit de bine reprezentat, rezervaţia conţine un număr de peste 200 peşteri, majoritatea amenajate pentru accesul turiştilor. Cea mai renumită este Ledina Pecina, situată la altitudinea de 2.100 metri, cu ale sale stalagmite de gheaţă care depăşesc înălţimea de 3 metri.

Convinse de frumuseţea şi originalitatea întregii zone, autorităţile iugoslave de după cel de-al doilea Război Mondial, au decis, în anul 1952, să înfiinţeze Parcul Naţional Durmitor, care avea să includă, în afară de muntele omonim, şi canioanele săpate de râurile Tara, Susica şi Draga, precum şi platoul Komarnica. De fapt, Adunarea Populară din Republica Socialistă Yugoslavă Muntenegru a hotărît ca pe data de 6 septembrie 1952 să ridice, concomitent, ţinutul Durmitorului la rang de rezervaţie naturală şi Parc Naţional. Ulterior, peisajele spectaculoase, nemaiîntâlnite nicăieri în lume, au dus la includerea Durmitorului în World Heritage List, încă din anul 1980.

Comorile naturii din Durmitor

Parcul Naţional este cu adevărat o minune, salvată la timp de invazia omului. Întreaga regiune a Durmitorului este cea mai importantă parte din lanţul munţilor Dinarici, fiind caracterizată de munţi înalţi, păduri abundente de pini, prăpăstii ameţitoare şi lacuri glaciare. Canionul râului Tara, cu a sa lungime de peste 80 kilometri şi adâncime maximă de 1.300 metri, este al doilea ca mărime din lume, după Marele Canion din Arizona.

Canionul Tara (în dialectul sârbesc muntenegrean: Kanjon Tare) este mărginit pe ambele maluri de peste 80 de peşteri şi a fost amenajat recent pentru practicarea raftingului. Cel mai vijelios şi dificil traseu de rafting acoperă distanţa de 18 kilometri dintre punctele Brstnovica şi Scepan Polje.

Parcul Naţional cuprinde şi cel mai înalt pisc montan din Muntenegru, vârful Bobotov Kuk, care atinge înălţimea de 2.522 metri. Tot în Durmitor se mai pot întâlni 18 lacuri glaciare, unul mai frumos decât celălalt, 5 canioane de proporţii mai mici, 25 vârfuri de munte de peste 2.200 metri înălţime, 748 izvoare cu apă potabilă, numeroase fragmente de pădure virgină cu arbori care uneori depăşesc vârsta de 500 ani, precum şi peste 2.000 kilometri de poteci şi trasee marcate.

Un număr de şapte zone din Durmitor au primit statutul de rezervaţii speciale; printre ele se numără pădurile virgine din regiunea Mlinski, Canionul Susica, lacul Barno, lacul Zabojsko, Canionul Tara, precum şi morile de apă de pe râul Tara, cele din urmă fiind obiective de imensă valoare istorică şi culturală.

Biodiversitate şi turism

La fel ca alte rezervaţii din Muntenegru, precum Biogradska Gora, Lovćen sau Lacul Skadar, Durmitorul are o floră deosebit de bogată şi variată. Botaniştii au identificat până în prezent un număr de 1.325 specii de plante, clasificate în 484 genuri şi 129 familii.

Durmitorul este acoperit de păduri dese de brad şi pin, iar în zonele mai înalte cresc desişuri întinse de ienupăr. Fauna are reprezentanţi tipici pentru ecosistemul Dinaricilor de nord. Parcul deţine una dintre ultimele păduri virgine de pini negri din Europa, care cresc pe soluri unde se întâlnesc de obicei păduri de fagi.

Păsările sunt reprezentate prin 163 specii, dintre care unele sunt sedentare, rămânând pe tot timpul anului în Durmitor. În cursurile de ape curgătoare, precum şi în lacurile glaciare, se întâlnesc diferite specii de peşti, majoritatea din familia salmonidelor. Amfibienii şi reptilele sunt de asemenea foarte bine reprezentate.

Durmitorul este o adevărată insulă de refugiu pentru multe specii de mamifere dispărute sau devenite foarte rare în peisajul faunistic al Balcanilor. Se pot întâlni încă urşi, lupi, râşi, cerbi, vidre, veveriţe, jderi, mistreţi.

Accesul în Durmitor se face de obicei din Belgrad, pe autostrada spre Plieva, trecând prin Mojkovac, până se ajunge în Podgorica, capitala Muntenegrului. Din Podgorica se poate ajunge cu automobilul în Žabljak (care, aşezat la 1.456 metri altitudine, este cel mai înalt oraş din Balcani) în imediata apropiere a rezervaţiei. Din Podgorica exista două linii speciale de autobuz destinate turiştilor care vor să meargă în Durmitor. Autobuzele vă lasă în Pljevlja şi Žabljak. Din Belgrad şi Bar, există de asemenea posibilitatea de a lua trenul până în Mojkovak.

În apropiere de Žabljak, au avut loc numeroase lupte în perioada ultimului Război Mondial, iar evenimentele au fost marcate prin opt monumente dedicate eroilor sârbi căzuţi în luptă. Aici a avut loc bătălia de la Sutjeska din anul 1943, când partizanii sârbi conduşi de Tito s-au confruntat cu trupele Germaniei naziste şi Italiei fasciste.

Un obiectiv deosebit este şi podul Đurđevića de peste râul Tara. A fost construit între anii 1937-1940 de către inginerii şi proiectanţii Mijat Trojanovic şi Isaac Ruso. Când a fost terminat, era cel mai mare pod de beton din Europa, cu lungimea de 365 metri şi înălţimea ameţitoare de 172 metri deasupra apelor Tarei.

Iarna, schiul şi, mai nou, snowboarding-ul au devenit activităţile favorite ale turiştilor din Durmitor. Alte atracţii foarte căutate sunt lacurile glaciare, cel mai celebru între ele fiind incredibilul Lac Negru. De reţinut că taxa de acces în rezervaţie este de 2 euro, iar camparea de o noapte costă 3 euro pentru un cort mic şi 5 euro pentru un cort destinat mai multor persoane. Pescarii împătimiţi trebuie să scoată din buzunar 20 euro zilnic pentru prilejul de a captura păstrăvii uriaşi care înoată în apele de aici.

Se pare că muntenegrenii au înţeles perfect că natura intactă trebuie protejată cu orice preţ, iar turiştii care vor să se bucure de frumuseţile Durmitorului trebuie să plătească pentru acest privilegiu deosebit.