Legenda Bufniţei Cenuşii: britanicul care s-a transformat în indian ojibwa
Talisman al indienilor ojibwa
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Indianul cel alb
Pe numele său îndrăgit pe care l-a adoptat pe loc – Wenjiganooshiinh sau
Bufniţa Cenuşie în limba indienilor ojibwa, avut cu adevărat un destin
aparte de împlinit. Acest britanic sadea, născut din părinţi
englez-american, nu s-a sfiint deloc de dubla identitate de
„sălbatic”/civilizat, identitate care avea să facă în totalitate parte
din fiinţa sa. Archibald Belaney s-a născut în Hastings, Marea Britanie,
pe data de 18 septembrie 1888.
Copilul avea să fie crescut de cele două mătuşi din partea tatălui, care
era mai tot timpul plecat. Despre mama sa, micul Archibald nu ştia
nimic decât că era o femeie din Statele Unite. Ambiguitatea cu privire
la identităţile părinţilor săi, l-a făcut pe copilul cu fire visătoare
şi atras de universul amerindienilor să creadă că mama sa ar fi fost o
femeie dintr-un trib amerindian, iar el prin definiţie ar fi fost pe
jumătate indian. Dar nu era!
Fapt care ulterior nu l-a împiedicat deloc să se implice în lupta pentru
cauza indienilor. Copilul şi-a dedicat mai apoi studierii serioase a
triburilro native ale Americii de Nord. Se juca cu prietenii săi de-a
indienii, şi în micul său bloc notes desena stângaci chipuri şi aspecte
ale vieţii de zi cu zi a acestor oameni.
Un „Prinzător de Vise”, obiect tradiţional al şamanilor amerindieni. Sursa foto: Shutterstock
La adolescenţă, tânărul Archibald era deja decis să scape de cele două
mătuşi cicălitoare şi să fugă în Canada unde vroia să trăiască printre
indieni şi să înveţe tainele lor de a supravieţui în natură. Ajuns în
Canada, Belaney s-a împrietenit rapid cu băştinaşii din triburile ojibwa
care trăiau de-a lungul Insulei Ursului din Ontario. De la aceşti
oameni „sălbatici” şi liberi, tânărul englez a învăţat primele taine ale
traiului în pădurile canadiene, de la cum să-şi facă rachete pentru
zăpadă, să-şi cioplească o canoe, şi să-şi înjghebe rapid un adăpost,
până la arta de pune capcane pentru păsări şi animale.
Tot atunci, tânărul englez şi-a petrecut nenumărate seri în faţa
focurilor de tabără, unde a pătrus adânc în ritualurile, mitologia şi
credinţele acestor oameni. În anul 1910, Archibald s-a însurat cu o
femeie ojibwa, dar cum tânărul moştenise spiritul neliniştit al tatălui
său, nu a durat mult până în momentul în care şi-a părăsit soţia pentru a
explora pădurile şi tundrele din nord.
Însă când Primul Război Mondial s-a declanşat, Archibald nu şi-a uitat
originile engleze şi s-a îmbarcat alături de câţiva prieteni amerindieni
pentru a lupta în Europa. La sfârşitul conflagraţiei, avea să se
întoarcă înapoi spre nordul împădurit al Canadei.
Rachete de zăpadă - obiecte indispensabile în iernile din Canada. Sursa foto: Shutterstock
Acolo, britanicul avea să fie adoptat definitiv de indienii ojibwa
drept unul de-al lor. Prin urmare, a avut loc un ritual special.
Britanicul şi-a vopsit în culoarea neagră părul lăsat lung, după care
şi-a s-a frecat ep tot coprul cu henna pentru ca pielea sa să aibă
aspectul şi culoarea celei de amerindian sadea. De Ziua Reginei, în anul
1924, tribul ojibwa a organizat o adevărată „ceremonie de război” în
Biscotasing, Ontario. Jucând rolul unei căpetenii de trib, Belaney a
legat în mod simboluic un prizonier alb de un stâlp şi ia- recitat
acestuia toate relele, injustiţiile, crimele şi furturile de care
oamenii albi se făceau vinovaţi faţă de amerindieni încî de la
descoperirea celor două Americi.
Un mod neobişnuit de a sărbători ziua reginei, dar spectacolul a fost un
mare succes şi a primit multe articole în ziarele canadiene. În cadrul
aceleiaşi ceremonii, Archibald a primit numele simbolic al totemului
său-Bufniţa Cenuşie, ca o recunoaştere a dragostei şi înţelepciunii
sale.
Ecolog înainte de Ecologie şi de ecologişti
Vocaţia şi cariera sa de apărător al pădurilor şi băştinaşilor nu s-a
făcut totuşi auzită înainte ca acest personaj să treacă de vârsta de 40
de ani. Schimbarea priorităţilor sale a avut loc se pare, în urma unor
revelaţii şi conştientizări personale. Bufniţa Cenuşie era profund
deranjat nu numai de distrugerea modului de viaţă al nativilor
americani, dar şi de pierdierea teritoriilor acestor oameni precum şi de
influenţa nefastă a culturii albilor.
Tot el a înţeles curând că marile păduri ale Canadei începeau să dispară
încet dar sigur sub tăişul fierăstraielor şi topoarelor. Creşterea
preţului blănurilor şi a lemnului, coroborată cu apariţia căilor ferate
aveau să ducă la o adevărată invazie agresiv-distructivă a nordului. Mii
de tăietori de lemne, vânători şi căutători de aur se pregăteau să
asalteze sălbăticia. Absolut toţi aceşti oameni priveau Natura doar ca
pe o sursă de stors bani şi nu aveau nici cele mai banale concepte de
protejare a mediului.
Bufniţa Cenuşie era cum nu se poate mai mâhnit. Cum de indienii fuseseră
în state să trăiască făsă să schimbe natura din jurul lor, iar albii nu
puteau trăi în păduri decât cu preţul distrugerii lro şi al uciderii
tuturor animalelor? Aceasta era întrebarea care nu-i dădea deloc pace.
Picătura care a dat pe dinapoi paharul dezgustului a fost cea
referitoare la cruzimea şi brutalitatea de care dădeau dovadă vânătorii
care puneau capcane pentru animalele cu blană preţioasă.
Cuţitnul este cea mai importantă unealtă a unui vânător sau supravieţuitor în pădurile Americiii de Nord şi nu numai acolo. Sursa foto: Shutterstock
După ce Bufniţa Cenuşie şi noua lui soţie, o indiancă mohawk crescuseră o
pereche de pui de castor orfani şi se ataşaseră de drăgălăşenia şi
inteligenţa acestor animale, fostul Belaney a jurat că va face orice să
limiteze pe cât posibil, dacă nu putea opri definitiv, vânătoarea la
capcane. A început prin a scrie articole şi seriale în cele mai
importante jurnale ale vremii din Canada, SUA şi Marea Britanie.
Perseveranţa şi patosul de care dădea dovadă l-au propulsat în atenţia
publicului şi Bufniţa Cenuşie a început să fie tot mai cunoscută în
Canada natală şi Statele Unite. În anul 1928, Direcţia Parcurilor
Naţionale a făcut un prim film documentar intitual „Oamenii Castorilor”
în care apăreau chiar Bufniţa Cenuşia şi soţia sa de neam mohawk,
Anahareo.
Filmul avea la bază scenariul scris tot de Bufniţă despre cei doi pui de
castor care apăreau la rândul lor pe peliculă. Impulsionat de faptul că
începuse să stârnească interesul populaţiei faţă de problemele serioase
de mediu, Bufniţa Cenuşie a început să scrie o serie de cărţi în care
prezenta şi detalia atât bogăţia biodiversităţii Canadei, plus cultura
amerindienilor, cât şi pericolele care erau pe cale să distrugă aceste
lumi aparte.
Prima, şi probabil cea mai celebră carte a sa, „Oamenii Ultimei
Frontiere” se constituie într-un adevărat manifest ecologist alături de o
pledoarie pentru redeşteptarea dragostei oamenilor pentru animale şi
natură. Ideea generală a cărţii este că oamenii începuseră deja să
vâneze fără nicio oprelişte toate animalele cu blană preţioanse, iar
acestea aveau să dispară dacă vânătoarea nu urma să fie reglementată.
Oripilat de lăcomia şi cruzimea cu care oamenii exploatau Natura,
Bufniţa Cenuşie profeţea deja că în vremurile sfârşitului, vânătorii şi
tăietorii de lemne vor trebui izgoniţi cu arma din ultimele petice de
pădure care vor rămâne. Această carte de bază se constituia fără doar şi
poate într-un strigăt disperat care să-i trezească pe locuitorii
Canadei pentru ca aceştia să ia atitudine contra distrugerii ţării lor
coroborate cu defrişările fără limite.
„Apostolul Castorilor” doborât de alcoolism
Bufniţa Cenuşie a fost probabil primul ecolog, etnolog şi
conservaţionist care a anticipat corect rolul imens al presei şi
cinematografiei în educaţia şi conştientizarea oamenilor referitor la
importanţa protejării naturii. Fostul britanic deveni un adevărat om al
pădurilor a început şi o colaborare pe termen lung cu Autoritatea
Naţională a Parcurilor şi Rezervaţiilor Naturii din Canada, for care în
acei ani se numea Dominion Parks Branch.
Munca sa de teren, dăruirea, convingerea şi elocvenţa cu care pleda
pentru ocrotirea naturii şi a băştinaşilor aveau să-i deschidă multe uşi
importante. Filmele, cărţile şi articolele sale militante le-au făcut
pe autorităţile canadiene să-i ofere un post important în cadrul Riding
Mountain National Park, o sucursală a Autorităţii Naţionale a Parcurilor
şi Rezervaţiilor Naturii din Canada. A fost repartizat însă într-o zonă
cu habitat impropriu pentru castori, animalele sale favorite, aşa că a
cerut o altă zonă unde să-şi desfăşoare activităţile. Autorităţile i-au
sugerat să-şi aleagă singur un teritoriu de pe suprafaţa uriaşului Parc
Naţional Prince Albert. Bufniţa Cenuşie s-a declarat mulţumit şi s-a
stabilit acolo alături de soţie şi animale. Tot acolo avea să i se nască
şi unicul copil, o fetiţă pe nume Shirley Dawn.
Bufniţa Cenuşie fotografiat în anul 1936.
Între anii 1935-1936 şi 1937-1938, Bufniţa Cenuşie a efectuat mai multe
călătorii şi conferinţe în Canada şi Marea Britanie pentru a-şi promova
cărţile şi concepţiile ecologiste. Popularitate asa a atras numeroşi
curioşi şi susţinători în condiţiile în care vindea circa 5.000 de
exemplare lunar din cărţile sale, un număr record în acele timpuri.
Atent la mesajul şi imaginea sa, ex-Archibald avea grijă să apară de
fiecare dată în faţa auditoriului îmbărcat în costumul tradiţional al
indienilor ojibwa.
Cu toate că mătuşile sale l-au recunoscut cu ocazia uneia din
conferinţele sale din oraşul său natal, Bufniţa Cenuşie nu a dorit să-şi
mai aducă aminte de originile sale britanice. Faima sa era pe val,
astfel încât în anul 1937 a fost invitat să ţină o conferinţă în faţa
familiei regale britanice.
Din nefericire, omul stindard al conservării, pionierul ecologismului
militant avea să piardă lupta cu singurul demon pe care nu l-a putut
înfrunta: Alcoolul!
Începuse să bea încă de când se întorsese din război, sub pretextul că
vroia să uite ororile acestuia. Din nefericire, odată cu trecerea
timpului, Bufniţa Cenuşie începuse să bea tot mai des, şi nu era o
privelişte neobişnuită pentru el să apară beat în public. Conusumul
excesiv de alcool i-a adus necazuri şi de-a lungul carierei, căci
mesajul său avea de suferit uneori din cauza lipsei sale de
credibilitate provocată de beţiile tot mai dese.
Cabana unde a trăit şi este astăzi îngropat Bufniţa Cenuşie.
Alcoolismul deja instalat, alături de oboseala provocată de călătoriile
frecvente aveau să-i slăbească organismul, aşa că Bufniţa a făcut o
formă severă de pneumonie care l-a răpus pe data de 13 aprilie 1938.
Viitorul simbol al ecologiei avea să fie înmormântat în curtea cabanei
sale îndrăgite. Mormântul său este vizitat şi astăzi de mulţi turişti,
iar Bufniţa Cenuşie este considerat la ora actuală drept unul dintre cei
mai importanţi canadieni din istoria acestei ţări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu