O specie de antilope, despre care se crede că este sursa de inspiraţie a legendelor cu unicorni şi care a dispărut din sălbăticie ca urmare a vânării excesive, a reapărut în Peninsula Arabică.
Se crede că ultimul exemplar de antilopă orix sălbatic a fost vânat în 1972, dar în urma succesului unui program de înmulţirea în captivitate, urmat de eliberarea animalelor în mediul lor natural, populaţia a ajuns acum la 1.000 de exemplare.
Conform datelor Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, specia a trecut de la categoria animalelor pe cale de dispariţie la cea a animalelor vulnerabile - o realizare uimitoare, fiind pentru prima dată când o specie îşi revine atât de repede.
În ciuda acestei veşti îmbucurătoare, o reactualizare a listei animalelor aflate în pericol de dispariţie arată că, anul acesta, 19 specii de broaşte şi salamandre au fost adăugate în această categorie.
Se estimează că, la nivel global, 41% dintre amfibieni sunt în pericol de dispariţie, ceea ce înseamnă că aceste specii sunt cele mai ameninţate de pierderea habitatului, poluare, boli şi alte pericole.
Şi în alte zone situaţia este critică: două treimi din reptilele găsite în Noua Caledonie, din Pacific, sunt pe cale de dispariţie. Un alt exemplu este tarsiusul din insula vulcanică Siau, Indonezia, care este trecut pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie, în timp ce "vărul" său, tarsius Wallace, nu poate fi catalogat în niciun fel, din cauza deficitului de informaţii.
O evaluare a tuturor celor 248 de specii de homari cunoscute a arătat că mai mult de o treime (35%) nu pot fi catalogate din cauza insuficienţei datelor.Se estimează că, la nivel global, 41% dintre amfibieni sunt în pericol de dispariţie, ceea ce înseamnă că aceste specii sunt cele mai ameninţate de pierderea habitatului, poluare, boli şi alte pericole.
Şi în alte zone situaţia este critică: două treimi din reptilele găsite în Noua Caledonie, din Pacific, sunt pe cale de dispariţie. Un alt exemplu este tarsiusul din insula vulcanică Siau, Indonezia, care este trecut pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie, în timp ce "vărul" său, tarsius Wallace, nu poate fi catalogat în niciun fel, din cauza deficitului de informaţii.
Viitorul acestor specii poate fi asigurat doar în cazul în care se vor strânge mai multe informaţii atât despre ele, cât şi despre factorii care duc la dispariţia lor.
Sursa: guardian.co.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu