Cercetatorii speră că terapia cu celule stem poate îmbunătăţi situaţia pacientilor afectaţi de dureri toracice care nu răspund la alte tratamente.
Unor pacienţi care suferă de angină severă li s-au injectat în inimă celulele stem provenind din propriul lor sânge. Terapia, aplicată la Universitatea Northwestern din Chicago, a înjumătăţit numărul de accese de angină pectorală ale bolnavilor.
Procedura se află încă în fază incipientă, efectele ei nefiind pe deplin studiate. Pot exista şi riscuri asociate: se bănuieşte că a afectat muşchiul inimii în două cazuri, alţi pacienţi raportând durerii osoase şi toracice.
Studiul, publicat în jurnalul Circulation Research, a fost realizat pe 167 de pacienţi cu angină refractară, care nu răspunde la tratament. Acestora li s-a administrat fie o doză mai mică sau mai mare de celule stem, fie o soluţie placebo. După un an, pacienţii din grupul care a primit doze mici de celule stem aveau în medie 6,3 episoade dureroase pe săptămână, faţă de 11 în cazul celor cărora li s-a administrat soluţia placebo. Cei din prima categorie rezistau cu 139 secunde mai mult la efort fizic după şase luni de la tratament, iar ceilalţi doar cu 69 de secunde mai mult.
Nu s-a înregistrat, însă, niciun beneficiu semnificativ în cazul pacienţilor care au primit o doză mai mare de celule stem.
Şeful echipei de cercetători, profesoul Douglas Lesordo, a declarat că beneficiul cel mai important este rezistenţa sporită la efort, dat fiind că unii bolnavi raportează simptome care le limitează drastic posibilităţile de mişcare: "Diferenţa dintre starea lor înainte şi după tratament este de nivelul trecerii de la privitul la televizor la mersul normal sau de la mersul încet la plimbarea pe bicicletă".
Tratamentul se bazează pe celulele stem hemapoietice CD34+ prelevate din sânge. Studii anterioare au demonstrat că aceste celule sunt capabile să creeze noi vase sangvine în muşchiul bolnav al inimii.
Cercetătorii au folosit o substanţă care stimulează creşterea numărului acestor celule în sânge înainte de recoltare. Celulele au fost injectate în porţiunile insuficient irigate ale muşchiului inimii.
Echipa din Chicago intenţionează să dezvolte această procedură, urmând să demareze testarea pe grupuri mari de pacienţi spre sfârşitul acestui an.
Profesorul Jeremy Pearson de la Fundaţia Britanică a Inimii consideră că studiul promite mult, însă avertizează că nu se cunosc efectele de durată ale tratamentului aplicat: "Nu înţelegem pe deplin mecanismele implicate. Până la clarificarea tuturor aspectelor, nu putem şti precis cât de eficient va fi acest tratament".
Sursa: BBC News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu