Galerie foto (46)
Fostul târg teutonic fortificat de la
Tămaşda – Pons Thomae (jud. Bihor, comuna Avram Iancu) şi bazilica
romanică ce deservea o mănăstire, cel mai probabil benedictină, au
înfruntat de-a lungul veacurilor urgii care mai de care mai grozave,
însă azi sunt cel mai aproape de a dispărea definitiv.
Probabil cea mai mare încercare prin care a trecut această bazilică, cea
mai mare de acest tip din Transilvania, a fost mare invazie tătară din
1241. „Distrugerea localităţii şi a bisericii relatată de canonicul
Rogerius, viitor episcop de Spalato (Split – Croaţia), a fost deci
parţială”, precizează profesorul Alexandru Avram în lucrarea domniei
sale Arhitectura romanică din nord-vestul României. Dacă
considerăm că acest eveniment a îngropat aceste locuri, ne înşelăm. Era
abia la început, vor urma alţi 800 de ani care se vor adăuga la istoria
edificiului. Din păcate azi portalul gotic refăcut chiar după invazia
tătărască adăposteşte o magazie de scule, iar restul bazilicii un coteţ.
O istorie străveche, pornită de la teutoni
Bazilica din Tămaşda, monument istoric de categorie B, are o vechime de
peste 900 de ani, fiind cea mai mare biserică romanică „rămasă în
picioare” din Transilvania. Ea apare pentru prima oară în cronici chiar
în preajma invaziei tătărăşti (1241), când canonicul Rogerius aminteşte
că s-a retras aici din calea invadatorilor. Acesta vorbeşte de o
distrugere importantă pe care atât basilica cât şi orăşelul ridicat de
coloniştii saşi şi cavalerii teutoni o suferă cu prilejul acestui
eveniment. Orăşelul avea mai multe biserici, ceea ce arată existenţa
unei aşezări mai vechi, de cel puţin 100 de ani la momentul 1241.
Ruinele bazilicii sunt ceea ce a mai rămas dintr-o biserică în stil
roman ridicată de aceşti colonişti germani, fiind sigura din judeţul
Bihor construită în vremea dinastiei de Arpad.
Ridicată iniţial pentru a sluji ca biserică romano-catolică pentru
populaţia germanică, după 1241 cel mai probabil a fost refăcută şi
folosită de acelaşi cult, însă pentru populaţia maghiară. Ca multe alte
locaşuri romano-catolice din Transilvania, după propagarea Reformei şi
după convertirea nobilimii maghiare la calvinism, bazilica a servit
acest cult.
După căderea regalităţii maghiare sub turci (1541), Bihorul a intrat în
componenţa principatului autonom Transilvania. În 1660 turcii ocupă
Oradea şi întreg ţinutul pe care-l vor stăpâni până în 1692. După
această invazie turcească biserica nu a mai servit niciunui cult.
Ulterior în baza unor documente de pe la 1800 aflăm că ea se afla în
posesia baronului Bors.
Un monument prea puţin explorat
Este o bazilică în construcţia căreia sunt combinate două stiluri
arhitecturale, roman şi gotic, cel din urmă regăsindu-se în modelul
porţii de la intrare. Construcţia din cărămidă este prevăzută cu o navă
centrală şi două laterale, cu cor, absidă semicirculară şi absidiolă.
Traveea vestică a navei centrale poartă un turn înalt cu trei nivele.
Deasupra intrării, pe faţada turnului, apare o fereastră circulară,
ferestrele etajului I sunt zidite aproape în întregime, iar cele de la
etajele II şi III sunt geminate.
Nivelele etajelor sunt marcate prin brâuri cu zimţi decorativi,
realizate din cărămidă. Acoperişul turnului lipseşte, cu excepţia unor
grinzi de susţinere. Pereţii navelor laterale sunt străbătuţi de
ferestre semicirculare mici. Corul cu absidă a fost transformat în
secolul al XIX-lea şi folosit ca magazie. Ceea ce se mai păstrează azi
din vechea bazilică este doar un turn flancat de traveele vestice ale
navelor laterale şi corul cu absidă, mult transformată.
Documentarea despre o asemenea construcţie este însă sărăcăcioasă,
limitată mai mult la documentele scrise. Eventualele săpături
arheologice în regiune ar putea fi extrem de interesante pentru
conturarea pe deplin a imaginii acestor locuri de-a lungul veacurilor.
Dar acest lucru este o perspectivă extrem de îndepărtată şi din păcate
improbabilă într-un orizont de timp rezonabil.
Marea bazilică, de la slujbe la coteţ
Edificiul, acoperit în mare parte cu vegetaţie şi aflat într-o stare de
degradare fizică avansată, fiindu-i afectată structura de rezistenţă,
este situat în curtea unui localnic, care l-a transformat într-o „anexă”
a gospodăriei sale. Aici omul, care nu a fost expropriat de statul
român, a găsit de cuviinţă să depozitează produse agricole şi să
improvizieze un coteţ de găini. O astfel de „întrebuinţare” a
edificiului, precum şi lipsa celor mai elementare mijloace de conservare
ale acestuia, amplifică riscul de prăbuşire a construcţiei.
Dacă ar fi să fim scrupuloşi şi să amintim ce spune legea cu privirea
la asigurarea securizării obiectivului, a întreţinerii perimetrului său
şi marcării vechiului lăcaş de cult ca monument istoric, ar însemna să
cerem prea mult unor autorităţi locale total dezinteresate. Problema
este că aceste cerinţe sunt elementare şi cele mai puţin costisitoare
din întrega ecuaţie.
În acest context, Direcţia de Cultură (D.J.C.P.N.) Bihor a notificat, în
mod repetat, conducerea Primăriei Avram Iancu, solicitându-i să dispună
măsuri de protejare a obiectivului istoric, inclusiv prin demararea
procedurilor de expropriere „pentru cauză de utilitate publică” a
terenului din preajma bisericii, în vederea asigurării unor căi de acces
şi a împrejmuirii cu un gard protector, pentru a preveni continuarea
deteriorării sale. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost luată
nicio măsură pentru înlăturarea factorilor de risc la adresa
integrităţii monumentului.
Legea e făcută doar ca să fie
Totuşi deşi Legea 422 din 2001, privind protejarea monumentelor
istorice, cu modificările şi completările ulterioare, conţine sancţiuni
în cazul în care legea este încălcată, D.J.C.P.N. sau celelalte
instituţii care ar fi trebuit să protejeze patrimoniul cultural nu au
aplicat nici o amendă. Legea respectivă mai precizează că desfiinţarea
neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul
Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea şi profanarea monumentelor
istorice constituie infracţiuni, iar amenzile pot ajunge şi până la
7.000 RON, în cazul în care se ajunge la modificarea, desfiinţarea sau
strămutarea unui imobil. Încălcarea obligaţiei de a asigura paza şi
luarea măsurilor împotriva incendiilor se pedepseste cu amenda între
2.500 RON şi 5.000 RON. Cu toate acestea, nu doar în cazul Bazilicii de
la Tămaşda, având legea într-o mână, arheologii şi experţii de la Muzeul
Ţării Crişurilor sau de la D.J.C.P.N. nu reuşesc să ajungă, pe teren,
la un numitor comun fie cu proprietarii terenurilor unde sunt siturile
sau monumentele, fie cu primarii, creându-se impresia că fuga de
răspundere şi asumarea unor responsabilitati concrete pentru păstrarea
bunurilor istorice par a fi „virtuţi” pentru cei din fruntea
administraţiilor locale.
De cele mai multe ori proprietarii de clădiri aflate sub incidenţa legii
patrimoniului imobil nu respectă obligaţiile de întreţinere şi
restaurare din cauza banilor puţini. Conform legii, proprietarii sunt
obligaţi să întreţină edificiile respective. Ei afirmă că este
proprietatea lor şi că fac ce doresc cu ea, însă în aceste cazuri
autorităţile ar fi trebuit fie să îl exproprieze, fie să încerce modelul
vienez – se lucrează pe banii statului la monumentul respectiv şi se
pune factura în braţele proprietarului care ar obligatia să o plătească
în 10 ani.
Din păcate, însă, indolenţa şi lipsa de respect faţă de lege,
manifestate de unii primari, dar şi de celelalte autorităţi, conduc la o
imagine tristă a ceea ce a fost cândva "spiritul" cultural al acestor
locuri. În plus exploatarea la maximum a tezaurului natural şi
patrimonial prin dezvoltarea unui turism cultural ar putea constitui un
motor durabil al economiei regionale, unul poate la fel de durabil ca şi
istoria acestor edificii.
Dacă te interesează să afli mai multe lucruri despre patrimoniul românesc ai la dispoziţie şi pagina de Facebook Salvăm Patrimoniul Cultural
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu