
Deşi conceptul medicinei regenerative
este unul relativ nou, în lumea vie regenerarea este un fenomen des
întâlnit: mamiferele şi păsările au capacitatea de a-şi autoregenera
părul, respectiv penajul, printr-un proces fiziologic normal. Pornind
de la acest fapt, o echipă de cercetători americani studiază regenerarea
celulară la oamenii care şi-au pierdut degete în urma unor accidente.
Cercetătorii din cadrul Universităţii din California şi al
Universităţii Bradford studiază în prezent mediile extrafoliculare care
reglează activitatea celulelor stem din păr şi pene, precum şi
modalităţile prin care diferitele configuraţii ale celulelor stem pot
influenţa forma noilor organe pentru a corespunde necesităţilor de
moment ale organismului.
Cercetătorii au inclus ceea ce se cunoaşte până în prezent despre
mecanismul din spatele regenerării, analizând date din zeci de studii
asupra "regenerării fiziologice", adică regenerarea naturală a fanerelor
(păr, pene) pe parcursul întregii vieţi a animalului, în starea sa
normală şi nu în urma unei răniri sau amputări.
Aceste schimbări par a avea atât cauze interne, precum fiziologia
folicului de păr, cât şi cauze externe, de genul schimbărilor de mediu
sau de temperatură, dar mecanismul din spatele acestor transformări este
în mare parte necunoscut.
Celulele stem din interiorul foliculilor de păr sau pene stau la baza
regenerării periodice a acestor fanere, dar cercetătorii încă nu ştiu
cum să orienteze aceste celule pentru a controla procesul de regenerare.
"Folosindu-ne de regenerarea episodică a pielii şi a fanerelor, avem
astfel oportunitatea de a înţelege şi modula comportamentul celulelor
stem adulte, precum şi regenerarea organelor la un nivel nebănuit în
prezent", declară cercetătorii Cheng-Ming Chuong, Randall B. Widelitz şi
Valerie A. Randall.
Studiul a fost publicat în periodicul Physiology, publicaţie a American Physiological Society.
Sursa: Zee News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu