Cercetătorii cred că ar putea înlocui anumite celule deteriorate din retină cu celule asemănătoare găsite în alge. Această tehnică a fost testată cu succes pe şoareci, urmând să fie folosită şi în rândul oamenilor.
Alan Horsager, de la Universitatea din Carolina de Sud, a declarat că "ideea principală a efortului nostru este de a descoperi un tratament împotriva orbirii".
Majoritatea problemelor de vedere provin de la deteriorări ale celulelor retinei. Aceasta este partea ochiului unde celulele nervoase transformă lumina în impulsuri electrice şi chimice care sunt transmise către creier şi înapoi către nervul optic. Dacă această membrană nu funcţionează, atunci întregul proces al vederii este compromis.
Algele sunt sensibile la lumină, această abilitate fiindu-le necesară pentru procesul de fotosinteză. Celulele ce sunt folosite de alge pentru a căuta razele de soare sunt ţinta cercetătorilor. Aceştia vor să le folosească pentru a înlocui celulele deteriorate din retină.
Procesul de înlocuire a celulelor implică injectarea genelor în retină. Testele arată că şoarecii orbi cărora li s-a administrat tratamentul au început să vadă din nou lumina. După ce tratamentul a fost încheiat, s-a dovedit că acesta a avut efect permanent, astfel şoarecii au fost vindecaţi de orbire.
"Întrebare este cât de bun se dovedeşte a fi tratamentul? Acesta va ajuta oamenii să facă distincţia dintre lumină şi întuneric, sau vor ajunge ei să citească texte întregi?", îşi pune problema Pete Coffey, de la Universitatea College din Londra.
Cercetătorii nu au încă un răspuns la această întrebare, însă viitorul pare luminos pentru persoanele cu probleme de vedere.
Cercetătorii nu au încă un răspuns la această întrebare, însă viitorul pare luminos pentru persoanele cu probleme de vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu