marți, 19 mai 2015

NASA a testat cu succes avionul-elicopter, o aeronavă care planează ca un elicopter, dar poate zbura ca un avion - VIDEO

11.05.2015 |
7 Comentarii
FOTO: NASA via Science Alert     + zoom NASA a testat cu succes avionul-elicopter, o aeronavă care planează ca un elicopter, dar poate zbura ca un avion - VIDEO
Galerie foto (1)
Inginerii NASA au testat cu succes o aeronavă fără echipaj care poate să decoleze, să aterizeze şi să planeze ca un elicopter, dar şi să zboare pe orizontală ca un avion cu aripi fixe.
Aeronava care funcţionează pe baterie foloseşte un sistem de zece motoare precum şi aripi înclinate pentru a decola şi ateriza pe verticală. În cadrul unor testări recente, aeronava cunoscută drept ”Uns ca fulgerul” sau GL-10, a reuşit să treacă la zborul pe orizontală cu succes.
”Până acum am reuşit să facem asta în cadrul a cinci zboruri”, a precizat inginerul Bill Fredericks.
O aeronavă hibrid care poate să zboare pe verticală ca un elicopter, dar şi să acopere distanţe mari cu viteză ca un avion cu aripi fixe ar putea oferi avantaje enorme atât pentru operaţiuni militare cât şi pentru misiuni de căutare şi salvare.
Inginerii NASA spun că au construit 12 prototipuri până la dezvoltarea acestuia, model care şi-a propus să fie foarte aerodinamic.
”Fiecare prototip ne-a ajutat să răspundem la o serie de întrebări tehnice, la costuri reduse. Am pierdut o parte dintre primele prototipuri din cauza unor aterizări dure”, a recunoscut inginerul de proiect David North.
Sursă: Science Alert

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu