miercuri, 25 septembrie 2013

Sarcofagul fratelui lui Iisus, fals sau realitate?

realitate?

 


1 / 1 imagini
Un artefact care dovedește existența Primului Templu al regelui Solomon, precum și un osuar în care s-ar afla osemintele lui Iacob, fratele lui Iisus, sunt obiectele care au antrenat dispute fără precedent între oficialitățile israeliene și colecționarul Oded Golan, cel în proprietate căruia se află. Și asta pentru că nimeni nu a putut răspunde încă la cea mai strigentă întrebare, sunt ele reale sau doar niște falsuri elaborate?
Anul trecut, după 10 ani, 12.000 de pagini de dosare și peste 100 de audieri, Autoritatea Israeliană pentru Antichități a eșuat atunci când a încercat să dovedească faptul că artefactele cu pricina sunt niște falsuri, divizând și mai mult lumea arheologilor. Procesul însă continuă între statul evreu și Oded Golan, colecționarul care susține autenticitatea pieselor și care refuză să le predea autorităților.
Primul dintre artefacte, botezat Tableta Yoash, constă într-o piatră rectangulară pe care se pot desluși 15 rânduri de scriere, text ce detaliază unele reparații efectuate la Templul lui Solomon. Problema este că mențiuni despre acest templu există doar în textele biblice, nicio dovadă palpabilă a construcției acestuia nefiind descoperită. În fapt, Bilbia susține că Solomon a ridicat primul templu pe Muntele Zion, regele Irod construind un al doilea templu în exact același loc, după distrugerea primului în anul 587 î.Hr., singura urmă a acestuia fiind actualul Zid al Plângerii.
Un al doilea artefact este un osuar, un sarcofag de piatră, în care se păstrau oasele decedaților. Numit osuarul lui Iacob, mica cutie de piatră are o inscripție care a fost tradusă drept :„Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus”.
„Nu putem ști de unde provin aceste obiecte”, susține Jonathan Rosenbaum, expert în antichități și președinte emerit al Colegiului Gratz din Pennsylvania. Cea mai mare problemă cu tableta Yoash este că ea nu a fost descoperită pe teren, ci cumpărată dintr-un magazin de antichități. Iar asta ridică semne de întrebare oricărui specialist. Apoi, sarcofagul, trebuie să recunoaștem, este original. Însă inscripția de pe el este un fals 100%. Oricine putea găsi un osuar antic și apoi să adauge o inscripție pe el pentru a-i mări substanțial valoarea. Iar motivele pentru a crea astfel de falsuri sunt evidente. Artefactele despre care vorbim valorează acum milioane de dolari. Și asta spune totul”, concluzionează Rosenbaum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu