Duşan Popov: Acesta a fost adevăratul James Bond
Imaginea simbol a Agentului 007.
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
James Bond era un pic...sârb!
Povestea lui Duşan Popov, sau Duşko Popov, cum mai era denumit, începe
în anul 1936, an în care acesta s-a hotărât să-şi folosească talentul
nativ în arta spionajului.
Popov s-a născut pe data de 10 iulie 1912 în oraşul Titel, care pe
atunci era inclus în fostul Imperiu Austro-Ungar. Viitorul spion a
văzut lumina zile într-una dintre cele mai bogate şi prospere familii
sârbeşti. Avea un frate mai mare, care şi el urma să devină un apreciat
agent dublu de informaţii. Familia sa a fost nevoită să se mute în
Dubrovnic, încă de când Duşko era doar un copil.
Inteligent, creativ şi talentat în multe domenii, Duşko era sufletul
familiei sale. Precum mulţi alţi tineri sârbi, Duşko vroia să înveţe la
perfecţie limba germană pentru a se descurca cât mai bine în viaţă. Fire
abilă şi descurcăreaţă, Duşan vorbea deja fluent limbile engleză şi
franceză, când s-a decis să studieze limba germană în Universitatea din
Freiburg.
Agentul Duşan Popov în tinereţe. Sursa foto: Wikipedia
Pe când era sudent în Freiburg, Popov s-a împrietenit cu un coleg german
pe nume Johann Jebsen. Cei doi au devenit ca nişte fraţi, fiind uniţi
de aversiunea care o aveau pentru nazişti precum şi pentru petrecerile
cu fete. De fapt, în aceşti ani veseli ai studenţiei, viitorul James
Bond real avea să-şi pună bazele unei imagini de dandy răvăşitor şi
irezistibil pentru toate reprezentantele sexului frumos. Popov şi Jebsen
au devenit curând nişte invitaţi nelipsiţi ai seratelor şi dineurilor
luxoase oferite de nazişti studenţilor străini.
Ambii erau deosebit de inteligenţi şi culţi, şi după ce au observat că
studenţii cu vederi naziste se impuneau uşor în dezbaterile politice
deoarece aceştia ştiau deja subiectele care urmau să fie discutate,
Popov şi Jebsen s-au străduit să obţină aceleaşi surse de informaţii,
astfel încât timp de câteva luni de zile, niciun student nazist nu s-a
mai impus în vreo dezbatere.
Oraşul Lisabona, capitala Portugaliei unde a activat şi agentul Duşan Popov. Sursa foto: Shutterstock
Atunci, Duşko a observat că avea o memorie a imaginilor de-a dreptul
fenomenală, calitate pe care şi-a perfecţionat-o ulterior. Numai că
această calitate, precum şi şarmul său natural l-au adus în atenţia
temutului Gestapo.
Agenţii zeloşi din Gestapo l-au arestat imediat pe Popov sub suspiciunea
că ar fi comunist. L-au interogat câteva zile şi nopţi, odată cu mulţi
dintre prietneii săi care cu excepţia lui Jebsen, au cedat
interogatoriilor şi le-au spus anchetatorilor ce doreau să audă.
Din fericire, Jebsen a înţeles gravitatea situaţiei în care se afla
amicul său sârb, aşa că l-a contactat rapid pe tată acestuia (un mare
industriaş din Serbia), care l-a sunat pe primul ministru iugoslav dr.
Stojanovic, care l-a rândul său l-a telefonat urgent pe Goering. Ca
urmare a intervenţiilor, Popov a fost eliberat imediat şi i s-a dat un
interval de 24 de ore pentru a părăsi Germania.
„Duşko” : Agentul Tricicletă!
În anul 1939, după o întâlnire cu vechiul său prieten, Johann Jebsen
într-un luxos hotel din Belgrad, din Iugoslavia pe atunci netură, Popov a
ales să devină dintr-un şarmant şi inteligent pierde-vară bogat, un
redutabil agent secret care a primit numele de cod „Tricicletă”.
A devenit iniţial un spion pro-german, dar flerul său i-a spus că este
mai bine să joace la două capete şi prin urmare a ales că contacteze şi
rezidenţa britanică din Belgrad. Istoria şi cursul lucrurilor aveau să-i
arate că fusese mai mult decât inspirat în alegerea făcută atunci.
Imediat după ce s-a angajat să livreze informaţii pentru Abwehr, Popov
l-a contactat discret şi pe Clement Hope din legaţia britanică din
Iugoslavia.
Lui Hope nu i-a trebuit mult să înţeleagă situaţia şi calităţile lui
Popov, astfel încât a acceptat ca acesta să lucreze în rol de agent
dublu.
Odată acceptat de britanici, Popov s-a mutat la Londra unde s-a implicat
în afaceri de import-export cu diverse produse. Ocupaţia sa i-a oferit
acoperirea perfectă pentru a face dese călătorii în Portugalia neutră.
În Lisabona, Duşan Popov avea contacte dese cu agenţi britanici pe
care-i informa despre cursul acţiunilor sale.
Unul dintre paşaporturile lui Duşan Popov. Sursa foto: ORF TV
Astfel, agentul sârb alimenta cu informaţii pe germanii din Abwehr, şi
apoi le spunea britanicilor din MI6 despre deciziile germanilor.
Ajunsese în timp, un agent abil, eficient şi suficient d einteligent
pentur a fi plătit gras atât de germani, cât şi de britanici.
Prin urmare, Popov a reuşit să livreze o serie de rapoarte deosebit de
valoroase pentru germani, fapt care a crescut încrederea şefilor din
Abwehr.
Încrezători, aceştia l-au trimis în anul 1941 în Statele Unite, cu
misiunea de a pune bazele unei importante rezidenţe şi reţele germane de
spionaj pe teritoriul american. După această primă fază, Duşko a aflat
de la Abwehr despre faptul că germanii făcuseră deja rost de datele
bazei militare americane de la Pearl Harbour din insula hawaiană Oahu,
date pe care Berlinul intenţiona să le ofere Japoniei. Însă drama nu a
putut fi evitată.
Omul care era să evite atacul de la Pearl Harbour
Şeful FBI de atunci, celebrul J. Edgar Hoover, nu l-a luat niciodată în
serios pe Popov, fiind convins în mod eronat că acesta era fidel
germanilor. În ciuda faptului că Popov i-a informat atât pe britanici,
cât şi pe americani de interesul suspect al germanilor asupra bazei din
Pearl Harbour, FBI-ul nu a luat măsurile care se impuneau.
În timpul unui interviu de-a dreptul incendiar dat de Popov după
încheierea războiului, acesta a declarat că pe data de 12 august 1941,
i-a informat pe americani despre iminenţa unui atac în Pearl Harbour,
însă suspiciunile lui Hoover au dus la tragicul deznodământ. Mai mult,
Hoover nu doar că-l bănuia pe Popov de faptul că ar fi fost agent german
sub acoperire, dar s-a declarat scandalizat şi de aventurile personale
ale acestuia. Astfel că după ce Hoover a aflat că Popov avea deja o
relaţie adulteră cu o cetăţeană americană, şeful FBI-ului l-a ameninţat
pe sârb cu arestarea dacă nu părăsea Statele Unite pe loc.
Uluit, Popov i-a replicat şefului FBI:
„Eu ţi-am adus informaţii secrete şi verificabile care îţi indică
unde, cum şi cine va lovi Statele Unite, şi pe tine te preocupă cu cine
mă culc eu?”.
Actorul Daniel
Craing, ultimul care îl interpretează pe personajul James Bond din
seria cinematografică a filmelor cu Agentul 007. (Foto: Filip Fuxa / Shutterstock.com)
În afară de faptul că a oferit detalii cu privire la intenţiile Japoniei
şi Germaniei cu privire la Pearl Harbour, Popov a mai încercat să-l
convingă pe Hoover despre crearea unei reţele capcană de spioni, reţea
aflată sub coordonarea FBI-ului. Însă Hoover, în încăpăţânarea lui
tipică, nu l-a luat în serios nici de această dată pe Popov.
Avertizările cu privire la baza din Hawaii nu au ajuns pe birourile U.S.
Army, iar ideea unei reţele de contra spionaj a fost respinsă fără
discuţie de către Hoover.
Deşi viaţa de playboy a lui Popov l-a ofensat pe Hoover, tocmai acest
aspect l-a atras pe scriitorul Ian Fleming, pe atunci agent de
informaţii în Marina Militară a Marii Britanii. Fleming a fost apoi
însărcinat de superiorii săi să se întâlnească cu Popov în Lisabona
pentru a-i plăti acestuia una din şarjele de bani pentru serviciile
sale.
Atunci, în acel moment, cei doi oameni, agentul-scriitor Ian Fleming şi
viitorul model de inspiraţie pentru James Bond, Duşan Popov, s-au
întâlnit la un cazino pentru a avea o conversaţie. Astfel se năştea
legenda Agentului 007. Atunci, Fleming a văzut omul perfect pentru
viitorul său roman, Casino Royale.
Însă viaţa îşi urma cursul pentru fiecare. Aceea a fost prima şi singura
întâlnire între scriitorul Fleming şi personajulc are l-a inspirat şi
avea să-l obsedeze pentru tot restul vieţii sale. Mai târziu, în anul
1944, Popov a primit o nouă misiune, ajungând un personaj cheie în
Operaţiunea Fortitude, un îndrăzneţ scenariu de contrainformaţii în care
Aliaţii au reuşit să-i păcălească pe germani cu privire la existenţa
unei forţe militare care ar fi trebuit să debarce la Calais sau în
Norvegia în timpul Zilei Z, şi nu în Normandia, cum avea să se întâmple
în realitate.
Însă în timpul acestei operaţiuni, Johann Jebsen, prietenul german al
lui Popov, şi el un agent dublu, denumit „Artistul”, avea să fie arestat
de britanici care se temeau preventiv ca acesta să nu divulge
Abwehr-ului detaliile scenariului. Din acest motiv, şefii din MI6 s-au
temut să-i divulge lui Popov toate detaliile planului, căci se temeau de
o eventuală trădare a acestuia.
Fotografie cu scriitorul Ian Fleming Sursa foto: Horst Tappe (photographer) / Hulton Press Library /
Ulterior, după ce MI6 s-a dumirit că Popov rămăsese de încredere,
celebrul serviciu britanic de informaţi l-a angajat pe acesta în multe
alte misiuni cu caracter secret despre care nu se cunosc nici astăzi
multe detalii.
Avea să rămână în urma lui, aura de bărbat cu un succes uriaş la femei,
care după încheierea războiului a dus o viaţă luxoasă, presărată cu
numeroase relaţii pasagere.
În cele din urmă, Popov s-a căsătorit şi s-a stabilit într-o vilă
cochetă din sudul Franţei, unde a trăit discret până în anul 1981, când a
murit la vârsta de 69 de ani.
În afară de personajul James Bond-Agentul 007, Popov a mai lăsat în urma
sa trei fii, precum şi un volum autobiografic lansat în anul 1974 şi
intittulat „Spy, Counterspy.
Cartea nu a fost încă tradusă în limba română, dar legenda şi misterul
adevăratului James Bond continuă să fascineze generaţii de cititori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu