În fiecare an, aproximativ 13 milioane de oameni participă la asemenea excursii organizate, pentru a vedea cetaceele – balene şi delfini - în mediul lor natural. Dar, conform opiniei specialiştilor, aceste distracţii turistice pot fi dăunătoare sănătăţii animalelor.
The Whale and Dolphin Conservation Society susţine că aceste activităţi umane recreative pot avea efecte nefaste asupra cetaceelor, atunci când excursia nu este organizată corespunzător.
Cetaceele pot avea, în asemenea cazuri, tot felul de reacţii negative - de pildă, nu se mai odihnesc bine sau le poate creşte frecvenţa respiraţiilor.
Alţi specialişti afirmă că animalele deranjate de afluxul de turişti nu se mai pot hrăni în tihnă, ceea ce le afectează vitalitatea. Femelele pot ajunge chiar să nu mai producă suficient lapte pentru pui, ceea ce măreşte rata mortalităţii acestora.
Asociaţiile de protecţie consideră că şi acest aspect al interacţinii dintre oameni şi cetacee trebuie luat în considerare şi discutat, alături de gravele aspecte legate de vânătoarea de balene şi de impactul pescuitului cu plase asupra cetaceelor.
Sursa: Mail Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu