Galerie foto (1) 
Misterele corpului uman, ciudăţeniile sociale şi culturale ale lumii noastre, ce a mai apărut, ce ar mai fi de aflat în plus faţă de ceea ce ştiam - sau credeam că ştim - şi o accentuată preocupare în privinţa SFÂRŞITULUI, manifestată sub forma atenţiei faţă de nemurirea personală şi supravieţuirea colectivă, atenţie stimulată pesemne şi de multele zvonuri despre un posibil sfârşit al lumii în anul ce vine - acestea sunt punctele „fierbinţi” în jurul cărora s-a concentrat interesul celor mai mulţi dintre cititorii Descopera.ro în acest an. Aşa rezultă din cifre! Iată, aşadar, în ordine cronologică, „cele mai citite” 10 articole publicate în 2011.
S-au întâmplat recent, atât de recent, încât opinia publică mondială le-a uitat într-un elan aproape inconştient... Au fost ascunse, muşamalizate şi rapid îngropate, parcă la ordin...
Presa globală nu le-a acordat importanţa cuvenită, deşi evenimentele de mai jos vor influenţa în mod sigur viitorul. Dincolo de presupuneri, analize şi comentarii, faptele petrecute fără ştirea celor mulţi spun multe despre deriva în care continuă să rătăcească lumea în care trăim.
Presa globală nu le-a acordat importanţa cuvenită, deşi evenimentele de mai jos vor influenţa în mod sigur viitorul. Dincolo de presupuneri, analize şi comentarii, faptele petrecute fără ştirea celor mulţi spun multe despre deriva în care continuă să rătăcească lumea în care trăim.
În ultima suta de ani, în fauna noastră au pătruns o serie de noi animale care îmbogăţesc - pe undeva - biodiversitatea României. Unele au fost introduse ca specii strict destinate vânătorii şi pescuitului, dar au reuşit să evadeze, ocupând ecosistemele naturale prielnice. Altele au pătruns pe teritoriul ţării noastre ca urmare a unor fenomene precum schimbarea climei sau migraţia în căutarea hranei. Iar restul speciilor au ajuns la noi cu totul şi cu totul accidental. Marea majoritate a acestor imigranţi necuvântători este alcătuită din insecte şi alte nevertebrate, însă mai bine cunoscute publicului larg sunt tot vertebratele - şi aici veţi avea surpriza să întâlniţi reprezentanţi de genul crapilor chinezeşti, guguştiucului, bizamului sau muflonului.
Deseori, cei care schimbă cursul Istoriei, prin fapte de arme de pomină şi bravură individuală remarcabilă, ajung personaje de rangul doi prin cronici şi documente. Fie că s-au aflat în penumbra unor suverani, fie că nu au beneficiat de interesul cercetătorilor, cronicile i-au cam lipsit de "aplauze la scena deschisă". Cu toate acestea, o scurtă trecere în revistă a faptelor lor de arme este edificatoare pentru cunoaşterea acestor "duri" adevăraţi - chiar dacă, în cazul unora dintre ei, nu e întotdeauna uşor de desluşit ce e fapt istoric şi ce e legendă.
Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale veacului XX au fost, din multe puncte de vedere, o perioadă a paradoxurilor. Deşi atât de bogată în progrese - şi nu doar tehnologice - epoca s-a remarcat, totuşi, printr-o privire hegemonică a europenilor faţă de "supuşii" lor din colonii.
Cele mai comune gadgeturi sunt fără îndoială cele care ţi se rup în buzunar când te aşezi pe ele, şi la categoria asta ar întra o cameră foto Olympus pe care am distrus-o doar pentru că o purtăm în buzunarul de la spate, dar şi un recorder digital Zoom Hn4, căruia i s-au stricat microfoanele după doar jumătate de metru petrecuţi în mediu newtonian, adică dotat cu gravitaţie. Ca să nu mai vorbesc de laptopuri Dell cu ecrane care crapă la cea mai mică manipulare defectuoasă. Cea de-a două categorie de gadgeturi e preferata mea: unelte digitale pe care poţi fără probleme să le cari la munte, la mare, şi în orice împrejurare "dură". Multe rezistă la incendii de mii de grade şi, în caz de apocalipsă, ne-ar supravieţui cu uşurinţă.
Am alcătuit o listă cu electronicele pregătite să facă faţă celor mai dure teste, variind de la banale radio-uri care pot fi scăpate de pe stânci până la laptopuri care rezistă la greutate de Hummer. Iat-o.
Am alcătuit o listă cu electronicele pregătite să facă faţă celor mai dure teste, variind de la banale radio-uri care pot fi scăpate de pe stânci până la laptopuri care rezistă la greutate de Hummer. Iat-o.
Astăzi, subiectul aşa-zisei Apocalipse 2012, varianta mayaşă, inflamează o mulţime de oameni, de la minţi candide, teribilişti fără frontiere şi toată gama de exaltaţi religioşi, până la oameni de ştiinţă în adevărata accepţiune a termenului. Şi unii şi alţii habar nu au de numeroasele "ocazii" din ultimele decenii, când Terra a fost la un pas de un conflict nuclear fatal până şi pentru euglenele verzi.
Un astfel de moment a fost anul 1983, când planeta a fost la câteva secunde de un devastator război nuclear. Şi nu în cadrul unui eveniment singular, ci în două, ba chiar trei ocazii diferite.
Un astfel de moment a fost anul 1983, când planeta a fost la câteva secunde de un devastator război nuclear. Şi nu în cadrul unui eveniment singular, ci în două, ba chiar trei ocazii diferite.
Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.
Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.
Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.
Pe 13 septembrie s-au împlinit 163 de ani de la un eveniment curios, ce avea să rămână în analele medicinei drept prima dovadă a modului în care părţile creierului influenţează personalitatea umană. Ghinionul lui Phineas Gage, protagonistul acestei întâmplări, a rămas cunoscut peste ani, cazul său fiind unul de referinţă în neurologie, psihologie şi în toate celelalte discipline ce studiază creierul uman.
O simplă căutare pe Google a cuvântului "vitamine" generează milioane de rezultate. Cotrobăind prin site-uri, veţi da peste expresii care susţin utilizarea vitaminele, anunţând că acestea "cresc nivelul de energie", "stimulează funcţia cerebrală", "îmbunătăţesc viaţa sexuală" şi "stopează sau chiar vindecă unele tipuri de cancer". Toate aceste site-uri ne ajută să ne explicăm de ce anual se cheltuiesc miliarde pentru cumpărarea vitaminelor. Oare acestea chiar ne fac bine? Numai bine, întotdeauna?
În Marea Britanie, în 2006, s-au cheltuit pe suplimente de vitamine şi minerale 220 de milioane de lire sterline (!), conform statisticilor Food Standards Agency.
Cu toate acestea, din ce în ce mai multe cercetări efectuate în ultimul timp contrazic afirmaţiile laudative legate de beneficiile vitaminelor, demonstrând că vitaminele pot avea uneori efecte nefaste asupra sănătăţii.
În Marea Britanie, în 2006, s-au cheltuit pe suplimente de vitamine şi minerale 220 de milioane de lire sterline (!), conform statisticilor Food Standards Agency.
Cu toate acestea, din ce în ce mai multe cercetări efectuate în ultimul timp contrazic afirmaţiile laudative legate de beneficiile vitaminelor, demonstrând că vitaminele pot avea uneori efecte nefaste asupra sănătăţii.
Este posibil ca omul - fiecare om - să trăiască veşnic? Unii cred că da, şi chiar o doresc; alţii se tem că ar fi posibil; unii speră că nu, iar alţii sunt convinşi că nu se poate. Adevărul este că o trecere a omului de la starea de făptură muritoare la cea de fiinţă nemuritoare ar fi cea mai profundă, cea mai drastică schimbare petrecută vreodată în istoria speciei umane. De la dreptul de moştenire şi până la sistemul de pensii şi de asigurări de viaţă, întreg eşafodajul civilizaţiei moderne se sprijină pe realitatea că oamenii mai şi mor, după ce au trăit o vreme… Şi, oricât de ademenitoare le pare unora perspectiva nemuririi individuale, problemele pe care le ridică această colosală transformare sunt de de natură să-i facă pe cei cât de cât înclinaţi spre reflecţie să se întrebe: oare chiar e de dorit să devenim nemuritori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu