sâmbătă, 23 februarie 2013

Cum reacţionează ciorile când sunt nedreptaţite?

23.02.2013 |
0 Comentarii
 Oamenii, primatele şi câinii reacţionează negativ atunci când alţii, care au realizat aceeaşi sarcină ca ei, primesc o recompensă mai bună decât. Acum, un nou studiu a scos la iveală faptul că şi ciorile şi corbii se opun nedreptăţii.

 
Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Viena este primul care demonstrează că şi non-mamiferele reacţionează la inegalitate. Cunoscând animalele care observă nedreptatea, oamenii de ştiinţă vor încerca să identifice modul în care a apărut nevoia de corectitudine şi egalitate. 
  În studiu au fost analizaţi 4 corbi şi 6 ciori negre (corvus corone) care au fost învăţaţi să dea jetoane la schimb pentru mâncare. Apoi, pentru o serie de experimente, păsările au fost aşezate pe perechi ale aceleiaşi specii. Atunci când păsările observau că partenerii lor primeau mâncare pe gratis, fără a da în schimb jetoane, păsările aveau tendinţa de a fi din ce în ce mai puţin dispuse să îşi cedeze propriile jetoane în schimbul hranei. Mai mult, uneori, păsările care nu primeau destulă atenţie îşi cedau jetoanele şi refuzau să mai primească hrană. 
Alte studii au sugerat că sentimentul de egalitate evoluează chiar şi la indiviz neînrudiţi sau chiar între păsări care menţin o interacţiune de scurtă durată. 
Sursa: Popular Science

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu