Cum să devii mai norocos: sfaturi ştiinţifice din partea unui expert
Cum să devii mai norocos: sfaturi ştiinţifice din partea unui expert
noroc, psihologie
+ zoom
Galerie foto (5)
Ghidul nostru pe calea norocului este un expert: dr. Richard
Wiseman, de profesie psiholog - în prezent profesor la Universitatea
Hertfordshire, din Marea Britanie -, un specialist respectat în domeniu
şi autor al unor cărţi de succes. Fără a contrazice ideea că întâmplarea
există, el insistă totuşi asupra ideii că o mare parte din
responsabilitatea pentru felul în care le merge oamenilor în viaţă le
revine lor înşişi, că probabilitatea de a ne merge bine poate fi
influenţată în mod conştient, că putem, efectiv, să ne sporim
considerabil şansele de a ni se întâmpla lucruri bune - adică "norocul -
prin propriile atitudini, comportamente, acţiuni.
- Interesant este că Richard Wiseman a fost - înainte de a deveni psiholog - iluzionist. Prin urmare, ştie multe despre deosebirea dintre iluzie şi realitate, despre felul în care oamenii pot fi făcuţi să creadă că văd lucruri care nu există şi despre felul în care credinţele iraţionale de tot felul influenţează vieţile oamenilor (de exemplu, superstiţiile şi convingerea că destinul ţi-e stabilit dinainte de a te naşte şi nu poţi să-l schimbi, orice ai face.) El este, printre altele, membru al Committee for Skeptical Inquiry (CSI), un grup de oameni de ştiinţă care investighează fenomene paranormale în încercarea de a găsi explicaţii raţionale, ştiinţifice, ale acestora. Nu rareori, investigaţiile în spirit pozitivist, ştiinţific, ale membrilor acestui grup au dus la demascarea unor falşi "magicieni", pretinşi mediumi şi fel de fel de persoane ce se pretindeau înzestrate cu puteri deosebite - în realitate fiind vorba doar despre amăgiri.
Richard Wiseman este autorul unor studii şi experimente care au arătat că, realmente, oamenii pot deveni mai norocoşi, adică mai predispuşi la apariţia, în viaţa lor, a unor întâmplări benefice; dar asta cu condiţia de a acţiona, nu de a sta cu braţele încrucişate, aşteptând norocul să pice din cer (şi plângându-se că nu pică).
Studiile s-au întins pe durata mai multor ani şi au implicat sute de persoane, de la adolescenţi de 18 ani până la pensionari de peste 80 de ani. Iar concluzia e poate dezamăgitoare pentru unii (cei care preferă să creadă în destin), dar încurajatoare pentru alţii: nu ne naştem cu norocul după noi, dar există printre noi persoane care, fără să îşi dea seama, aplică, în viaţa de zi cu zi, câteva principii de bază (patru, a descoperit Wiseman) care "creează" norocul de invidiat de care par să se bucure aceste persoane. Şi e încă mai încurajator faptul că putem "face ceva", putem recurge la aceste principii, le putem aplica în mod conştient pentru a spori numărul de evenimente benefice în viaţa fiecăruia dintre noi. Nu e vrăjitorie, nu e paranormal, nu e nimic de natură neexplicată ştiinţific - e vorba doar de psihologie, de cunoaşterea mecanismelor ce ne influenţează comportamentul, de înţelegerea influenţei pe care aceste comportamente o pot avea asupra desfăşurării evenimentelor în viaţa unui om.
Cine-i norocos?
Echipa lui Wiseman a început prin a întreprinde un sondaj, menit să arate: 1) câţi dintre oameni se consideră norocoşi şi câţi ghinionişti; 2) dacă norocul tinde să fie concentrat într-un domeniu sau două ale vieţii ori acoperă toate aspectele acesteia.
Sondajul a avut loc la Londra: timp de o săptămână, în centrul aglomerat al oraşului, la diferite ore, profesorul şi studenţii săi au abordat un mare număr de persoane, punându-le întrebări despre rolul pe care norocul îl juca în vieţile lor, în general, şi despre cât de norocoşi se considerau în ceea ce priveşte cariera, sănătatea, relaţiile amoroase, viaţa familială, latura financiară... Şi iată ce au constatat:
- 50% dintre respondenţi au afirmat că se consideră norocoşi
- 14% au declarat că se cred ghinionişti
- 36% au fost "neutri" - nu se simţeau nici deosebit de norocoşi, nici din cale-afară de ghinionişti
Ipoteze
De-a lungul timpului, mulţi s-au întrebat de ce unora pare să le mergă bine în viaţă şi altora nu. De ce norocul pare să se fi împărţit (vorba cântecului) aşa de puţin echitabil, unora revenindu-le "cu carul", iar altora "cu paharul" (din acelaşi cântec)? De ce unii par să aibă parte de câştiguri - de toate felurile -, în vreme ce alţii, în orice aspect al vieţii, par mai curând sortiţi pierderilor? De ce unora le merge bine şi în dragoste, şi în carieră, şi cu banii, şi cu sănătatea, în vreme ce alţii parcă atrag necazurile şi pagubele ca un magnet?
În cartea sa, The Luck Factor, Richard Wiseman citează exemple frapante: cazuri ale unor persoane care câştigaseră numeroase premii - aparate electrocasnice, vacanţe etc. - la tot felul de concursuri, unde nu trebuia să faci nimic decât să trimiţi un cod sau să răspunzi la o întrebare simplă, şi cazuri opuse, ale unor persoane ce păreau îngrozitor de ghinioniste - între ele, o femeie care izbutise să aibă nu mai puţin de opt (!) accidente de maşină, în cursul unei singure călătorii, pe o distanţă de vreo 80 km (plus diverse alte ghinioane; efectiv, biata de ea părea să aibă o capacitate fenomenală de a atrage spre ea nenorocul.)
În încercarea de a explica fenomenul - evident, nu prin influenţe astrale, karma etc. - au fost emise unele ipoteze în spirit ştiinţific; de pildă, existenţa unei însuşiri psihice speciale, de o natură încă necunoscută, totuşi, care conferă oamenilor capacitatea de a crea, în vieţile lor, ceea ce este cunoscut drept noroc sau nenoroc. O altă ipoteză avea în vedere inteligenţa, sugerând că oamenii mai inteligenţi ar fi şi mai norocoşi. Richard Wiseman a întreprins verificarea acestor ipoteze, începând cu cea a presupuselor abilităţi psihice care ar da oamenilor posibilitatea de a-şi influenţa norocul, în sens benefic sau în sens distructiv.
Cu ajutorul a cca. 700 de voluntari care au răspuns unui apel în mass-media, cercetătorul a încercat să afle dacă persoanele care se descriau drept norocoase aveau şanse mai mari să ghicească numerele extrase la loterie (6 din 49). Îmtr-un experiment-maraton, au adunat numerele pronosticate de respondenţi, înainte de extragere, au stabilit cele 6 numere care apăreau cel mai des în pronosticurile celor ce se autocaracterizau drept norocoşi şi apoi au aşteptat cu sufletul la gură extragerea (Richard Wiseman mărturiseşte că n-a rezistat tentaţiei şi a cumpărat un bilet de loterie cu cele 6 numere care apăreau cel mai frecvent în pronosticurile norocoşilor.)
Ce s-a întâmplat? Nu ştiu la ce vă aşteptaţi, dar de întâmplat s-a întâmplat că niciun un număr (nici măcar unul!) din cele şase numere puse pe bilet de cercetător nu a ieşit! Printre cei care câştigaseră ceva, se găseau tot atâţia norocoşi cât şi nenorocoşi (conform propriilor declaraţii). Nu s-a găsit absolut nicio corelaţie între numărul de câştigători şi cel de persoane audeclarate norocoase. Şi cu asta, consideră autorul, s-a dovedit că nu există nicio capacitate psihică de natură neelucidată care să intervină în structurarea "destinului" personal, care să explice norocul băftoşilor şi neşansa ghinioniştilor.
A urmat testarea ipotezei inteligenţei. Măsurând inteligenţa prin două tipuri de teste standard, folosite pe scară largă în psihologie, şi asociind rezultatele cu "cantitatea" de noroc de care păreau să dispună participanţii, nu s-a găsit, iarăşi, nicio corelaţie. Cei norocoşi nu erau mai inteligenţi decât nenorocoşii; aşadar, şi această ipoteză a căzut.
Personalitatea "norocoasă"
Şi totuşi, se pare că norocul are de-a face cu mintea umană, cu felul în care se omul se raportează la tot ceea ce este în jur, cu modul în care abordează această lungă şi incomparabilă provocare pe care o numim viaţă.
Richard Wiseman a emis atunci ipoteza că norocul, aşa cum este el înţeles de majoritatea oamenilor, se află într-o relaţie strânsă cu personalitatea.
Una dintre cele mai cunoscute direcţii în psihologia contemporană, rod al unor cercetări de decenii, abordează studiul personalităţii umane apelând la 5 dimensiuni ale acesteia, sau 5 factori fundamentali (Big Five, cum li se spune în literatura de limbă engleză.) Modelul psihologic al celor 5 factori (sau modelul OCEAN, după iniţialele denumirilor celor 5 factori) este larg utilizat în psihologie pentru a caracteriza personalitatea unui individ: evaluând aportul fiecărui factor, prin intermediul unor teste specifice, se poate stabili un profil al personalităţii.
(O - openness ) deschidere - spre experienţe noi, emoţii, aventură; curiozitate şi imaginaţie
(C - conscientiousness ) conştiinciozitate - autodisciplină, respectarea obligaţiilor, orientare spre scop; tendinţă spre organizare mai curând decât spontaneitate
(E - extraversion) - caracterul extravertit: energie şi emoţii pozitive, sociabilitate
(A - agreeableness ) - caracter agreabil: tendinţa de a fi empatic şi cooperant
(N - neuroticism) - nevrotism: tendinţa de a resimţi cu uşurinţă emoţii negative - furie, îngrijorare, senzaţia de fi vulnerabil
În studiul său, Richard Wiseman a comparat profilurile persoanelor norocoase şi nenorocoase din perspectiva celor 5 factori. Interesant: a rezultat că nici conştiinciozitatea, nici "agreabilitatea" nu au o influenţă asupra norocului în viaţă. Faptul de a avea voinţă, autodisciplină, nu a părut să fie caracteristic celor norocoşi şi să fi putut, astfel, explica faptul că le mergea bine în viaţă prin faptul că-şi urmăreau cu hotărâre scopurile. Nici măcar caracterul agreabil, empatic, nu s-a dovedit relevant, deşi poate ne-am fi aşteptat ca unii să aibă noroc pentru că primeau ajutor de la cei din jur, în schimbul simpatiei, afecţiunii şi ajutorului pe care ei înşişi le ofereau celorlalţi.
Însă, în ceea ce priveşte celelalte dimensiuni ale personalităţii... aici chiar se vedeau nişte diferenţe! Mari!
În ceea ce priveşte deschiderea spre lucruri noi, caracterul extravertit şi nevrotismul, au ieşit la iveală deosebiri considerabile, care explică, în opinia specialistului, de ce oamenii norocoşi întâlnesc întruna ocazii favorabile în viaţă, în vreme ce asemenea ocazii parcă îi ocolesc constant pe ghinionişti.
De fapt, ghinioniştii le ocolesc pe ele (ocaziile), în vreme ce norocoşii le prind din zbor şi le fructifică. O mai mare deschidere spre lucruri noi îi face să iasă din rutină şi să accepte noi provocări, spre deosebire de nenorocoşii care, mai puţin deschişi noului, ratează multe ocazii care i-ar duce spre schimbări favorabile. Caracterul extravertit, pronunţat în cazul norocoşilor, se traduce într-o sociabilitate care îi împinge să stea de vorbă cu alţii, făcându-şi astfel noi cunoştinţe (uneori chiar prieteni) din partea cărora pot primi sprijin, sub diverse forme, în vreme ce ghinioniştii, mult mai puţin extravertiţi, se comportă rezervat şi rămân închişi în sfera lor. Norocoşii manifestă, totodată, spre deosebire de ghinionişti, un grad scăzut de nevrotism, care îi face să abordeze încrezători şi calmi împrejurările noi, ceea îi face să pară competenţi, siguri de ei şi îi face pe ceilalţi să aibă încredere în ei; totodată, această atitudine calmă şi relaxată, în contrast cu crisparea ghinioniştilor cu scoruri mari la nevrotism, le dă norocoşilor capacitatea de a privi senin în jurul lor, remarcând astfel mai multe şanse favorabile, în toate aspectele vieţii.
Aşadar, a te găsi în locul potrivit la momentul potrivit, un lucru care pare esenţial pentru o viaţă plină de noroc, înseamnă, de fapt, crede Wiseman, a te găsi în starea de spirit potrivită.
Cei patru "stâlpi" ai norocului
După numeroase observaţii, teste şi experimente, Richard Wiseman a extras, din noianul de date adunate în anii de cercetări, cele 4 reguli de bază pe care le numeşte cele patru principii ale norocului şi care pornesc de la modul în care se comportă, în viaţa de zi cu zi, oamenii ce par binecuvântaţi de soartă cu un noroc de invidiat:
1) Sporeşte la maximum ocaziile de a întâlni şanse favorabile
Oamenii norocoşi observă, creează şi fructifică oportunităţile apărute în viaţa lor. Băftoşii care câştigau croaziere şi televizoare la concursuri nu aveau, pur şi simplu, un noroc porcesc; ei se implicau serios, participând la zeci (!) de astfel de concursuri, profitând, adică, de orice şansă care li se oferea. (Cei nenorocoşi se mulţumeau să se plângă că ei nu câştigă niciodată nimic, deşi nu participau aproape niciodată la asemenea concursuri.) Norocoşii îşi încercau norocul foarte des şi, din multele încercări, câteva reuşeau; evident, mai multe decât ale celor care încercau odată, de două ori şi, văzând că n-au câştigat nimic, renunţau. Iar această atitudine de "încearcă, poate iese" norocoşii o aveau în multe dintre aspectele vieţii lor.
Cum izbutesc, aşadar, aceşti oameni plini de noroc să aibă atâtea prilejuri favorabile? Ajutaţi de trăsăturile specifice personalităţii lor, îşi clădesc o reţea vastă de prieteni şi cunoscuţi şi păstrează contactul cu ei; au o atitudine mai relaxată faţă de viaţă, în general (fără a se concentra cu încrâncenare asupra unui anumit aspect, ceea ce i-ar face să piardă din vedere altele) şi sunt deschişi la experienţe noi.
2) Ascultă-ţi intuiţia
Oamenii norocoşi iau decizii bune ascultându-şi instinctele (sau intuiţia, sau cum vrem să-i mai zicem). Multe experimente (Richard Wiseman descrie câteva, în lucrarea sa, pentru a-şi argumenta poziţia) au arătat faptul că subconştientul nostru gândeşte, de multe, ori, foarte corect şi transmite mesaje clare; dacă le ascultăm sau nu, e alegerea noastră. Oamenii norocoşi, a constatat specialistul, au tendinţa să-şi asculte intuiţia în mai mare măsură decît ce nenorocoşi, care ignoră adesea semnalele de alarmă ale subconştientului şi, de aceea, iau decizii nefavorabile lor.
3) Aşteaptă-te la lucruri bune
Oamenii norocoşi au aşteptări pozitive de la viitor. Acest lucru îi motivează să persevereze, chiar dacă şansele par mici, pentru a-şi atinge scopul. De asemenea, se aşteaptă ca interacţiunile cu ceilalţi să fie încununate de succes, se aşteaptă să întâlnească oameni simpatici şi interesanţi în societate, competenţi şi productivi la locul de muncă. Având asemenea aşteptări, abordează contactele cu ceilalţi cu un zâmbet, cu o atitudine pozitivă care, foarte adesea, îi duce spre relaţii bune, spre productivitate, spre succes.
4) Transformă ghinionul în noroc
Oamenii norocoşi sunt capabili să întoarcă lucrurile în folosul lor, să transforme ghinionul în prilejuri favorabile. Loviţi, se clatină, uneori cad, dar numaidecât se ridică şi o pornesc din nou, cu o energie reînnoită. Cum reuşesc să facă asta? În primul rând, caută să vadă şi latura bună a oricărui lucru, după preceptul "în tot răul e şi-un bine"; în al doilea rând, privesc în perspectivă şi consideră că, pe termen lung, ar putea ieşi ceva bun din evenimentul nefericit prin care trec acum; în al treilea rând, nu se complac în situaţia nefericită, ci îşi mobilizează energia ca să iasă din ea; în fine, trag învăţăminte din cele întâmplate şi iau măsuri, astfel încât în viitor să nu mai treacă iarăşi prin aşa ceva.
Teoria ca teoria, dar practica...
Sunteţi încă neîncrezători? E drept, până aici, poate părea că, de fapt, tot de hazard şi de noroc orb e vorba: pur şi simplu, unii au noroc să se nască extravertiţi, deschişi la nou şi cu o fire fericită care îi ajută să facă faţă încercărilor vieţii. Ca să aibă cu adevărat valoare, ar trebui ca aceste rezultate să poată schimba vieţile oamenilor; cu alte cuvinte, să poată fi aplicate astfel încât să-i facă pe oameni să se simtă mai norocoşi.
Se poate? Da. Iar acesta este un rezultat extraordinar: să transformi percepţia că totul e întâmplare sau predestinare/soartă, în ideea că "soarta" este o înfăptuire a omului şi să-i aduci pe cei convinşi că "n-au noroc şi pace" la convingerea că sunt, în fond, nişte oameni norocoşi.
Richard Wiseman a făcut-o. Într-unul dintre cele mai remarcabile experimente ale sale - pe care l-a denumit "şcoala norocului" -, a recrutat un grup de oameni care se considerau lipsiţi de noroc în viaţă. I-a rugat să completeze chestionare pentru a estima modul în care vedeau ei problema norocului şi a le evalua personalitatea, apoi le-a explicat principiile, pas cu pas, şi i-a rugat să se străduiască să le aplice în viaţa lor timp de o lună. I-a învăţat să iasă din rutină, să fie mai deschişi oportunităţilor din jur şi, când li se părea că le merge rău, să-şi imagineze că ar putea fi mult mai rău; să-şi asculte instinctele, să creeze şi să menţină o reţea de contacte care ar fi putut deveni sursa unor ocazii favorabile în viaţă şi să aibă o atitudine mai relaxată.
Şi, după o lună, a constatat nişte schimbări spectaculoase: la o nouă evaluare, 80% dintre participanţi au afirmat că erau mai fericiţi, mai satisfăcuţi de vieţile lor... şi mai norocoşi!
Dacă nici asta nu e o dovadă că norocul e, în cea mai mare măsură, aşa cum şi-l face omul, atunci care ar mai fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu