Operaţiunea Entebbe sau un comando la superlativ
Soldat din Sayeret Matkal
(Foto: Shutterstock.com)
+ zoom
Galerie foto (7)
Zborul 139 şi destinul său zbuciumat
Ceea ce părea un zbor de rutină pentru un număr de 248 pasageri care
aşteptau să ajungă la Paris, s-a transformat în coşmarul vieţii lor la
doar 7 minute de la decolarea avionului din aeroportul din Atena. Exact
în acel moment, zborul 139 al unei aeronave de tip Airbus A300,
aparţinând Air France, era deja luat în ţinta unei brigăzi armate din
cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei în războiul necontenit
al acesteia cu statul Israel.
La bordul aeronavei erau deja patru terorişti, trei bărbaţi şi o femeie.
Dintre aceştia doi bărbaţi palestinieni erau membri militanţi ai
Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Ceilaţi doi, erau un
bărbat şi o femeie de naţionalitate germană, membri fondatori ai unei
organizaţii teroriste de extremă stângă, intitulată Brigăzile
Revoluţionare.
Obiectivul teroriştilor ţintea eliberarea unui număr de 53 deţinuţi
palestinieni, 40 dintre aceştia fiind închişi în Israel şi 13 în Franţa.
Teroriştii au anunţat că în cazul neîndepliniriri cererii, vor executa
imediat toţi cei 94 cetăţeni israelieni de la bordul aeronavei. Prin
urmare, au deturnat avionul forţându-l să aterizeze la Benghazi, Libia,
pentru realimentarea cu combustibil.
În decursul realiementării, o pasageră însărcinată a mimat o pierdere a
sarcinii, reuşind astfel să-i înduplece pe răpitori să o elibereze.
Ulterior, informaţiile oferite de pasageră s-au dovedit deosebit de
importante pentru succesul operaţiunii lansate de autorităţile
israeliene. La bord, pasagerii nu ştiau care le va fi soarta, sau unde
va fi destinaţia finală a avionului. In tot acest răstimp, cei patru
terorişti au batjocorit şi ameninţat permanent cetăţenii israelieni.
Soldat din trupele speciale israeliene în timpul unei misiuni reale (Foto: Shutterstock.com)
Noaptea se lăsase demult, iar avionul a aterizat în final într-un mic
aeroport pierdut în ceea ce părea a fi jungla Africii. Era ora 3:15
noaptea, iar avionul se oprise pe aeroportul Entebbe, lângă Kampala,
capitala Ungandei, ţară din Africa Centrală condusă pe atunci de
sinistrul dictator Idi Amin Dada. Pentru pasageri, aveau să urmeze alte
ore de chin şi temeri, deoarece au fost ţinuţi de terorişti încă 9 ore
în aeronava deja aterizată.
Înarmaţi cu grenade şi celebrele pistoale automate AK47,
teroriştii au mai aşteptat câte va ore sosirea unui elicopter. Din el a
coborât silueta impozantă şi îmbrăcată într-un costum de camuflaj, a lui
Idi Amin. În spatele lui, păşea mândru şi îmbrăcat într-o uniformă
asemănătoare, fiul său de doar 8 ani...
Hilara pereche însoţită de câteva gărzi de corp s-a urcat în avionul deturnat, unde Idi Amin a exclamat vesel „Shalom, Shalom”, după care le-a spus pasagerilor israelieni că vor fi eliberaţi imediat ce statul evreu va îndeplini cererile teroriştilor.
Atacul. Singurul plan
În timp ce toate agenţiile de ştiri, ziarele şi televiziunile de pe
mapamond relatau despre deturnarea zborului 139, lumea întreagă aştepta
cu sufletul la gură răspunsul atorităţilor israeliene, precum şi
deznodământul incidentului.
Statul evreu nu intenţiona să renunţe la politica sa simplă dar eficientă în negocierile cu teroriştii, anume „Nu se negociază cu teroriştii”.
Istoria recentului stat evreu le demonstrase israelienilor că grupurile
extremiste înţeleg şi respectă doar doi factori: Forţa şi Frica!
Şi astfel, la Tel Aviv se punea la cale cea mai îndrăzneaţă operaţiune
de comando imaginabilă. Colonelul Ehud Barak, pe atunci comandant
adjunct al Serviciului Secret Militar şi comandant al Forţelor de
Intervenţie Specială Sayeret Matkal, a convocat o şedinţă de urgenţă cu
toţi experţii israelieni în contra-terorism.
Atunci s-a hotărât în premieră în istoria militară a lumii, trimiterea
unei misiuni de comando, care să elibereze toţi ostaticii într-un
teritoriu ostil situat la peste 4.000 kilometri distanţi de Israel,
odată cu întoarcerea în siguranţă atât a ostaticilor, cât şi a trupelor
de intervenţie specială.
Pistolul mitralieră de fabricaţie israeliană, marca „Galil”
Pe data de 29 iunie 1976 la ora 15:30, teroriştii îşi făceau cunoscute
cererile de la microfoanele postului naţional de radio al Ugandei. În
afară de eliberarea prizonierilor respectivi, teroriştii mai cereau în
plus suma de 5 milioane USD, toate cererile lor trebuind soluţionate
până în data de 1 iulie, altfel urmând execuţia tuturor ostaticilor
evrei.
În scurt timp terorişii au făcut trierea ostaticilor, forţându-i pe cei
de origine evreiască (unii dintre ei supravieţuitori ai lagărelor de
exterminare naziste) să intre într-o cameră separată din clădirea
aeroprotului. Înapoi în Israel, ziua de 30 iunie debuta cu mai multe
variante de salvare prezente deja pe biroul lui Itzak Rabin, Prim
ministrul statului Israel. Nici unul nu părea convingător, iar
diplomaţia israeliană făcea eforturi mari pentru a-l convinge pe Idi
Amin să-i aresteze pe terorişti.
Eliberaţi restul pasagerilor, opriţi toţi israelienii!
La sfârşitul zilei de 30 iunie, teroriştii au decis eliberarea unui
număr de 47 ostatici de religie creştină care au primit voie să se
întoarcă la Paris cu primul zbor disponibil. Acolo au fost întâmpinaţi
de membrii familiilor precum şi de ofiţeri din cadrul serviciilor
secrete franceze şi israeliene, care aveau nevoie urgentă de
informaţiile oferite de aceştia.
La începutul zilei de 1 iulie, teroriştii au decis eliberarea şi
celorlalţi 101 ostatici non-evrei care au părăsit de asemeni Entebbe cu
destinaţia Paris.
Cei 94 de ostatici evrei au erau ţinuţi în continuare captivi, fiind
mereu sub ameninţarea morţii. În Tel Aviv, după discuţii aprinse, s-a
luat în final decizia trimiterii unei unităţi de comando care să
elibereze ostaticii. Cei mai buni soldaţi din Sayeret Matkal, unitatea
de elită a comandourilor israeliene, au fost selectaţi pentru misiune.
Turnul de control al aeroportului Entebbe din Uganda
Piloţii şi paraşutiştii de elită erau conduşi de legendarul deja,
locotenent colonel Yonatan (Yoni) Netanyahu, detaşat la conducerea a
ceea ce istoria va numi Operaţiunea Fulgerul. Încă de dinainte
de decizia luată la Tel Aviv, unitatea specială a lui Netanyahu se
antrena continuu într-o clădire construită urgent cu forma şi
caracteristicile corpului de aeroport din Entebbe unde erau deţinuţi
pasagerii evrei.
Acolo, în acel perimetru, soldaţii de elită ai Israelului spărgeau uşi,
escaladau clădiri şi împuşcau sute de ţinte mobile, într-un scenariu de
antrenament conceput astfel încât să fie cât mai fidel situaţiei reale
pe care aveau să o înfrunte în Uganda.
Eficienţa în acţiune!
Spre surpriza ugandezilor şi a teroriştilor care se aşteptau ca statul
evreu să pornească negocieri, în toiul nopţii următoare un număr de 4
avioane militare de transport de tip Hercules C130 plecau pe neştiute
din Israel cu destinaţia Uganda. Primul transporta 29 de soldaţi din
unitatea Sayeret Matkal şi alţi 52 de paraşutişti.
Transporta de asemenea o limuzină neagră marca Mercedes, asemănătoare cu
vehiculul personal al lui Idi Amin, precum şi alte jeep-uri Land Rover
identice cu cele în care se deplasau gărzile personale ale dictatorului
ugandez. Aeronava numărul doi transporta alţi 17 paraşutişti, două
jeep-uri cu armament ataşat şi un altul care conţinea aparatură de
transmisie şi comunicare.
Oamenii din al doilea avion aveau de asemenea misiunea de a distruge
micul contingent de avioane MIG de pe aeroport care ar fi putut să-i
urmărească şi să-i atace în momentul întoarcerii în Israel.
Al treilea avion Hercules transporta un număr de 30 de membri ai altor
unităţi speciale, precum Sayeret Golani care trebuiau să asigure
securitatea perimetrului operaţional, alături de un vechicul de
transport al ostaticilor.
Ultima aeronavă militară transporta o echipă medicală , alte două
vehicule, plus o mică echipă de 17 agenţi de securitate. Pentru succesul
operaţiunii, soldaţii din Sayeret Matkal purtau uniforme de camuflaj
identice cu cele ale gărzilor lui Idi Amin, donate de partea franceză,
fiind înarmaţi cu pistoale mitralieră AK-47 chinezeşi, precum ale
gărzilor. Până şi feţele şi mâinile şi le vopsiseră astfel încât să pară
soldaţi africani de la distanţă. Învăţaseră şi câteva cuvinte uzuale în
limba swahili.
Totul era gata pregătit. Primul avion a aterizat fără probleme, iar
paraşutiştii israelieni au asigurat pista cu lumini de urgenţă, astfel
încât restul flotilei să aterizeze în siguranţă. Scenariul mergea foarte
bine, trapa avionului s-a deschis şi din ea a ţâşnit în trombă limuzina
ornată cu steaguri ugandeze şi jeep-urile militare. La 250 metri de
terminalul unde erau deţinuţi pasagerii, convoiul de comando a fost
oprit de doi soldaţi ugandezi pentru o verificare de rutină.
Comandantul Netanyahu l-a neutralizat rapid cu un pistol cu surdină pe
unul dintre ei. Celălalt a apucat să tragă un glonte înainte să fie ucis
de restul comandoului. Din nefericire, elementul surpriză fusese
pierdut. Cu toate acestea vehiculele israelienilor s-au îndreptat în
trombă spre clădire. Netanyahu a ordonat instantaneu asaltul clădirii.
Focurile de armă s-au auzit, o parte din gărzile ugandeze fiind ucise pe
loc, iar restul retrăgându-se în debandadă. Înăuntru, teroriştilor
palestinieni şi germani nu le venea să creadă ce se întâmplă, crezând că
ugandezii şi-au pierdut minţile şi au început nu doar să se împuşte
între ei, ci să-i atace şi pe ei.
Trupele speciale de paraşutişti israelieni în timpul unei aplicaţii (Foto: Shutterstock.com)
Metoda camuflării israelienilor funcţiona perfect. Unul dintre terorişti
a tras o rafală haotică de automat prin fereastră. Replica
israelienilor i-a sfârtecat imediat trupul. Dar tirul său dezordonat
apucase să facă o victimă. Una importantă. Comandantul Netanyahu căzuse
la pământ.
A doua unitate de comando şi-a făcut apariţia, ucigând rapid cei 7
terorişti din camera ostaticilor, precum şi toţi soldaţii ugandezi care
încercau să-şi asigure poziţii şi să deschidă focul până la sosirea
grosului armatei ugandeze.
Soldaţi israelieni sărbătorind Hanuka în tranşee (Foto: Shutterstock.com)
În camera ostaticilor panicaţi care nu ştiau ce se întâmplă, soldaţii
mascaţi în africani şi cu uniforme ugandeze, au strigat în ebraică la
megafoane:
„Toată lumea să se întindă jos. Sunteţi în siguranţă, suntem soldaţi din trupele speciale israeliene sosite să vă elibereze” !
Muki Betser, comandantul adjunct a transmis radio din terminal că
ostaticii au fost asiguraţi, iar echipa de intervenţie intactă, fără
pierderi.
„Comandantul Netanyahu a fost ucis în misiune”, a venit replica seacă de la capătul firului.
Unitatea a preluat rapid trupul comandantului lor şi a început să
îmbarce ostaticii eliberaţi, odată cu trupurile celor 4 terorişti ucişi
spre al patrulea avion Hercules. Soldaţii din unitatea Sayeret Golani
formau un adevărat tunel de pază pentru îmbarcarea în siguranţă a
pasagerilor, atenţi la orice posibilă mişcare inamică. În restul
aeroportului, paraşutiştii israelieni trăgeau cu aruncătoarele de
rachete în flotila de MIG-uri de la sol. Toate avioanele de luptă ale
Ugandei au fost incendiate şi distruse în doar câteva minute...
Deznodământ fericit
În cele doar 99 minute petrecute la sol, pe teritoriul ugandez, misunea
de comando israeliană a reuşit ceea ce spera o întreagă naţiune şi nu
numai. Planul teroriştilor a fost distrus, iar Idi Amin rămăsese pradă
ruşinii, furiei şi neliniştii.
Pentru acest crud dictator, Operaţiunea Entebbe s-a dovedit a fi
începutul sfârşitului domniei sale asupra Ugandei. Oamenii din cele
patru avioane Hercules tocmai transmiseseră terorismului un mesaj clar
din partea Israelului. Statul evreu nu va ezita niciodată să-şi trimită
cei mai buni soldaţi în orice colţ al lumii pentru a-şi salva cetăţenii.
Cifrele întregii operaţiuni indicau moartea unui singur soldat
evreu, comandantul Yoni Netanyahu, 5 alţi soldaţi evrei fiind uşor
răniţi, 10 ostatici răniţi, alţi 4 ostatici ucişi înainte de terorişti, 7
terorişti ucişi, aproximativ 45 soldaţi ugandezi ucişi şi un număr
necunoscut de răniţi ugandezi, plus distrugerea a 11 avioane de tip MIG
21.
Piatra funerară a comandantului Yonatan Netanyahu
Lumea arabă şi statele comuniste au condamnat raidul militat,
considerându-l un act de agresiune, în timp ce Statele Unite şi ţările
capitaliste l-au numit un act legitim de apărare al statului evreu.
Operaţiunea Entebbe a servit ca un model demn de urmat pentru toate
forţele de comando din lume, fiind considerată o desfăşurare ideală de
forţe pentru salvarea unor civili ţinuţi ostatici într-o ţară ostilă.
Astăzi, Uganda şi Israelul şi-au normalizat relaţiile bilaterale, iar în
anul 2012 oficialii celor două state au comemorat raidul printr-o
ceremonie sobră care a avut loc la aeroportul Entebbe.
Ecoul peste timp al operaţiunii de comando nu s-a stins nici în prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu