Cofeina reduce activitatea musculară din trompele uterine care unesc ovarul şi uterul, ducând astfel la o fertilitate mai scăzută, arată un studiu recent.
"Experimentele noastre au fost efectuate pe şoareci, dar ele explică cum băuturile care conţin cofeină pot reduce şansele unei femei de a rămâne însărcinată," spune profesorul Sean Ward de la Facultatea de medicină a Universităţii din Nevada.
Ovulele umane sunt microscopice şi trebuie să "călătorească" spre uterul femeii pentru a putea susţine o sarcină normală. Deşi procesul este esenţial pentru o sarcină de succes, oamenii de ştiinţă ştiu foarte puţine detalii despre deplasarea ovarelor spre trompele uterine. Se presupune că nişte cili din mucoasa care căptuşesc trompele facilitează această deplasare, împreună cu o serie de contracţii.
Prin studierea trompelor uterine de la şoareci, profesorul Ward şi echipa lui au descoperit că, în general, cofeina opreşte acţiunea unor celule speciale care coordonează contracţiile, astfel că ovulele nu se pot deplasa spre uter. " Acest studiu explică de ce femeile care consumă multă cofeină rămân mult mai greu însărcinate decât restul", spune profesorul Ward.
Decoperirea acestei legături între consumul de cofeină şi fertilitatea redusă oferă mai multe beneficii. Pe langă faptul că le va ajuta pe femeile care nu pot rămâne însărcinate, studiul oferă o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează trompele uterine, ajutându-i astfel pe doctori să trateze inflamaţiile pelviene şi bolile cu transmitere sexuală. De asemenea, este posibil ca cercetarea să ajute la identificarea factorilor care facilitează crearea sarcinilor extrauterine, o situaţie dureroasă ce pune viaţa mamei în pericol, ca urmare a faptului că embrionii se blochează şi încep să se dezvolte în interiorul trompelor uterine. Sursa: Eurekalert
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu