Galerie foto (1)
Specialiştii
de la NASA au declarat că au descoperit în nordul extrem al planetei un
fenomen natural atât de neaşteptat, încât nu s-ar putea compara decât
cu găsirea unei păduri tropicale în mijlocul unui deşert.
În timpul expediţiei Icescape, specialiştii au prelevat probe de
sub stratul de gheaţă gros de un metru şi au descoperit că apa de aici
este mai bogată în fitoplancton (alge marine microscopice) decât apa din
orice altă regiune oceanică a lumii. Cercetarea a fost efectuată în
apele arctice din mările Beaufort şi Chukchi, situate de-a lungul
statului Alaska.
Fitoplanctonul reprezintă baza lanţului trofic marin. Până acum se
credea că el se înmulţeşte în zona arctică doar după ce se retrage
gheaţa marină pe timp de vară (foto). Acum, oamenii de ştiinţă sunt de
părere că subţierea stratului de gheaţă permite luminii solare să ajungă
la apa şi se determine aşa-numita înflorire algală - o înmulţire masivă a organismelor vegetale mărunte din apă.
Fenomenul s-a extins peste 115 kilometri pe sub gheaţă, organismele
fitoplanctonice fiind extrem de active şi reuşind să îşi dubleze numărul
în doar o zi. Cercetările estimează că, în unele zone, producţia de
fitoplancton ar fi de 10 ori mai mare decât în apele deschise
(neacoperite de gheaţă) din împrejurimi..
Descoperirea vine ca o veste bună pentru planetă, având în vedere că
fitoplanctonul este un mare consumator de dioxid de carbon. Din acest
motiv, oamenii de ştiinţă vor fi nevoiţi să recalculeze cantitatea de
dioxid de carbon care este absorbită de Oceanul Arctic.
"Deocamdată nu ştim dacă acest proces a existat dintotdeauna în
Arctica fără ca noi să îl fi observat, sau dacă este parte dintr-un
fenomen recent. Cert este că, din moment ce stratul de gheaţă continuă
să se micşoreze, aceste înfloriri algale vor deveni mai frecvente", a
declarat Kevin Arrigo, de la Universitatea Stanford, SUA.
Sursa: TG Daily
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu