sâmbătă, 2 iunie 2012

Boala Chagas: ne paşte o nouă pandemie?

Boala Chagas: ne paşte o nouă pandemie? Galerie foto (1)
Cercetătorii din cadrul Universităţii Maryland avertizează că o nouă maladie, puţin cunoscută, poate deveni oricând o pandemie. Boala Chagas, cum a fost denumită, afectează deja milioane de oameni de pe continentul sud-american şi ameninţă să se răspândească la nivel global.
Boala Chagas, la care experţii se referă ca la "SIDA Americilor" este o maladie periculoasă transmisă de câteva specii de insecte hematofage (care se hrănesc cu sânge)din ordinul hemipterelor. Boala este de fapt provocată de un parazit unicelular, denumit de specialişti Trypanosoma cruzi (foto).
În stadiile incipiente, simptomele bolii pot fi asemănătoare cu cele provocate de o gripă.
În stadiile mai tardive, boala afectează grav sistemul nervos, cel digestiv şi cel cardiovascular. Odată contractată, boala poate trece neobservată timp de ani sau chiar decenii, dar provoacă, în timp, o serie de afecţiuni ale inimii, intestinelor şi esofagului. Cardiomiopatiile şi aritmiile provovate de boală ajung în cele din urmă să fie fatale.
Focarul principal al bolii Chagas este situat în America Latină, cele mai multe cazuri fiind raportate în Bolivia, Mexic, Columbia şi America Centrală. Cu toate acestea, la ora actuală există un număr de aproximativ 30.000 cetăţeni americani care au contractat deja boala, cele mai multe cazuri fiind raportate în Texas.
"În prezent, boala afectează circa 20 milioane de persoane, ceea ce a propulsat boala Chagas pe locul întâi în topul maladiilor infecţioase din America Latină. Pe lângă faptul că este o boală a mizeriei, a sărăciei, maladia Chagas contribuie ea însăţi la menţinerea şi răspândirea sărăciei, deoarece afectează, în cele mai multe cazuri, adulţi tineri", declară purtătorii de cuvânt ai Fundaţiei Chagas.
Există tratamente împotriva acestei afecţiuni, dar ele sunt, în general, inaccesibile populaţiei sărace afectate de boală.
Maladia a fost denumită după medicul brazilian Carlos Ribeiro Justiniano Chagas, cel care a descoperit-o în anul 1909. Cercetătorii de la Universitatea Maryland cred că şi Charles Darwin ar fi suferit de această boală, contractată în timpul expediţiei sale în jurul lumii pe vasul Beagle, şi că ar fi murit din cauza insuficienţei cardiace provocate de maladie.
Sursa: Fox News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu