Arhitectul celui de-al Treilea Reich: planurile nebuneşti ale lui Albert Speer
Intrarea în lagărul de la Auschwitz
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (7)
Destinul unui arhitect de familie modestă
Secolul 20 a fost literalmente marcat de visurile febrile ale
megalomaniacilor cu tendinţe dictatoriale. Spre exemplu, Mussolini vroia
să se construiască sute de replici modernr a clădirilor Imperiului
Roman. Saddam Hussein a ordonat construirea moscheii uriaşe intitulată
Mama tuturor Bătăliilor, alături de celebrul Arc de Triumf simbolizat de
două săbii uriaşe care se încrucişează una cu cealaltă pe deasupra
autostrăzii spre Bagdad. Hotelul Ryugyong din Phenian, teribil kitsch de
proporţii monumentale ridicat din ordinele lui Kim Jong Il, sunt numai
câteva astfel de construcţii, fără a mai aminti aici obiectivele uriaşe
construite la noi în ţară din ordinele lui Nicolae Ceauşescu…
Însă niciun astfel de proiect arhitectural de mari proporţii nu se
aseamănă cu planurile în domeniu avute de Adolf Hitler şi Albert Speer,
arhitectul său favorit cu privire la viitorul clădirilor din Germania.
Pe scurt, Hitler vroia să-şi dărâme Berlinul, propria capitală, pentru a
o reconstrui conform ideologiei sale. Liniştit, Speer dorea ca toate
clădirile sale să arate ca nişte ruine fantastice.
Ruinele unei
clădiri de locuinţe din perioada regimului nazist. Se observă
asemănările cu clădirile construite ulterior de sovietici. Sursa foto: Shutterstock
Dacă planurile celor doi ar fi reuşit, reconfigurarea Parisului de către
Haussman ar fi părut o joacă de copii. Albert Speer, cel care avea să
devină printre altele arhitectul „de casă” al întregului regim nazist,
s-a născut în anul 1905 în mijlocul unei familii de condiţie medie din
Germania. Conform lui Henry T. King, procurorul adjunct al Procesului de
la Nurnberg, Albert a avut o copilărie ideală, fiind înconjurat cu
dragoste, susţinere şi înţelegere. În tinereţe, acesta s-a remarcat ca
un adolescent iubitor de sporturi şi mişcare în aer liber.
Tânărul Speer era pasionat de matematică, dar tatăl său dorea pentru el
un viitor mai sigur din punct de vedere social şi material. Prin
urmare, Albert Speera început să studieze arhitectura în cadrul
Universităţii din Karlsruhe pe care a abandonat-o din cauza crizei
economice, alegând astfel cursurile Universităţii Tehnice din Berlin.
Acolo, Speer l-a cunoscut pe profesorul Heinrich Tessenow pe care
ulterior l-a admirat şi a cărui viziune despre arhitectură avea să-l
marcheze pentru tot restul vieţii.
Albert Speer în anii tinereţii sale.
În memoriile sale, Albert Speer declară că în tinereţe nu era deloc
atras de politică, dar momentul care avea să-i schimbe definitiv viaţa
s-a petrecut în timpul unei adunări a studenţilor şi simpatizanţilor
naţional-socialişti din Berlin, ocazie prin care l-a cunoscut personal
pe Adolf Hitler. Tânărul arhitect s-a mai dus la o întâlnire a
naziştilor unde a luat cuvântul Joseph Goebbles, personaj care prin
grobianismul său, i-a lăsat lui Speer o impresie neplăcută.
Cu toate acestea, Speer fusese deja plăcut impresionat de personalitatea
lui Hitler, precum şi de ideile naţional-socialiste, astfel încât pe
data de 1 martie 1913, acesta decide să se înscrie ca membru în Partidul
Nazist. Calea sa era deschisă. De fapt, se obesrvă cum ascensiunea sa
în partid a coincis aproape proporţional cu ascensiunea nazismului în
societatea germană, chiar şi dincolo de momentul în care naziştii au
câştigat puterea totală.
Pe culmile gloriei
După ce nazişti au puterea, Hitler şi-a amintit de originalul arhitect
şi l-a chemat pe acesta la Berlin unde la propunerea lui Goebbels, noul
ministru al propagandei, Speer a trebuit să renoveze clădirea
ministerului respectiv. Acolo, în capitala Germaniei, Speer s-a mai
remarcart şi prin decorarea marşului comemorativ în onoarea fruntaşilor
nazişti căzuţi în lupta pentru putere, iar porţile ascensiunii îi erau
deja larg deschise. Conform memoriilor lui Speer, în acea perioadă el şi Hitler au devenit prieteni buni.
Un alt moment propice a avut loc în anul 1934, după decesul lui Paul
Troost, fostul arhitect „de casă” al naziştilor. Atunci, Hitler l-a
numit pe Speer în postul de Arhitect Şef al Partidului, ceea ce însemna
că acesta devenea şef suprem peste arhitecţii din Germania şi nimic nu
se mai putea dărâma sau construi fără încuvinţarea sa. De fapt, Hitler
se folosea de arhitectură ca de orice alt mijloc care i-ar fi stabilizat
puterea şi controlul.
Catedrala Luminilor, deasupra Zeppelintribune
Prin definiţie, clădirile naziste trebuiau în primul rând să intimideze
şi apoi să impresioneze. Albert Speer şi Hermann Giesler sau Fritz Todt
au început să lucreze la proiecte cu faţade înalte, coloane uriaşe,
linii drepte şi agresive, totul la scară cât mai mare pentru a crea o
nouă şi bizară estetică a arhitecturii colosale şi dominante. Precum
„Omul Nou” din idealurile rasiale ale fasciştilor, noul stil
arhitectonic trebuia să emane forţă, prestanţă şi dominare. Oricine
ajungea în dreptul acestor clădiri trebuia să simtă senzaţia
copleşitoare de bogăţie şi putere a celui de-al Treilea Reich. Berlin
trebuia să devină „Germania”, un oraş care să domine lumea întreagă.
Prin urmare, capitala avea nevoie de monumente, iar Speer trebuia să
creeze practic un nou oraş cu clădiri nemaivăzute până atunci. Cu toate
că acest proiect nebunesc de proporţii gigantice nu a fost definitivat,
multe din clădirile proiectate de Speer pot fi încă admirate. Imaginea
Noii Cancelarii a Reich-ului demonstrează clar încercările naziştilor de
a folosi arhitectura pentru intimidarea diplomaţilor străini. La fel şi
celelalte clădiri, care dacă nu urmau stilul nazist modern, trebuiau să
emane doar aerul istoric al gloriei trecute a Teutonilor.
Galeria de marmură din Noua Cancelarie a Reich-ului
Cu toate acestea, naziştii care se vedeau pe sine drept reprezentaţii
unei împărăţii divine, cu mistica lor proprie cu tot, s-au lăsat
influenţaţi de Grecia şi Roma Antică. Prin urmare, ei au încercat să
cultive o estetică a ordinii, folosind decoraţiuni minimaliste şi linii
drepte. Din perioada barocului, naziştii au menţinut ideea de putere
emanată de clădiri ca o expresie a bogăţiei şi forţei atotstăpâniloare.
Între anii 1934-1940, cât a avut funcţia de arhitect suprem al
regimului nazist, Speer a definitivat o serie de construcţii
monumentale. Între acestea se remarcă evident Noua Cancelarie a
Reich-ului, o clădire înaltă de 20 metri şi lungă de 400 metri, clădirea
Ministerului de Război şi al producţiei de Armament, stadionul Zeppelin
din Nurenberg (a cărui tribună principală fusese inspirată de Altarul
Pergamon din Anatolia), Catedrala Luminilorproectată să facă jocuri
feerice de lumină deasupra stadionului Zeppelin, sediul Inspectoratului
General din Berlin, pavilionul Germaniei din timpul Expoziţiei Mondiale
de la Paris din anul 1937, Sala Luitpold, Bulevardul Nord-Sud care
trebuia să intersecteze viitoarea capitală Berlin-Germania, Volkshalle
şi multe alte edificii, unele întrerupte din cauza războiului, altele
distruse de bombardamentele Aliaţilor.
Hitler şi Speer au petrecut multe zile împreună pentru a plănui şi
construi tot ce îşi doreau. Pentru a crea clădirile necesare unui „Reich
care să dureze o mie de ani”, cele două personaje marcante ale
istoriei, respectiv arhitecturii, au pus la cale clădiri şi monumente
care deşi erau destinate poporului, sfârşeau prin a glorifica excesiv
regimul nazist şi idealurile acestuia.
Apus de stea, Procesul de la Nurenberg şi moştenirea dusă mai departe de fiul său
În ultima parte a războiului, Speer nu a mai putut lucra din două motive
inatacabile, distrugerea Germaniei şi a resurselor sale, plus o durere
cronicizată la genunchi. În timpul acestei perioade, cei doi mari rivali
ai săi, Goebbels, respectiv Martin Borman au avut grijă să-şi
însuşească şi să-şi împartă între ei prerogativele şi influenţa deţinută
de Speer. Cum evenimentele aveau să se complice şi să se precipite fără
precedent, Speer şi-a văzut numele pe lista celor care au complotat
pentru încercarea de a-la asasina pe Hitler în luna iulie a anului 1944.
Din fericire pentru el, existau doar suspiciuni, nu şi dovezi palpabile
în privinţa amestecului său în acea tentativă de asasinat. După acel
moment, faptele devin istorie clară. Germania pierde războiul, Hitler se
sinucide sau cel puţin aşa au sunat toate rapoartele oficiale, iar
Albert Speer ajunge pe banca acuzaţilor alături de alţi membri de marcă
ai regimului nazist. Arhitectul lui Hitler a fost acuzat în timpul
Procesului de la Nurenberg de crime de război, crime împotriva
umanităţii şi implicare în războaie de agresiune împotriva altor state. A
fost găsit vinovat de o parte din acuzaţii şi condamnat la 20 de ani de
închisoare.
Hitler decorându-l pe Speer cu Ordinul Todt.
Şi-a ispăşit pedeapsa completă între zidurile închisorii Spandau
situată în Berlinul de Vest, fiind eliberat pe data de 1 noiembrie
1966. Pe timpul detenţiei, Speer şi-a putut exercita pasiunea sa de
constructor vizionar, modificând şi redecorând total grădina închisorii,
astfel încât la vizita unui ataşat militar american, acesta a exclamat
„Speer a creat aici o adevărată Grădină a Raiului”.
După eliberare, Speer a început să lucreze din nou ca arhitect, o parte
din câştigurile sale donându-le benevol evreilor care supravieţuiseră
Holocaustului. Albert Speer avea să moară pe data de 1 septembrie 1981
în Londra, absolvit de tot trecutul său. Controversele în privinţa sa
continuă însă şi în prezent.
Memorialul Eroilor Sovietici, construit de sovietici cu marmura furată din Noua Cancelarie a Reich-ului lui Speer
Fiul său, Albert Speer jr. se pare că i-a moştenit talentul şi pasiunea
în privinţa arhitecturii, acesta fiind cotat în prezent printre cei mai
buni şi mai apreciaţi arhitecţi pe plan mondial. Din acest motiv, fiul
arhitectului celui de-al Treilea Reich a fost selectat şi desemnat
pentru a fi arhitectul care să proiecteze uriaşul complex sportiv de
concepţie futuristă care va găzdui în mijlocul deşertului Campionatul
Mondial de Fotbal din anul 2022, care se va desfăşura în Qatar. Albert
Speer junior, acum în vârstă de 77 ani, este printre altele creditat ca
fiind arhitectul care a introdus în planificarea urbană moderă conceptul
de sustenabilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu