Câinii agresivi sunt, de obicei, suferinzi
Cercetătorii
spanioli au descoperit că schimbările aparent bruşte din comportamentul
câinilor, schimbări concretizate prin puseuri de agresivitate
incontrolabilă, sunt asociate de obicei unor dureri interne pe care le
resimt animalele.
"Dacă animalul de companie este atins sau mângâiat când este în
suferinţă, nu va ezita să muşte sau să-şi manifeste altfel
agresivitatea, pentru a evita sporirea disconfortul. Iar stăpânul nu va
putea să evide incidentele, deoarece nu cunoaşte mesajele corporale
transmise de câinele care suferă", declară Tomas Camps, cercetător în
cadrul Univeristăţii Autonome din Barcelona.
Studiile au mai arătat că, dacă durerea îi face până şi pe câinii
docili să devină de nerecunoscut, în cazul câinilor cu temperament
agresiv, aceştia pot deveni de-a dreptul periculoşi.
Alţi factori care sunt responsabili de agresivitatea câinilor au legătură cu confortul psihic al căţelei în perioada de sarcină, modul în care sunt îngrijiţi căţeii imediat după naştere, vârsta şi condiţiile înţărcării, experienţele trăite de căţel în perioada de socializare, dieta, mişcarea şi modalităţile în care sunt pedepsiţi de oameni.
Alţi factori care sunt responsabili de agresivitatea câinilor au legătură cu confortul psihic al căţelei în perioada de sarcină, modul în care sunt îngrijiţi căţeii imediat după naştere, vârsta şi condiţiile înţărcării, experienţele trăite de căţel în perioada de socializare, dieta, mişcarea şi modalităţile în care sunt pedepsiţi de oameni.
Cercetătorii s-au axat în special pe agresivitatea subită a câinlor
şi au studiat exemplare din 12 rase de câini (Schnauzer uriaş, Setter
irlandez, Pit-bull, Dalmaţian, Mastif napolitan, Ciobănesc german,
Ciobănesc belgian, Shih-tzu, Bobtail, Ciobănesc catalan, Chow-chow şi
Doberman.
După ce oamenii de ştiinţă i-au întrebat pe stăpânii câinilor despre
incidentele în care au fost implicaţii prietenii lor patrupezi, au
concluzionat că agresivitatea cauzată de dureri şi afecţiuni ascunse
este principala cauză a "ieşirilor" violente ale câinilor.
"Toţi câinii testaţi au fost diagnosticaţi cu agresivitate provocată
de dureri. Dintre cei 12 câini studiaţi, 8 sufereau de displazie de
şold, o afecţiune dureroasă frecventă în special în rândul raselor de
talie mare", declară în continuare Tomas Camps.
Displazia de şold este o maladie ereditară care afectează la ora
actuală circa 40% din efectivele câinilor din rasele Golden retriever,
Labrador şi Rottweiler.Sursa: Live Science
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu