În inima Europei, înghesuit între Belgia, Franţa şi Germania, se află unul dintre cele mai mici state ale Europei: Luxemburg. Deşi se întinde pe o suprafaţă de numai 2,586 km², Marele Ducat al Luxemburgului găzduieşte numeroasele castele, cetăţi şi monumente istorice care reflectă istoria bogată a acestei ţări.
Ţara are o populaţie de doar 511.000 de persoane, alcătuită în proporţie de 42,9% din cetăţeni ai altor state. Diversitatea populaţiei nu a condus la tensiuni interculturale, ci din contră, cetăţenii veniţi aici din toate colţurile Europei au contribuit la îmbogăţirea vieţii culturale. La ultima numărătoare, în Luxemburg se găseau locuitori provenind din 160 de ţări, însă 86% dintre aceştia sunt cetăţeni ai ţărilor Uniunii Europene.
Luxemburghezii sunt mândri de tradiţiile şi de istoria lor - de altfel, deviza naţională este "Mir wëlle bleiwe wat mir sinn", adică "Vrem să rămânem ceea ce suntem". Acest lucru s-a văzut cel mai bine în 1919. Atunci, observând că în mai multe ţări europene familiile regale pierdeau puterea, Marele Duce a organizat un referendum la nivel naţional pentru a afla dacă cetăţenii doreau să menţină sistemul monarhic. Răspunsul a fost un "da" resunător, o vastă majoritate a alegătorilor optând să menţină monarhia constituţională.
O altă particularitate a Luxemburgului este "ziua naţională". Termenul nu figurează în legile statului, formula folosită fiind "ziua sărbătoririi publice a aniversării Marelui Duce". Acest obicei datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Între 1919 şi 1964, sărbătoarea avea loc chiar de ziua de naştere a Marii Ducese Charlotte, pe 23 ianuarie. Astăzi, ea are în loc în fiecare an pe 23 iunie, dată stabilită prin edict ducal, aleasă din motive meteorologice.
Cei mai mulţi localnici vorbesc trei limbi: franceza, germana şi luxemburgheza, o limbă germanică influenţată puternic de limba franceză. Un fapt puţin cunoscut este acela că graiul săsesc întâlnit în zona Sibiului seamănă cu limba luxemburgheză, ca urmare a faptului că populaţia germană ce s-a stabilit aici în secolul al XII-lea provenea din valea râului Moselle.
Acum 100 de ani, Luxemburgul era cunoscut în întreaga lume pentru producţia sa de trandafiri. Cele 260 de specii de trandafiri cultivate reprezentau baza celui mai important flux de export al ţării. În secolul al XX-lea, ţara a cunoscut o creştere economică puternică graţie exploatării bogatelor zăcăminte de fier. La apogeul acesteia, un sfert din populaţie lucra în industria oţelului, care constituia două treimi din economia ţării.
După ce în anii '70 industria siderurgică a suferit o criză la nivel mondial, ca urmare a supraproducţiei, minele de fier s-au închis. Luxemburgul s-a reorientat spre sectorul financiar-bancar, care s-a dezvoltat spectaculos în urma deciziilor guvernanţilor de a menţine un nivel scăzut al taxelor şi impozitelor.
Pe lângă atuurile fiscale, Marele Ducat a profitat şi de excelenta pozitionare geografică. Conform statisticilor Eurostat, 40% din averea existentă în UE este concentrată pe o rază de 500 de km în jurul Luxemburgului. Dacă aria este extinsă la 700 de km, averea din această zonă reprezintă 70% din totalitatea bogăţiilor aflate în Uniunea Europeană.
În doar trei decenii, Luxemburgul a devenit cel mai important centru financiar al Europei, dezvoltare ce a transformat micuţul stat în unul dintre ţările cu cel mai înalt nivel de trai din întreaga lume. Astăzi, Marele Ducat se găseşte regulat pe poziţiile superioare ale clasamentelor privind calitatea vieţii, fiind totodată ţara cu cel mai înalt PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.
Oraşul Luxemburg, cultură la superlativ
Luxembourg-Ville este centrul cultural şi politic al Ducatului. Acest oraş cosmopolit, în care peste 60% dintre cei 83.000 de locuitori sunt străini, este un loc al contrastelor, reprezentând simultan un simbol al modernităţii şi un monument istoric ce reflectă o istorie de peste 1.000 de ani.
Într-un sondaj efectuat în 2010 în rândul locuitorilor oraşului, 96% s-au declarat mulţumiţi de viaţa lor. Tot în 2010, Luxemburgul a fost declarat de compania Mercer cel mai sigur oraş din lume. Oraşul stabileşte un record şi în ceea ce priveşte parcurile şi spaţiile verzi, acestea ocupând mai bine de un sfert din suprafaţa totală a capitalei.
Partea de sud a oraşului este compusă din fortificaţii vechi de peste o mie de ani, case elegante şi alei labirintice. Aceasta a fost inclusă în Patrimoniul Mondial al Unesco în 1994. În nordul oraşului se află partea modernă, în care îşi au sediul peste 200 de organizaţii financiare şi numeroase instituţii ale Uniunii Europene. Cele două părţi ale oraşului sunt legate de numeroase poduri care traversează văile adânci ce străbat oraşul. De altfel, localnicii susţin că în Luxemburg se găsesc mai multe poduri decât în Veneţia.
Luxemburgul este singurul oraş ce a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii de două ori, în 1995 şi în 2007. Printre cele mai importante repere culturale ale oraşului se numără Muzeul de Artă Modernă, proiectat de arhitectul I.M. Pei, celebrul autor al piramidei de sticlă de la Luvru, Le Grand Théâtre şi Philharmonie, o clădire futuristă ce găzduieşte două dintre cele mai spectaculoase săli de concerte din Europa.
Luxemburg - cetatea de necucerit
Oraşul Luxemburg a fost de-a lungul timpului un punct cheie al Europei. În vremea romanilor, locul în care se află astăzi oraşul se găsea la intersecţia a două drumuri importante, poziţia strategică fiind străjuită de un turn fortificat. În anul 963, contele Sigefroi I a obţinut teritoriul Luxemburgului în urma unui schimb de terenuri cu călugării abaţiei St. Maximin din Trier, iar apoi a purces la construcţia unui castel. Denumirea de "lucilinburhuc", însemnând "mic castel", stă la originea numelui de Luxemburg (sau Lëtzebuerg în luxemburgheză).
Cetatea a fost ridicată pe masivul Bock, o stâncă ce se ridică deasupra văii râului Alzette, iar elemente din structura acesteia se păstrează până în ziua de astăzi.
Servitorii şi soldaţii contelui trăiau în jurul cetăţii, casele acestora constituind nucleul din care s-a dezvoltat oraşul. Ca urmare a extinderii acestuia, un nou zid de apărare a fost construit în secolul al XII-lea, fiind urmat în secolul al XV-lea de o a treia fortificaţie.
Ca urmare a poziţiei strategice, Luxemburgul a devenit o ţintă pentru toate puterile regionale, astfel că structurile sale de apărare au continuat să fie îmbunătăţite până în secolul al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea cetatea a primit supranumele de "Gibraltarul Nordului", ca urmare a fortificaţiilor sale inexpugnabile.
Acestea au rezistat până în 1867 şi nu au fost doborâte în războaie, ci ca urmare a Tratatului de la Londra, semnat de marile puteri ale Europei. Pentru a asigura neutralitatea Luxemburgului, s-a hotărât ca fortificaţiile oraşului să fie distruse în totalitate. Operaţiunea de distrugere a peste 24 de structuri de apărare subterane şi a 40.000 de metri pătraţi de cazemate, baterii şi barăci a durat 16 ani şi a costat enorm: peste 1,5 milioane de franci de aur. S-au menţinut până în ziua de astăzi 12 din cele 28 de porţi şi un număr de forturi şi redute.
Sistemul de apărare includea o serie de cazemate săpate la 40 de metri adâncime în rocă, galeriile fiind săpate pe mai multe niveluri. Acestea nu au fost distruse în totalitate, deoarece ar fi fost afectată structura oraşului, astfel că 17 km de galerii s-au păstrat până astăzi.
Această structură subterană reprezenta un veritabil oraş: pe lângă miile de soldaţi ce populau galeriile alături de caii şi de echipamentul lor, aici se aflau ateliere, băcănii, măcelării şi depozite de artilerie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 35.000 de oameni s-au adăpostit în galeriile subterane. Incluse în 1994 în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, acestea sunt vizitate anual de peste 100.000 de persoane din întreaga lume atrase de istoria bogată a acestui loc şi de panorama superbă asupra oraşului.
Chemin de la Corniche, o privelişte de neegalat
După ce aţi vizitat cazematele, merită să vă plimbaţi pe Chemin de la Corniche, o potecă pietruită ce înconjoară oraşul la înălţime. În urma distrugerii zidurilor de apărare, acest drum oferă o privelişte superbă asupra văii râului Alzette, fiind considerat de mulţi cel mai frumos "balcon" din Europa. Drumul leagă promontoriul Bock de citadela St. Esprit, trecând prin poarta Grunder, construită în 1632.
Exploraţi apoi centrul vechi al oraşului - veţi descoperi numeroase străduţe pietruite, pe care accesul automobilelor este interzis. Aici se află Muzeul Naţional de Istorie şi Artă, ce găzduieşte realizări artistice din ultimii 2.000 de ani, de la spectaculoase mozaicuri datând din vremea romanilor până la picturi contemporane. În apropiere, pasionaţii de istorie pot face un popas la Musée d'Histoire de la Ville, unde pot afla mai multe detalii despre trecutul oraşului.
Majoritatea clădirilor din zonă datează de câteva secole. Aici este situată şi cea mai frumoasă dintre acestea, palatul ce îl găzduieşte suveranul statului, Ducele de Luxemburg.
Marele Palat Ducal, 5 secole de istorie
Palatul Ducal este considerat de localnici cea mai frumoasă realizare arhitectonică a oraşului şi totodată un simbol al independenţei luxemburgheze. Construit în 1572, în timpul dominaţiei spaniole, palatul este un excelent exemplu de arhitectură renascentistă cu influenţe maure.
Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei a locuit aici după ce armata sa a cucerit oraşul în 1687 şi tot aici s-a odihnit Napoleon Bonaparte în drumul său spre Austerlitz.
În 1859, în dreapta Palatului a fost construită o clădire auxiliară ce găzduieşte Camera Deputaţilor. Din 1890, clădirea centrală este Palatul Ducal, unde suveranul statului locuieşte şi îşi desfăşoară o bună parte din activitate.
Palatul poate fi explorat în cadrul unei vizite ghidate, contra unei sume de 7€. Cei care doresc să afle dacă ducele se află în Palat pot afla răspunsul privind acoperişul: atunci când steagul Luxemburgului flutură deasupra sa, conducătorul statului se află în incinta palatului.
Delicii culinare în Luxemburg
După ce aţi terminat de explorat oraşul, puteţi lua cina într-unul dintre rafinatele restaurante pe care le veţi întâlni pe străzile urbei. Luxemburgul are cel mai mare număr de restaurante cotate cu stele Michelin raportat la numărul de locuitori, cererea fiind generată ca urmare a activităţii desfăşurate de numeroasele instituţii europene şi financiare ce-şi au sediul aici.
Dacă doriţi să încercaţi preparate din bucătăria locală, veţi descoperi că aceasta este puternic influenţată de cea germană şi de cea franceză. Cel mai cunoscut preparat luxemburghez este judd mat Gaardenbounen, care conţine ceafă de porc afumată, fasole şi cartofi. Acesta se asortează de minune cu o halbă de Diekirch, cea mai cunoscută bere locală.
Dacă preferaţi să încercaţi ceva deosebit, încercaţi moules à la Luxembourgeoise, un preparat din midii cu o garnitură de cartofi prăjiţi. Dacă veţi călători în Luxemburg între octombrie şi februarie, veţi găsi această specialitate în toate restaurantele.
Localnicii produc două tipuri de băuturi alcoolice asemănătoare ţuicii, Mirabelle (băutură făcută din prune gălbui) şi Quetsch (produsă din prune vinete). Localnicii obişnuiesc să le combine cu cafeaua, rezultatul fiind considerat un digestiv excelent după cină.
Dacă nu sunteţi fani ai băuturilor alcoolice, puteţi încerca Quetscheflued, o tartă de prune.
Aventuri în afara oraşului Luxemburg - sport, vin şi istorie
Atracţiile ducatului Luxemburg continuă şi în afara capitalei. De-a lungul ţării se găsesc peste 100 de castele şi cetăţi, unele datând de peste 1000 de ani, iar multe dintre acestea continuă să fie şi astăzi locuite. Una dintre cele mai populare destinaţii este valea Eisch, supranumită valea celor 7 castele.
Luxemburg este locul ideal pentru cei pasionaţi de drumeţii. Oficialităţile au amenajat peste 20 de rute pentru biciclişti de-a lungul ţării, totalizând 600 de km. De asemenea, pasionaţii de ciclism montan pot explora Luxemburgul pe circuitele amenajate special pentru mountain bike, ce se întind pe 300 de km.
Dacă nu sunteţi pasionaţi de sport, dar ştiţi să apreciaţi un vin bun, atunci merită să vă aventuraţi pe Wäistrooss - ruta vinului. Viţa de vie este cultivată în valea râului Moselle încă din vremea romanilor. În regiune există 450 de producători ce cultivă 9 soiuri de struguri, cel mai răspândit fiind Rivaner. Considerat un simbol al Luxemburgului, vinul produs în valea Moselle este menţionat inclusiv în imnul ţării. O plimbare pe ruta vinului vă va permite să înţelegeţi de ce preşedintele francez Charles de Gaulle considera Luxemburgul "micuţa ţară a marilor vinuri".
O altă regiune populară în rândul turiştilor, mai ales al celor care adoră drumeţiile în natură, este Mullerthal. Supranumită "Mica Elveţie" datorită pădurilor şi peisajelor sale montane, regiunea poate fi explorată de-a lungul a celor 110 km de poteci semnalizate organizate pentru pasionaţii de hiking.
În nordul ţării se găsesc Munţii Ardeni, ce au găzduit în cel de-al Doilea Război Mondial ultima ofensivă de amploare a Germaniei naziste în încercarea de a schimba soarta războiului. Astăzi, regiunea este cunoscută pentru peisajele superbe, găzduind două parcuri naturale şi un număr de castele impozante.
Cum ajungem în Luxemburg?
Luxemburgul este deservit de un aeroport internaţional aflat la 10 kilometri de capitala ducatului, însă nu există zboruri directe din România. Din Bucureşti puteţi zbura la Paris, de unde puteţi ajunge în Luxemburg în doar 2 ore cu trenul de înaltă viteză. O alternativă o constituie zborul la Bruxelles, oraş aflat la 3 ore distanţă cu trenul de Luxemburg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu