duminică, 11 martie 2012

NASA dă noi explicaţii despre „apocalipsa” prezisă pentru finalul anului 2012 (VIDEO)

NASA dă noi explicaţii despre „apocalipsa” prezisă pentru finalul anului 2012 (VIDEO) Galerie foto (1)
Anumite persoane cred că civilizaţia umană va fi distrusă de un eveniment apocaliptic pe 21 decembrie 2012, dezastrul fiind prezis de către civilizaţia Maya. Pentru a răspunde la zvonurile pe tema „apocalipsei maiaşe”, specialiştii NASA au dat publicităţii un nou videoclip în care oferă un răspuns celor ce cred în teoriile apocaliptice.
NASA l-a ales pe Dan Yeomans, şeful programului Near-Earth Objects din cadrul Jet Propulsion Laboratory, pentru a răspunde ipotezelor apocaliptice populare pe Internet.
Multe persoane cred că în luna decembrie a acestui an  calendarul folosit de civilizaţia Maya va ajunge la final, moment ce va coincide cu un eveniment cataclismic. Acest lucru este greşit, afirmă expertul NASA. „Calendarul maiaş nu se încheie pe data de 21 decembrie 2012. Aceasta reprezintă doar finalul unui ciclu şi începutul unuia nou. Ceva similar se întâmplă în cazul zilei de 31 decembrie: calendarul nostru ajunge la final, dar unul nou începe cu 1 ianuarie”, a explicat Yeomans.
O altă ipoteză ce a făcut furori pe Internet se referă la o planetă imaginară, denumită Nibiru. Mulţi oameni cred că această planetă se apropie de Pământ din afara Sistemului Solar, urmând să intre în coliziune cu Terra în luna decembrie. „Această planetă enormă despre care se presupune că s-ar apropia de Terra nu există. Dacă ar fi existat, am fi zărit-o de mult timp. Şi dacă această planetă ar fi invizibilă, am fi observat efectele gravitaţionale pe care le-ar fi avut asupra planetelor din apropiere. Niciunul din miile de astronomi care urmăresc cerul zilnic nu a observat un asemenea efect”, a spus Yeomans.
Yeomans a adăugat că este imposibil ca NASA să ascundă adevărul în acest caz. „Vă închipuiţi că miile de astronomi care studiază cerul ar fi putut ţine secret acest lucru de-a lungul anilor?”, întreabă Yeomans.
Specialistul NASA a comentat şi ipoteza conform căreia modul în care planetele şi Soarele se vor alinia în luna decembrie va provoca valuri gigant, cu un efect devastator asupra Pământului. „În primul rând, nu va exista nicio aliniere a planetelor în luna decembrie. Apoi, chiar dacă ea ar avea loc, nu ar avea niciun efect asupra oceanelor Terrei. Sunt doar două corpuri în sistemul nostru solar ce pot afecta oceanele Terrei: Luna, pentru că este foarte aproape, şi Soarele, care este masiv şi relativ aproape. Planetele au un efect neglijabil asupra Pământului”,  a afirmat Yeomans.
O altă afirmaţie a celor ce cred că apocalipsa va avea loc în acest an este aceea că axele Pământului se vor inversa pe 21 decembrie 2012. „Axa de rotaţie a Pământului nu se poate modifica, deoarece orbita Lunii în jurul Terrei o stabilizează şi nu îi permite să se schimbe. În ceea ce priveşte câmpul magnetic al Pământului, acesta se schimbă la aproximativ 500.000 de ani, însă nu există nicio dovadă că acest lucru se va întâmpla în decembrie. Dacă s-ar schimba, ar dura câteva mii de ani. Iar acest eveniment nu ar crea o problemă pe Pământ, ar trebui doar să ne recalibrăm busolele”, a explicat Yeomans.
Pentru a concluziona, Yeomans l-a citat pe celebrul astronom Carl Sagan, care susţinea că „afirmaţiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”. Yeomans a adăugat: „de la începutul timpurilor au existat sute de mii de profeţii cu referire la sfârşitul lumii, însă iată-ne tot aici”.


Sursa: Scientific American

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu