O creatură de acum 505 milioane de ani este cel mai vechi animal din grupul chordatelor, din care s-au dezvoltat apoi vertebratele, spun oamenii de ştiinţă din Anglia şi Canada.
Găsită în şisturile bituminoase din Parcul Naţional Yoho,Canada, Pikaia gracilens a fost numit cel mai primitiv membru al grupului chordate (grup de animale care astăzi include şi toate vertebratele - peştii, amfibienii, păsările, reptilele şi mamiferele). Apartenenţa la grupul chordate a fost constată în urma unor studii în care oamenii de ştiinţă au analizat 114 fosile de Pikaia, utilizând tehnici de scanare şi microscopie electronică.
Cu o lungime de aproximativ 5 centimetri, creatura acvatică avea o înfăţişare asemănătoare cu o anghilă şi înota prin unduirea corpului său.
Atunci când a fost descoperită, în 1911, Pikaia a fost clasificată drept un posibil vierme inelat (grupul anelidelor, care include vieţuitoare precum lipitorile şi râmele). Ulterior a fost cercetat din nou; în anii '70, paleontologul Simon Conway Morris a sugerat că animalul ar puteaaparţine încrengăturii Chordata, dar cercetările sale nu au putut să şi demonstreze teoria.
Se pare că această creatură are o coardă dorsală foarte primitivă (coarda dorsală sau notocordul este un organ cilindric existent la cordate - animale care fac tranziţia între nevertebrate şi vertebrate - şi la toţi embrionii vertebratelor; la aceştia din urmă, coarda dorsală dă naştere, ulterior, coloanei vertebrale)
Dar elementul-cheie care a ajutat la identificarea adevăratei naturi a creaturii au fost miomerele, un tip de muşchi striaţi scheletici specifici chordatelor.
Sursa: TG Daily
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu