Galerie foto (1)Oamenii de ştiinţă din Argentina au efectuat un studiu în urma căruia  s-a observat modul în care conexiunile wireless afectează calitatea  spermei.
 Cercetarea s-a bazat pe probe de spermă prelevate de la 29 de bărbaţi, clinic sănătoşi. Aceste mostre au fost aşezate sub un laptop şi lăsate acolo pentru patru ore. În tot acest timp, laptopul a fost conectat la o reţea Wi-Fi. 
 În paralel, alte probe de spermă au fost depozitate la aceeaşi temperatură, dar departe de laptop. 
 Rezultatele au arătat că un sfert din spematozoizii ţinuţi sub laptop  şi-au pierdut mobilitatea, comparativ cu doar 14% din cei păstraţi  departe de reţeaua wireless. În plus, 9% din spermatozoizi au  înregistrat defecte la nivelul ADN-ului, în cazul probelor de sub  laptop, de trei ori mai mult decât în cazul mostrelor de control. 
Vinovate pentru producerea acestui fenomen de deteriorare a calităţii  spermei sunt radiaţiile generate în timpul comunicării wireless, spun  specialiştii, care au efectuat un alt test pentru a putea susţine  afirmaţia.
Testul a fost asemănător, singura deosebire fiind că laptopul nu a  fost conectat la Wi-Fi şi a demonstrat că radiaţiile electromagnetice  provenite doar de la aparat, în sine, au fost emise într-o cantitate  neglijabilă, neafectând în mod semnificativ calitatea spermei.
Studiul argentinienilor vine să susţină cercetări anterioare care  atestă faptul că radiaţiile provenite de la telefoanele mobile, cât şi  căldura emisă de laptopul ţinut direct pe genunchi, afectează calitatea  spermei.
Specialiştii spun că, momentan, impactul tehnologiei asupra  fertilităţii nu poate fi cuantificat. Totuşi ei susţin că ar trebui să  ne alegem cu grijă stulul de viaţă, acesta fiind unul din factorii  importanţi care au impact asupra reproducerii.
  Un raport publicat luna trecută de cercetătorii din Brazilia subliniază  importanţa stilului de viaţă, arătând că bărbaţii care au o dietă  bogată în fructe, legume şi cereale, dar evită carnea roşie, cafeaua şi alcoolul, au şanse mai mari să conceapă un copil, în timpul tratamentului de fertilitate. 
Sursa: MSNBC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu