Încă de la descoperirea lor, în anii 1970, izvoarele hidrotermale submarine (structuri de pe fundul oceanului care aruncă apă caldă şi minerale dizolvate în jur) au fost unul din cele mai fierbinţi subiecte în biologia marină.
Ele sprijină populaţiile de bacterii, viermi gigant, scoici, creveţi şi alte creaturi care trăiesc în beznă, pe o suprafaţă de câţiva kilometri.
Spre deosebire de orice alte ecosisteme de pe planetă, aceste izvoarele hidrotermale submarine nu se bazează pe lumina solară pentru a-şi procura hrana. În loc să folosească fotosinteza, bacteria care stă la baza lanţului trofic îşi ia energia din rezerva de chimicale produsă chiar de aceste izvoare.
Fiind în general nepermanente şi răspândite, cu distanţe destul de mari între ele, locuitorii lor duc o existenţă precară. Cu toate acestea, se pare că deplasarea de la un sistem la altul este posibilă chiar şi la kilometri depărtare.
Creaturile izolate de aici au urmat un drum evolutiv diferit faţă de cele de pe continent. Cu toate acestea, cercetătorii au găsit surprinzător de puţine variaţii genetice între populaţii.
Anul trecut, un articol descria modul în care un izvor hidrotermal marin care a fost distrus de o erupţie vulcanică a fost rapid recolonizat de o varietate de creaturi larvare, dintre care unele păreau să fi călătorit mai mult de 300 km distanţă. Modul în care s-a întâmplat acest lucru a continuat să rămână necunoscut.
Acum, un grup de cercetători conduşi de Lauren Mullineaux de la Institutul Oceanografic Woods Hole a descris într-un articol publicat în Science modul în care se desfăşoară aceste mutări. Pe parcursul studiului, aceştia au descoperit cum vremea de la suprafaţă influenţează adâncurile oceanelor, mediu considerat în mod tradiţional ca o lume izolată.
Oamenii de ştiinţă monitorizau izvoarele hidrotermale submarine aflate la 2 km adâncime în Pacific, când au constatat că numărul de larve şi anumite substanţe chimice emise a scăzut dramatic în timpul perioadelor în care curenţii oceanici sunt foarte puternici. În acest mod, larvele sunt împrăştiate în ocean.
Ca o strategie de colonizare, dispersarea lor în ocean nu este rentabilă, pentru că distanţele dintre izvoare sunt foarte mari iar multe dintre aceste vieţuitoare se pierd în adâncuri. Cu toate acestea, multe plante de uscat adoptă o tactică asemănătoare.
Cercetarea celor de la Woods Hole ofera mai mult decat o introspecţie în ciclul de viaţă al acestor vieţuitoare marine. Curenţii puternici de adâncime sunt strans corelaţi cu trecerea turbulenţelor de vânt, vârtejuri de apă ce se pot întinde pe zeci de kilometri pe suprafaţa oceanului.
Ideea că vânturile de suprafaţă pot influenţa curenţii de adâncime este surprinzătoare şi sugerează că influenţa atmosferei se poate extinde mult mai adânc în oceane decât se credea anterior.
Cercetatorii au descoperit ca turbulenţe de suprafaţă precum şi curenţii de adâncime, au tendinţa de a se forma între toamnă şi primăvară şi mai ales în anii în care se produce El Niño.
Sursa: The Economist si descopera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu