miercuri, 7 martie 2012

In următorii 90 de ani am putea pierde 900 de specii de păsări tropicale

În următorii 90 de ani am putea pierde 900 de specii de păsări tropicale Galerie foto (1)
Până la 900 de specii de păsări terestre din regiunile tropicale ale planetei ar putea să dispară până în 2100, anunţă cu îngrijorare oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii spun că acest dezastru se va produce în condiţiile în care temperatura medie la suprafaţa Pământului va creşte cu 3,5 grade Celsius, ceea ce este foarte probabil.
Majoritatea speciilor de păsări sunt sedentarea. Lumea crede că mai toate păsările sunt migratoare şi că, datorită acestui fapt, se vor adapta la schimările climatice, însă acest lucru nu este adevărat. Printre cele mai vulnerabile păsări se află cele care trăiesc în zone montane. Odată cu creşterea temperaturilor, oamenii vor fi tentaţi să populeze zonele montane, iar habitatul acestor păsări va fi distrus.
Şi păsările marine din zonele de coastă sunt vulnerabile pentru că vegetaţia de aici poate fi sensibilă la schimbările de salinitate a apei. de asemenea, în cazul în care pădurile litorale ar fi lovite de uragane sau taifunuri (evenimente din ce în ce mai des întâlnite), habitatul păsărilor ar fi distrus. Mai mult, păsările din regiuni percum bazinul Amazonului sau al fluviului Congo ar putea întâmpina probleme de relocare, în timp ce păsările tropicale din habitatele deschise (savană, deşert) s-ar confrunta cu o micşorare a suprafeţei habitatului. Deşi se presupune că păsările din zonele aride sunt obişnuite cu o climă caldă şi uscată, nici acestea nu vor putea supravieţui în lipsa apei.
"Ştim că majoritatea păsărilor tropicale nu sunt foarte competitive când e vorba despre dispersia populaţiilor, iar acest lucru ar putea reprezenta o problemă mare în viitor, dacă regiunile climatice se vor deplasa cu câteva zeci sau chiar sute de kilometri. În viitor este posibil să fim nevoiţi să luăm măsuri extreme pentru conservarea păsărilor. Unele dintre ele vor trebui translocate", a declarat Mike Crosby de la BirdLife International, organizaţie care luptă pentru conservarea păsărilor.
Pentru a evalua modul în care se vor descura aceste păsări, oamenii de ştiinţă au urmărit cum păsările din grupul manakinilor (aproximativ 45 de specii sud-americane) ar reacţiona la creşterile de temperatură. Rezultatele au arătat că speciile de manakini limitate la zonele de savană şi pădure de joasă altitudine din Brazilia ar fi cele mai afectate, deoarece ar putea pierde până la 80% din habitatul lor. Cca. 20% dintre speciile de manakini din cerrado (savana tropicală din Brazilia) ar dispărea.
"Trebuie să ne pregătim să măsurăm temperaturile şi precipitaţiile în zonele protejate pentru a putea lua măsuri în mod adecvat. Este foarte dificil să prezicem cu exactitate care vor fi urmările", a adăugat Crosby.
Sursa: BBC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu