vineri, 10 mai 2013

Robotul „purtabil”: invenţia genială ce vine în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi (VIDEO)


10.05.2013 |
0 Comentarii



Fiecare pas făcut de Michael Gore este un triumf pentru ştiinţă. Acum 11 ani, Gore a rămas paralizat de la talie în jos în urma unui accident de muncă. Cu toate acestea, acum el se poate ridica în picioare din scaunul cu rotile plimbându-se prin cameră cu ajutorul unui robot „purtabil”.


Această versiune de „picioare electronice” poartă numele de Indego şi se numără printre produsele testate în Statele Unite în speranţa de a le oferi oamenilor ca Gore posibilitatea de a se deplasa fără scaunul cu rotile.
Fiind încă abia la început de drum, Indego cântăreşte aproximativ 12 kilograme şi este cel mai uşor exoschelet creat până acum. Având cel puţin un an până la lansare, un alt avantaj al lui Indego este cela că poate fi dezasamblat şi aşezat într-un rucsac. Scopul este acela ca utilizatorul să îl poată lua cu el în scaunul cu rotile pentru ca la nevoie să îl asambleze, să şi-l pună şi să se poată deplasa independent. Până acum, niciun exoschelet (nici chiar acesta) nu a fost aprobat pentru uz personal, ceea ce însemnă că ele sunt probate doar sub supravegherea fizioterapeuţilor. 
Cum funcţionează Indego?
Atunci când Gore se apleacă în faţă, dispozitivul iniţiază primul pas, iar atunci când el se clatină dintr-o parte în alta, exoscheletul merge. Pentru a se opri, tot ce trebuie Gore să facă este să se lase un pic pe spate, iar „picioarele electronice” încetează a se mai mişca.  De asemenea, aşa cum se poate vedea în video, pentru a-şi menţine echilibrul Gore foloseşte cârje cu sprijin pe antebraţ. Cât despre alimentare, dispozitivul funcţionează pe baza unei baterii aşezate în zona şoldului. 
„Capacitatea de a vorbi cu cineva privindu-l în ochi este un impuls emoţional foarte mare. Nu este mare lucru să mergi la cineva şi să îi spui bună, până în momentul în care nu mai poţi face asta”, a declarat Gore. 
Dispozitivul nu va înlocui scaunele cu rotile care sunt mai mari. Niciunul dintre dispozitivele de acest fel nu sunt suficient de rapide astfel încât să îi permite unei persoane paralizate să traverseze strada până să se schimbe lumina verde a semaforului. 
Mai mult, momentan, dispozitivele nu sunt nici foarte sigure. „Dacă o persoană cade, se poate răni destul de rău. Dacă se întâmplă să cazi, cum te dai jos dintr-un robot de care eşti legat?”, a declarat Arun Jayaraman, de la Institutul de Reabilitare din Chicago, explicând şi că, din acest motiv, astfel de dispozitive vor trebui să devină şi mai uşoare, în timp ce bateriile lor ar trebui să dureze mai mult. 
Totuşi, Jayaraman este de părere că dispozitivul ar putea ajuta la prevenirea escarelor ce apar atunci când oamenii stau prea mult în scaunul cu rotile. 
Acum, companii din Israel, Noua Zeeilandă şi California crează astefl de dispozitive. Indego a fost creat la Universitatea Vanderbilt, Nashville, fiind testat la Centrul Shepherd, un spital de recuperare din Atlanta.
În acest moment, nu este clar care va fi preţul unui astfel de dispozitiv, atunci când el va putea comercializat pentru uz personal. Potrivit zvonurilor de pare că preţul va fi undeva între 50.000 şi 75.000 de dolari, însă creatorii lui Indego susţin că ei vor ca acesta să coste mai puţin. 
Sursa: AP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu