duminică, 10 iulie 2011

Oamenii de ştiinţă au descoperit care este scopul sexului
Oamenii de ştiinţă par să fi găsit răspunsul la o întrebare care îi macină încă de pe vremea lui Charles Darwin: care este scopul sexului?
Cercetătorii încearcă de secole să înţeleagă de ce majoritatea animalelor se reproduc prin sex. Reproducerea asexuată, în care organismele îşi clonează propriul material genetic, pare mai logică, susţin oamenii de ştiinţă, deoarece în acest caz animalul nu trebuie să caute un partener pe care să îl seducă, nu este nevoit să se lupte cu competitori pentru a obţine un partener şi nici nu riscă să contracteze o boală transmisibilă sexual. Acum, oamenii de ştiinţă par să fi descoperit motivul pentru care, în ciuda avantajelor oferite de reproducerea asexuată, majoritatea fiinţelor folosesc sexul pentru reproducere.
Într-un studiu publicat în ultimul număr al jurnalului Science se arată că animalele folosesc sexul pentru a se reproduce, combinând astfel genomul a două fiinţe, pentru că acest lucru ajută la respingerea paraziţilor dăunători.
Noile cercetări vin în sprijinul teoriei evoluţionare care susţine că prin combinarea genomului a două animale este conceput un urmaş cu un cod genetic nou, ce permite o mai bună rezistenţă la atacuri. Astfel, animalele continuă să rămână cu un pas în faţa paraziţilor care evoluează constant, încercând să le infecteze. Această teorie nu este nouă, însă până acum aceasta nu a fost susţinută de dovezi concrete.
Studiul efectuat de cercetători de la Universitatea din Indiana constituie cele mai clare dovezi aduse până acum în susţinerea acestei teorii. Oamenii de ştiinţă au modificat genetic mai multe exemplare dintr-o specie de viermi cilindrici numită Caenorhabditis elegans. Astfel, cercetătorii au conceput exemplare care se puteau reproduce exclusiv prin sex şi alte câteva exemplare care se puteau reproduce doar prin clonare.
Apoi, cercetătorii au expus aceşti viermi la o bacterie ucigătoare, studiind efectul pe care aceasta îl are asupra lor. Oamenii de ştiinţă au descoperit că viermii care se puteau reproduce prin sex au reuşit să supravieţuiască bacteriei timp de mai bine de 20 de generaţii, pe când viermii care recurgeau la clonare pentru reproducere au murit în scurt timp.
"Bacteria a devenit din ce în ce mai infecţioasă pe măsură ce a trăit alături de viermi, iar cei ce se reproduceau prin clonare nu au putut să-şi modifice materialul genetic pentru a deveni la rândul lor mai rezistenţi la ea, de aceea au murit", a explicat Levi Morran, cercetătorul care a condus echipa ce a efectuat acest studiu.
Sursa: The Telegraph şi BBC News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu