Este mai puţin probabil ca persoanele care beau cu regularitate cafea sau ceai să fie purtătoare ale stafilococului auriu rezistent la meticilină (MRSA), susţine un studiu american.
Peste 5.500 de americani au luat parte la studiu guvernamental publicat în Annals of Family Medicine. Cei care beau ceai fierbinte sau cafea, au avut o probabilitate cu 50% mai scăzută de a căpăta MRSA în nările lor, faţă de cei care nu beau aceste băuturi.
În general, 1% din populaţia Statelor Unite este purtătoare a stafilococului auriu rezistent la meticilină, în nări sau pe piele, dar aceştia nu se îmbolnăvesc.
Eric Matheson de la Universitatea din Carolina de Sud, Charleston, împreună cu echipa sa, a descoperit că băutorii de ceai şi cafea aveau o probabilitate mai scăzută de a fi purtători ai MRSA.
În general, 1.4% din persoanele care au luat parte la studiu erau purtătoare ale stafilococului, acesta fiind descoperit în nasurile lor. Aceste cote au fost cu 50% mai mici în cazul celor care au declarat că beau ceai şi cafea, comparativ cu cei care nu beau acest tip de băuturi.
Studiul arată o asociere între cele două, "dar nu se poate concluziona cauzele asociaţiei. Eu nu pot să vă spun că această constatare nu este doar o coincidenţă", a declarat Matheson.
Cercetătorii au încercat să ia în considerare alţi factori, cum ar fi vârsta, venitul sau sănătatea, dar băuturile erau încă asociate cu cotele mai mici de a fi un purtător al MRSA.
O problemă este aceea că, deşi băutorii de cafea şi ceai au un risc mai mic de transport al MRSA, un factor care ar duce la scăderea îmbolnăvirii este încă necunoscut.
Matheson declară că există încă dezbateri referitoare la persoanele purtătoare de MRSA şi riscul lor crescut de a dezvolta o infecţie activă.
Pentru moment, Matheson recomandă oamenilor să bea cafea sau ceai, în speranţa de a alunga stafilococul auriu rezistent la meticilină.Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu