Care este cea mai închisă ţara din lume ? Unii s-ar gândi la o monarhie conservatoare dornică să-şi păstreze intactă tradiţia cum e Bhutanul, alţii la o ţara unde clanurile îşi dispută fiecare colţ de stradă cum ar fi Somalia, dar mulţi ar spune că probabil o ţară dictatorială ca Myanmar, Turkmenistan sau Coreea de Nord sunt cele mai închise ţări din lume... Ei bine, am fost în Coreea de Nord, ultimul bastion al comunismului "pur" de pe Pământ... şi nu a fost chiar aşa de greu de intrat.... şi nici de ieşit :)
În 2004, ajungeam pentru prima oară la Beijing, în China... Eu am obiceiul ca peste tot să pun mâna pe broşuri şi reviste destinate turiştilor, aşa că m-am umplut cu un vraf de reviste încă de la aeroport. Iar printre sutele de reclame cu hoteluri, agenţii de turism, restaurante sau câte şi mai câte, un anunţ mi-a atras atenţia... agenţia Koryo Tours organiză tururi în Coreea de Nord. Wow, super tare, mi-am zis. Am notat adresa de mail şi am verificat... într-adevăr, Koryo Tours era o agenţie britanică cu sediul în China specializată în tururi în ultima ţara comunistă de pe planetă... E drept, existau diverse restricţii (să nu fi cetăţean american, să nu fi jurnalist, să mergi doar cu ghidul, să nu filmezi, să nu te întorci cu spatele la statuia lui Great Leader, şamd...)... Nimic, însă aberant, aşa că i-am înregistrat în planurile de viitor.
Câţiva ani mai târziu, din nou la Beijing. De data asta, aveam mai mult timp la dispoziţie, aşa că am decis - este timpul să merg în Coreea de Nord ! Le-am trimis un mail, agenţia mi-a trimis un link să completez un formular, să scanez o poză, mă rog, nimic ieşit din comun... Între timp, condiţiile se mai democratizasera - nu era obligatoriu să mai mergi cu grupul, puteai să ai un "private group", puteai vizita ţara chiar dacă erai singur (noi am fost doi, dar am întâlnit câţiva călători solitari prin Coreea de Nord), mai nou, puteai să filmezi ce îţi doreşti mai puţin forţele armate şi spectacolul Arirang, condiţii mai relaxate... Ne-am înţeles că avansul îl voi plăti cu o săptămâna înainte de a pleca în Coreea de Nord, adică în ziua când aterizăm la Beijing.
Câţiva ani mai târziu, din nou la Beijing. De data asta, aveam mai mult timp la dispoziţie, aşa că am decis - este timpul să merg în Coreea de Nord ! Le-am trimis un mail, agenţia mi-a trimis un link să completez un formular, să scanez o poză, mă rog, nimic ieşit din comun... Între timp, condiţiile se mai democratizasera - nu era obligatoriu să mai mergi cu grupul, puteai să ai un "private group", puteai vizita ţara chiar dacă erai singur (noi am fost doi, dar am întâlnit câţiva călători solitari prin Coreea de Nord), mai nou, puteai să filmezi ce îţi doreşti mai puţin forţele armate şi spectacolul Arirang, condiţii mai relaxate... Ne-am înţeles că avansul îl voi plăti cu o săptămâna înainte de a pleca în Coreea de Nord, adică în ziua când aterizăm la Beijing.
Odată ajuns în capitala Chinei, mă duc la Koryo Tours... la parterul unui mic bloc, la doi paşi de un mall plin cu "original replicas", împodobit cu postere realist-socialiste, tricouri, căni şi alte suveniruri nord-coreene (noroc că mi-am cumpărat suvenirurile nord-coreene la Beijing pentru că la Pyongyang n-am găsit pe nicăieri). Am plătit avansul, stabilit traseul, iar după o săptămână urma să decolăm spre capitala uneia dintre cele mai închise ţări din lume.
O săptămână mai târziu - aeroportul din Beijing. Dotaţi cu viză tipărită pe o hârtie (nu am nici un semn prin paşaport că aş fi fost în Coreea de Nord), cu biletul de avion, gata de saltul într-o altă dimensiune... Ne apropiem de poarta de îmbarcare şi acolo prima surpriză... nu ştiu exact ce au avut în minte cei de la aeroport, dar lângă poartă de îmbarcare spre Pyongyang, era o altă poartă de îmbarcare, de data asta spre Seul! Cozi lungi, ordonate, majoritatea bărbaţi, îşi aruncau priviri crunte de parcă ar fi vrut să se ucidă din priviri... Sper să nu fi fost şi vreun bubul de-al lui Pavel Corut că ar fi explodat ditamai terminalul... dar se pare că printre noi nu era nici un individ cu puteri excepţionale.
Eu, cuminţel, în rândul nord-coreean... spre Seul, mai zburau şi europeni, spre Pyongyang, doar noi doi. În coadă, toţi cu insignă lui Great Leader, Kim Ir Şen prinsă de nădejde deasupra inimii. Când a murit "Great Leader", pentru a mai ostoi jalea naţiunii, genialul fiu, Kim Jong II, cunoscut şi sub numele de "Dear Leader" a venit cu o idee cum altă decât una genială - toţi nord-coreenii care oricum îl aveau în inimă pe ilustrul decedat, să-l aibe şi deasupra inimii, mai precis o insignă cu poza lui "Great Leader". Naţiunea şi-a şters lacrimile, s-a pus pe produs insigne şi la puţin timp, orice cetăţean nord-coreean indiferent cum era îmbrăcat avea în dreptul inimii o insignă - am văzut chiar şi pe treningurile naţionalei de fotbal participantă la Campionatul Mondial din 2010. Aşa ca e uşor să distingi un nord-coreean pe stradă - are o insignă cu Great Leader deasupra inimii.
Zborul spre Pyongyang a fost ok. Din păcate, nu am zburat cu Air Koryo, compania naţională nord-coreeană, ci cu Air China, dar oricum avionul era plin cu nord-coreeni. După un scurt zbor deasupra mării, avionul a survolat sute de kilometri din "ţara dimineţilor liniştite" - unii cârcotaşi numind-o "ţara dimineţilor lihnite". Din avion, însă, mi se părea de neconceput cum milioane ar fi suferit de foame. Câmpul era impecabil lucrat, verde, e drept nu am văzut nici un tractor pe câmp, dar omenirea a supravieţuit liniştită mii de ani fără tractoare. Inclusiv din spaţiul aerian, Coreea de Nord sugera ordine şi disciplină!
Aeroportul din Pyongyang nici prea mare, nici prea mic... În afară de avionul nostru, pe pistă, stăteau cam plictisite vreo 10 avioane Air Koryo (care zboară doar de vreo 3 ori pe săptămâna la Beijing şi o data la Habarovsk, în Rusia) şi evident clădirea aeroportului înfrumuseţată cu pozele celor doi "leaders" - tatăl şi fiul parcă erau fraţi, amândoi apărând că nişte tovarăşi respectabili la vreo 30 - 40 de ani...
În ciuda aşteptărilor, controlul paşapoartelor a fost extrem de rapid. Nimeni nu poate ajunge în Coreea de Nord pe nupusă masă. Cel mai exotic grup era venit din Japonia - format din eleve de liceu din semnificativa comunitate coreeană de acolo. Timp de mai bine de 50 de ani, Coreea a fost ocupată de japonezi şi numeroşi coreeni au emigrat nu chiar de bunăvoie în Japonia pentru a face ceea ce stăpânii japonezi începuseră să aibe alergie - lucru în casă, curăţenie, munci grele în construcţii. După eliberarea Coreeii, mulţi au rămas în Japonia, iar urmaşii lor alcătuiesc o puternică comunitate fără cetăţenie japoneză (peste 600.000 oameni), destul de bine organizată, dar împărţită între fanii Coreii de Sud (cam 60% - aşa numiţii "Mindan") şi cei ai Coreii de Nord (25% din total, aşa numiţii "Chongryon"). Poate va aduceţi aminte de un fotbalist nord-coreean care plângea în hohote la intonarea imnului ţării sale la Campionatul Mondial de fotbal din 2010. Era Jong Tae-Se, coreean la a treia generaţie, născut în Japonia şi care a ales să joace pentru Coreea de Nord.
După controlul paşapoartelor, aşteptăm liniştiţi bagajele... Aici, însă, prima surpriză... jumătate dintre bagaje, inclusiv al meu au rămas bine mersi în aeroportul din Beijing. Se pare că peste 75% din zboruri au fost afectate datorită unei erori al sistemului de sortare din noul aeroport high-tec din capitala Chinei... Vai, ce ruşine !!! Ruşine, ruşine, dar eu ce fac în pantaloni scurţi şi doar cu un schimb în Coreea de Nord ? Ei, o să găsesc ceva de cumpărat prin marile magazine ale comerţului de stat !
Conform aşteptărilor, telefoanele mobile rămân la aeroport. Oficial, Coreea de Nord nu are un sistem de telefonie mobilă, dar circulă zvonuri că ar fi unul folosit doar de oficiali de rang înalt (în limbaj pre-revoluţionar - ştabii). Cât timp am avut telefonul la dispoziţie în aeroport, am căutat reţea, dar nu am găsit nici una, aşa că s-ar putea să fie doar un zvon... Sau să folosească alt sistem, nu GSM.
După controlul bagajelor (mă rog, la mine, cam lipsă) şi garderoba telefoanelor mobile şi a laptopurilor (nu aveam, dar trebuia lăsat de asemenea), trecem în fine în Coreea de Nord... Şi suntem întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze de echipă care va avea grijă de noi - ghidul principal, ghiduşa adjunctă, cică studentă la engleză în practică şi şoferul... orice grup, chiar dacă e format din o persoană sau zece, au parte de aceeaşi triadă - 2 ghizi vorbitori de engleză şi un şofer cică nevorbitor de engleză...
Demarăm în trombă pe autostradă pustie spre Pyongyang. Dacă sunteţi stressat de atâtea maşini, nu plecatul în vârf de munte este remediul, pentru că cel puţin prin România, nu se poate să nu daţi peste vreun SUV sau ATV. Soluţia este să călătoreşti în Coreea de Nord unde în mod cert nu vei fi stressat de prezenţa maşinilor. Autostrăzile şi şoselele sunt lărgi şi încăpătoare, doar că maşinile cam lipsesc.
Ghidul începe să ne recite din manualul de geografie - paralelele şi meridianele pe care se află mult-iubita lui patrie, populaţie, principalele oraşe, bogăţii naturale. Îmi aduce aminte de manualul după care am învăţat să dau la facultate în 1990 ! Cică suntem în plin sezon ploios, dar Slavă Domnului ( bine zis, lui Kim), e soare vom avea de o vreme toate cele 5 zile petrecute Coreea de Nord. interesante regulile - fotografiez filmez ce vreau vreau, dar nu oamenilor (exceptând cei care de acord pozeze), nici un caz forţele armate care la fiecare (exceptând la Panmunjon unde avem libertate de filmat pozat), se spectacolele la care vom . Vor fi ici colo reguli gen nu se poate / mausoleul Marelui Lider, statuia Marelui Lider trebuie pozată integral, nu poţi focusa pe anumite aspecte (oare nord-coreenii or fi auzit de Photoshop ?) alte câteva lucruri. principiu, reguli rezonabile.
Republica Populară Democratică Coreeană (cunoscută şi sub numele de Coreea de Nord) ocupă o bună parte din peninsula coreeană. Timp de aproape 1000 de ani, Coreea a fost un regat unit, aflat însă sub influenţa culturală a marii Chine vecine. Coreea a avut parte de două dinastii importante: Goryeo (918 - 1392), dinastia care a unificat Coreea şi a creat o administraţie civilă extrem de sofisticată, urmată de dinastia Joseon (1392 - 1910) care a condus Coreea timp de mai bine de 500 de ani. În 1910, Japonia a ocupat Coreea, anexând-o. A urmat o perioadă de 45 de ani timp în care cultură şi limbă coreeană au fost interzise, fostul palat imperial, simbol al suveranităţii coreene demolat, numele persoanelor schimbate. Numeroşi coreeni au fost strămutaţi în Japonia într-o stare de semi-sclavie, iar în timpul războiului, sute de mii de coreeni au fost trimişi pe front să lupte pentru Japonia şi zeci de mii de coreence au fost de asemenea trimise pe front pentru a servi că sclave sexuale (aşa numitele "comfort women").
După înfrângerea Japoniei, aliaţii au promis independenţa Coreii. Trupele de rezistentă coreene împreună cu aliaţii sovietici au pătruns dinspre Nord, iar trupele americane au debarcat în Sud. Linia de demarcaţie a fost stabilită pe paralelă 38, o demarcaţie care fusese propusă de ruşi şi japonezi în 1896, dar care nu a fost însă implementată datorită înfrângerii catastrofale a ruşilor de niponi în 1905 care a dus la cucerirea totală a Coreeii. În nord, partizanii comunişti conduşi de Kim Ir Şen au preluat puterea, iar în sud, în lipsă unei rezistente coreene non-comuniste, americanii au mizat în mare parte pe foştii colaboraţionişti şi criminali de război coreeni care îi sprijiniseră şi pe japonezi.
A urmat declararea independenţei celor două Coreei, sângerosul război din anii 50 şi diviziunea care continuă până în ziua de astăzi... Dar despre asta, mai târziu,
Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 78 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie le puteţi găsi pe www.imperatortravel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu