Muzica rock ne transformă în oameni ai peşterii
Sunetele
distorsionate de chitară, acordurile disonante şi solourile asurzitoare
ne fac sângele să pulseze din ce în ce mai tare. Un nou studiu a revelat
faptul că oamenii nu au învăţat să iubească asemenea sunete. Din
contră, aceste sunete distinctive ale muzicii rock seamănă cu strigătele
de avertizare ale animalelor şi oamenilor din timpurile preistorice.
Studiul, pubicat în Biology Letters, investighează
efectul muzicii disonante asupra emoţiilor şi asupra stării sufleteşti.
Cercetătorii au descoperit că aceste schimbări bruşte şi disonante îi
fac pe oameni să reacţioneze ca şi animalele atunci când se anunţă
apropierea unui pericol.
Greg Bryant, unul dintre cercetători, a explicat că, în momentul în
care oamenii aud acorduri de muzică rock, încearcă emoţii puternice şi
se încarcă cu energii negative. "Compozitorii dispun de o cunoştinţă
intuitivă asupra sunetelor care ne pot speria. Ceea ce nu
conştientizează aceştia este faptul că noi, ascultătorii, suntem
predispuşi la emoţii negative în momentul în care auzim anumite sunete",
a declarat Greg Bryant.
Pe scurt, studiul ne spune că reacţiile pe care le avem atunci când
auzim acorduri de muzică rock ne transformă în aceleaşi fiinţe ca şi
strămoşii noştrii, oamenii peşterilor.
Sursa: Gizmodo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu