O nouă cercetare a relevat că
Pământului i-au trebuit aproximativ 10 milioane de ani pentru a-şi
reveni după cea mai dramatică dispariţie în masă din toate timpurile -
Marea Extincţie din Permian.
Acum 250 de milioane de ani, viaţa de pe Terra a fost distrusă aproape
în întregime. Doar 10% dintre plantele şi animalele lumii au reuşit să
supravieţuiască.
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au elaborat multe teorii cu
privire la modul în care fauna şi flora a reuşit să îşi revină. Dovezi
recente, semnalate de dr. Zhong-Qiang Chen, de la Universitatea de
Geoştiinţă din Wuhan, China, şi profesorul Michael Benton de la
Universitatea Bristol, Marea Britanie, vin să demonstreze că recuperarea
din perioada de criza a durat aproximativ 10 milioane de ani.
Conform specialiştilor, au existat două motive care au cauzat
întârzierea: intensitatea crizei şi condiţiile dificile de pe Pământ.
Marea Extincţie din Permian, de departe cea mai dramatică criză
biologică care a afectat viaţa de pe Terra, a fost declanşată de o serie
de şocuri de mediu precum încălzirea globală, ploi acide, acidificarea
oceanelor şi anoxia apelor, procese destul de puternice pentru a provoca
dispariţia a 90% dintre vieţuitoare.
Cercetarea actuală scoate la iveală faptul că aceste condiţii sumbre au
continuat să se manifeste timp de 5-6 milioane de ani, după criza
efectivă. Cu toate acestea, unele specii de animale şi-au revenit rapid,
însă revenirea lor nu a fost destul de puternică pentru a forma din nou
ecosisteme stabile.
"Viaţa părea să revină la normal, când o altă criză îşi făcea apariţia.
Crizele de carbon s-au repetat de multe ori, până când condiţiile au
început să reintre în normalitate, peste vreo 5 milioane de ani", a
explicat profesorul Benton.
În cele din urmă, după ce situaţia de criză s-a diminuat, au început să
apară ecosisteme mai complexe. În mare, grupuri precum crabii şi
homarii, precum şi primele şi reptile marine, au stat la baza
viitoarelor ecosisteme oceanice moderne.
"Cel mai adesea vedem extincţiile în masă ca pe un fenomen cu totul
negativ, dar în acest caz viaţa şi-a revenit, chiar dacă i-au trebuit
milioane de ani. Evenimentul a restabilit evoluţia" a încheiat
profesorul Benton.
Sursa: Science Daily
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu