Galerie foto (1)
Copiii
care trăiesc în mediul urban sunt mult mai predispuşi la alergiile
alimentare, comparativ cu cei care locuiesc în zonele rurale, susţine un
nou studiu.
"Am constat că densitatea mare a populaţiei corespunde cu un număr
crescut de alergii în rândul copiilor. Acest lucru demonstrează că
mediul are un impact major asupra modului de dezvoltare a alergiilor
alimentare. Legături similare s-au observat şi în cazul astmului", a
explicat pediatrul Ruchi Gupta, de la Facultatea de Medicină din cadrul
Northwestern University, SUA.
Studiul a fost realizat pe 38.465 de copii americani ale căror vârste
nu depăşeau 18 ani. Rezultatele au arătat că 9,8 procente din copiii ce
locuiesc în mediul urban suferă de alergii alimentare, comparativ cu
doar 6,2 procente dintre copiii din zonele rurale. Alergiile la arahide
se întâlnesc de două ori mai des în oraşe, cu un procent de 2,8%, decât
în comunităţile rurale, unde s-au descoperit la doar 1,3 procente din
copii. Cele la fructe de mare apar în număr mai mult decât dublu în
cadrul urban. Dacă doar 0,8% din copii din mediul rural sunt alergici la
fructe de mare, în mediul urban procentul este de 2,4%.
În ciuda discrepanţei zonale, alergiile se manifestă la fel de sever
indiferent de mediu. Aproape 40% din copiii implicaţi în studiu s-au
confruntat deja cu o reacţie severă survenită în urma alergiilor
alimentare.
Alergiile alimentare reprezintă o problemă serioasă de sănătate. O
reacţie alergică severă se poate manifesta prin scăderea tensiunii
arteriale, probleme de respiraţie şi umflarea gâtului. Când apar astfel
de simptome, alergia poate duce la deces. În SUA, reacţiile alergice au
devenit atât de dese, încât, la fiecare trei minute, un american se
prezintă la camera de gardă cu astfel de simptome.
Cercetări anterioare au demonstrat că numărul cazurilor de astm,
eczeme, rinită alergică şi conjunctivită este semnificativ mai mare în
mediul urban, faţă de zonele rurale. Specialiştii spun că este posibil
ca expunerea timpurie la bacteriile din mediul rural să le întărească
copiilor sistemul imunitar. O altă explicaţie s-ar putea ascunde în
spatele poluanţilor din zonele urbane, care au potenţialul de a declanşa
alergii.
Sursa: Lab Space
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu